Scientia

Oamenii de ştiinţă ştiu de multă vreme că păsările migratoare folosesc adevărate busole biologice pentru a se orienta în timpul migraţiilor sezoniere. Mecanismele care stau la baza funcţionării acestui veritabil al şaselea simţ biologic nu sunt încă pe deplin cunoscute, dar un studiu publicat în ediţia din 29 octombrie a revistei Nature prezintă o ipoteză care contrazice teoriile existente în prezent.

Unii cercetători au lansat în trecut ipoteza că orientarea în spaţiu a păsărilor migratoare are la bază receptori prezenţi în celulele părţii superioare a ciocurilor acestor vieţuitoare. Aceşti receptori, care conţin fier, ar fi capabili să detecteze câmpul magnetic al Pământului şi să trimită informaţiile corespunzătoare prin intermediul unor nervi către creier.

Autorii studiului apărut astăzi în Nature, printre care se numără şi Henrik Mouritsen de la Universitatea din Oldenburg, Germania, susţin ideea conform căreia detectarea câmpului magnetic al planetei şi a orientării acestuia se face prin intermediul unor celule fotosensibile prezente la nivelul ochilor păsărilor, care ar trimite informaţia pe o cale nervoasă alternatică către o zonă a creierului numită clusterul N.

Pentru a-şi valida pe cale experimentală ipoteza,  Mouritsen şi colegii săi au prins 36 de exemplare de prigorii europene pe care le-au testat în vederea verificării abilităţilor lor de orientare în câmpul magnetic terestru ori în câmpuri magnetice generate artificial. Au urmat operaţii prin care păsărilor le-au fost "dezactivate" chirurgical unul dintre cele două sisteme de orientare de care am vorbit anterior. Fie le-au fost îndepărtaţi nervii care conectează celulele ciocului cu creierul păsării, fie le-au fost deteriorate celulele din cadrul clusterului N responsabile cu recepţia semnalelor dinspre celulele fotosensibile ale ochilor.