Scientia

Fluxul genic cauzat, spre exemplu, de migraţie, poate întrerupe adaptarea la condiţiile locale, acţionând astfel împotriva diferenţierilor evoluţioniste în interiorul populaţiilor, dar şi între populaţii. Mai multe detalii pe această temă, în cele ce urmează.

15 dovezi ale evoluţiei speciilor (8)

Într-adevăr, teoria genetică clasică a populaţiilor sugerează că, cu cât populaţiile locale migrează şi se împerechează între ele mai mult, cu atât vor fi mai asemănătoare din punct de vedere genetic.

Dispersarea diferenţiată la păsările sălbatice

Acest concept pare să fie în concordanţă cu bunul simţ şi presupune că fluxul genic (schimbul de gene dintre populaţii - n.tr.) este un proces întâmplător, precum difuzia. Dar dispersarea neîntâmplătoare poate favoriza adaptarea locală şi diferenţierea evoluţionistă, după cum Ben Sheldon şi colegii săi de la Institutul Edward Grey de Ornitologie din Oxford, Marea Britanie, au anunţat în 2005.

Munca lor a făcut parte dintr-un studiu desfăşurat de-a lungul a câtorva decenii pe o specie de piţigoi, Parus major, care trăieşte într-o pădure din Oxfordshire, Marea Britanie. Cercetătorii au descoperit că nivelul şi tipul de variaţie genetică înregistrat în ceea ce priveşte greutatea puilor acestor păsări cântătoare diferă de la o parte a pădurii la alta. Acest model al variaţiei conduce la diverse răspunsuri ale selecţiei în părţi distincte ale pădurii, ducând la adaptarea locală.

Piţigoiul mare (Parus Major)
Credit: Wikimedia Commons

Efectul este întărit de dispersarea neîntâmplătoare; indivizii aleg şi se împerechează în diferite habitate într-un mod care le îmbunătăţeşte abilităţile de supravieţuire şi reproducere. Autorii au concluzionat că atunci „când fluxul genic nu este omogen, diferenţierea evolutivă poate fi rapidă şi poate avea loc în interiorul unor teritorii surprinzător de mici”.

Într-un alt studiu ce implică aceste păsări, realizat pe insula Vlieland, Olanda, şi publicat în acelaşi număr al revistei Nature, Erik Postma şi Arie van Noordwijk de la Institutul Olandez de Ecologie din Heteren au descoperit că fluxul genic mediat de dispersarea fixă păstrează o mare diferenţă genetică a mărimii ouălor la o scară spaţială redusă, ilustrând, din nou, ceea ce oamenii de ştiinţă numesc „marele efect al migraţiei asupra evoluţiei adaptărilor locale şi în structura genetică a populaţiei”.

Bibliografie:
Garant D., Kruuk L.E.B., Wilkin T.A., McCleery R.H., Sheldon B.C., Nature 433, 60-65 (2005)
Postma E., van Noordwijk A.J., Nature 433, 65-68 (2005)

Resurse suplimentare:
Coltman D.W., Nature 433, 23-24 (2005)

Situri web ale autorilor:
Ben Sheldon: http://www.zoo.ox.ac.uk/egi/people/faculty/ben sheldon.html
Erik Postma: http://www.nioo.knaw.nl/ppages/epostma
Arie van Noordwijk: http://www.nioo.knaw.nl/PPAGES/avannoordwijk
David Coltman: http://www.biology.ualberta.ca/faculty/david coltman

15 dovezi ale evoluţiei speciilor (10)

Textul de mai sus reprezintă traducerea articolului "15 evolutionary gems" pus la dispoziţie online de prestigioasa revistă Nature celor care doresc să evidenţieze soliditatea teoriei evoluţiei prin selecţie naturală.
Traducător: Diana Basaca.