Un grup de cercetători de la universitatea din Washington a efectuat un studiu în care grupuri de trei persoane reuşeau să comunice la nivelul creierelor, cu impulsuri citite şi aplicate direct pe creier. Metoda a fost verificată cu ajutorul jocului Tetris.



Cum bine ştim cu toţii, creierul funcţionează prin transmiterea de impulsuri electromagnetice. Este însă posibil să comunicăm informaţii cu ajutorul acestor semnale electromagnetice generate de activitatea creierului în desfăşurarea diverselor activităţi sau luarea de decizii?

Mai multe studii de acest gen au fost efectuate în trecut în care se demonstra această posibilitate, însă în cadrul acelor studii comunicarea avea loc doar între două persoane şi era într-o singură direcţie. Un grup de cercetători de la universitatea din Washington a publicat recent un articol în arXiv (BrainNet: A Multi-Person Brain-to-Brain Interface for Direct Collaboration Between Brains) în care demonstrează cum grupuri de trei persoane pot comunica în mod eficient cu posibilitatea de verificare a deciziei cu o eventuală corecţie a acesteia.

Pentru a realiza experimentul care i-a condus la această concluzie cercetătorii au folosit jocul Tetris: două persoane (cei care transmiteau informaţia) erau închise în camere diferite şi, privind ecranul jocului, decideau care ar fi fost mişcarea corectă pentru o piesă de Tetris ce cădea şi urma să fie integrată cu cele de la bază. Activitatea electromagnetică a creierelor celor doi jucători era înregistrată cu ajutorul unui encefalograf şi transmisă unei a treia persoane într-o cameră separată, care nu comunica cu celelalte două. Această persoană vedea doar partea superioară a ecranului de Tetris – doar piesa ce trebuia să fie rotită sau nu, partea inferioară fiind acoperită (deci nu avea posibilitatea să îşi dea seama care ar fi fost mişcarea corectă). Îi era aplicat un impuls magnetic în zona occipitală a cortexului cu ajutorul unui aparat de stimulare magnetică transcraniană. Impulsul magnetic depindea de decizia celor doi jucători care transmiteau mesajul şi cel de-al treilea jucător trebuia să ia pe „nevăzute” decizia de a roti sau nu piesa de Tetris. Informaţia era din nou citită cu un encefalograf şi retransmisă celor doi jucători pentru verificare – aceştia, în cazul unei decizii greşite, puteau retransmite mesajul pentru a doua oară, eventual corectând decizia celui de-al treilea jucător.

Prin folosirea acestei metode decizia corectă a fost luată în circa 81% din situaţii; dacă decizia ar fi fost întâmplătoare s-ar fi înregistrat doar 50% şanse de succes, adică probabilitatea de a lua o decizie corectă atunci când se au la dispoziţie doar două posibilităţi.

Cercetătorii au efectuat şi un alt studiu în care semnalul transmis de unul dintre cei doi jucători care erau în camerele ce vedeau Tetrisul întreg era deformat şi, intenţionat, transmis în mod greşit. După  o serie de încercări, al treilea jucător învăţa să se încreadă doar în jucătorul care transmitea semnalul corect, lăsând la o parte informaţia celuilalt. Recunoştea deci persoana în care poate avea încredere doar pe baza semnalelor electromagnetice emise de creierul acesteia.

Cercetătorii care au efectuat cu succes acest studiu susţin că s-ar putea face un experiment la distanţe mult mai mari decât cele pe care le-au folosit şi cu un număr mai mare de participanţi – un fel de reţea mondială de creiere care să colaboreze între ele pentru rezolvarea anumitor probleme. Un network al creierelor!

Pe lângă un interes practic – rezolvarea anumitor probleme la distanţă atunci când una sau mai multe persoane au nevoie de ajutor – acest studiu îi ajută pe cercetători să înţeleagă mai bine cum funcţionează creierul, care sunt mecanismele pe care le folosim cu toţii în luarea deciziilor şi în colaborarea cu ceilalţi – inclusiv colaborare fără cuvinte, un fel de „telepatie a creierelor”.