Durerea de spateDurerea la nivelul spatelui poate apărea la orice vârstă, deşi atinge frecvenţa maximă la vârsta adultă, fiind mai puţin frecventă la persoanele tinere. Cu toate acestea, există anumite patologii care sunt predispuse a se dezvolta într-un anumit grup de vârstă.

 

 

 

 

Durerea este o stare emoţională neplăcută resimţită la nivelul minţii, dar identificată ca luând naştere într-o anumite parte a corpului uman. Cu alte cuvinte este o senzaţie subiectivă. Fără "ajutorul" minţii durerea nu ar exista, zona afectată fiind caracterizată doar de inflamaţie şi edem (şi alte modificări patologice, dar nu este cazul să intru în detalii).

Durerea reprezintă un mecanism de apărare, creat pentru a determina fiinţa umană să protejeze zona afectată de tulburările ulterioare. Cu toate acestea, câteodată, mintea poate fi indusă în eroare, „simţind” durerea când nu există sau nereuşind să perceapă durerea atunci când există o cauză.



Din multitudinea de boli ce poate determina durerea de spate, există anumite patologii care sunt predispuse a se dezvolta într-un anumit grup de vârstă. De exemplu, aşa-numitul „disc alunecat” (disc intervertebral ce se deplasează anterior sau posterior fată de aliniamentul normal al coloanei vertebrale) are o frecvenţă mai mare în grupul de vârstă 40-45 de ani. Pe de altă parte, spondilita anchilopoetică apare de obicei într-un grup de vârstă mai tânăr, 15-25 de ani. În ultimii ani a fost remarcată o incidenţă crescută a durerilor de spate în rândul şcolarilor. Nu se ştie cu certitudine dacă aceasta este o creştere reală sau pur şi simplu se acordă o atenţie mai mare plângerilor care în trecut erau ignorate pe fondul maturării osoase ce însoţeşte creşterea copiilor. O creştere a frecvenţei durerii de spate în rândul copiilor nu este un lucru îmbucurător, dar, cu toate acestea, este de interes întrucât poate oferii indicii cu privire la factorii responsabili, conducând totodată la dezvoltarea de soluţii pe termen lung ce pot diminua incidenţa acestei afecţiuni.



O comparaţie a incidenţei durerii de spate între sexe a oferit rezultate surprinzătoare. Dacă studiul a fost realizat pe întreaga populaţie s-a descoperit că durerea de spate afectează mai mult femeile decât bărbaţii. Cauzele acestui rezultat nu sunt elucidate în întregime. S-ar părea că femeile sunt „mai” predispuse la durerile de coloană. Există o sugestie potrivit căreia sarcina ar fi responsabilă întrucât se ştie că în timpul sarcinii durerea de spate poate fi produsă din cauza greutăţii uterului ce poartă sarcina şi a laxităţii crescute a ligamentelor spinale. Cu toate acestea, o frecvenţă crescută la femei se înregistrează la cele cu vârsta peste 50 de ani, făcând această explicaţie puţin probabilă, deşi există posibilitatea ca în timpul sarcinii coloana să fi suferit diverse modificări care să conducă la probleme într-o perioadă ulterioară a vieţii. O altă sugestie şovinistă este că femeile simt mai uşor durerea şi se plâng mai mult decât bărbaţii; cu alte cuvinte prezintă o toleranţă scăzută la durere. Această sugestie provoacă, în mod inevitabil, indignarea; probabil, pe bună dreptate.

Totuşi, dacă studiile sunt bazate pe domeniul de activitate, are loc o inversare a situaţiei, durerea de spate fiind mai frecventă la sexul masculin, motivul pentru acest rezultat fiind faptul că bărbaţii sunt supuşi de obicei unor activităţi ce presupun o muncă fizică dificilă.

Riscul de a suferi de dureri de spate este corelat într-o oarecare măsură cu forma corpului. Se pare că există o incidenţă crescută la persoanele mai înalte şi la cele cu o masă corporală mai mare. Din moment ce majoritatea greutăţii corpului este transmisă prin intermediul coloanei rezultă că spatele acestor persoane suportă un stres mai mare, crescând şansele apariţiei unor tulburări la nivelul coloanei.

Deşi durerea de spate este asociată în mod normal cu o rigiditate a coloanei, există un grup aparte de persoane afectate a căror coloană şi toate articulaţiile lor, sunt mai flexibile decât în mod normal. Probabil că aceste persoane se nasc cu o flexibilitate exagerată pe care o păstrează pe parcursul întregii vieţi, dar mişcările excesive pe care le întreprind pot duce în cele din urmă la tulburări şi apariţia durerii de spate. Persoanele care practică baletul sunt cunoscute pentru dezvoltarea unor forme de artrită de „uzură” şi se crede că acest lucru se datorează suprasolicitării articulaţiilor lor.



 

Bibliografie:
Malcolm I.V. Jayson – Back Pain: the facts (Oxford University Press – 2nd ed); pg.18-28

Write comments...
symbols left.
Ești vizitator ( Sign Up ? )
ori postează ca „vizitator”
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.