Scientia

Cei mai mulţi au avut senzaţia că sunt priviţi, pentru ca apoi să se întoarcă şi să vadă că, într-adevăr, privirea intensă a cuiva aproape că a lăsat o urmă fizică pe spatele lor. Fenomenul i-a făcut pe unii să creadă că majoritatea oamenilor posedă un al şaselea simţ.

Cu toate acestea, când cercetătorii au investigat dacă acest fenomen chiar este real, rezultatele păreau să depindă de persoana care se ocupa de studiu.

De exemplu, scepticul Richard Wiseman raportează întotdeauna rezultate negative, în timp ce Marilyn Schlitz, care crede în capacităţile paranormale, raportează întotdeauna rezultate pozitive. Aşa că Wiseman şi Schlitz au decis să realizeze împreună o cercetare pentru a afla ce se petrece de fapt. 

Cei doi au realizat o cercetare care implica înregistrarea conductibilităţii pielii (o măsurare a excitării emoţionale) oamenilor care erau priviţi, prin intermediul aparaturii video, de către un cercetător aflat într-o altă cameră. În cercetările anterioare ei descoperiseră că dacă Marilyn Schlitz, cea care crede în capacităţile paranormale, îi întâmpina pe participanţi şi tot ea îi privea apoi, aceştia tindeau să arate mai multă excitare emoţională. Totuşi, când  Richard Wiseman, scepticul, se ocupa de aceste lucruri, nu se observau dovezi ale ”simţului că cineva te priveşte”.

În experimentul prezent, de la Institutul de ştiinţe noetice din America, unde Schlitz îşi are baza de lucru, cei doi cercetători au analizat lucrurile şi mai în detaliu pentru a afla sursa neconcordanţei dintre descoperirile anterioare. De această dată Wiseman îi întâmpina uneori pe participanţi, în timp ce Schlitz îi privea şi viceversa. Cu toate acestea, niciuna dintre modificări nu a schimbat ceva - participanţii nu au fost mai excitaţi emoţional când erau priviţi, indiferent cine îi întâmpina sau privea. Raporturile lui Schlitz cu participanţii şi aşteptările ei pozitive, care au fost, de asemenea, măsurate, nu au avut nici ele vreo influenţă asupra rezultatului.

Cercetătorii au concluzionat că ultimele descoperiri nu au reuşit să explice rezultatele neconcordante anterioare, dar au spus că ”această serie de experimente demonstrează că este posibil să realizezi cercetări fructuoase în colaborare, implicând atât sceptici, cât şi partizani ai unei idei şi că acest lucru deschide o cale mai productivă decât formele tradiţionale de dezbatere între sceptici şi partizani”.

Ei au adăugat: ”Sperăm că studiile descrise aici vor încuraja cercetătorii care lucrează în alte domenii controversate (e.g. rolul transei în hipnoză, sindromul amintirilor false, forme neortodoxe de psihoterapie şi medicină complementară şi alternativă) să se implice în proiecte de colaborare similare şi că o astfel de muncă va ajuta la progresul înţelegerii noastre asupra fenomenelor care determină aceste controverse”.

Textul reprezintă traducerea articolului Why-do-sceptics-always-report-negative, publicat de bps-research-digest.blogspot.com, cu acordul autorului.
Traducerea: Ana Cristina Dumitrache