Vorbim despre liberul-arbitru ca despre o trăsătură fundamentală a omului, capacitatea acestuia de a decide în mod independent asupra acţiunilor lui. Dar cum funcţionează acest liber-arbitru în "retorta" de substanţe chimice care este organismul uman?
Cum împăcăm liberul arbitru cu legile fizicii şi ale chimiei?
CE ESTE LIBERUL-ARBITRU?
Liberul arbitru este definit ca fiind capacitatea omului de a exercita controlul conştient şi independent asupra deciziilor, acţiunilor ori alegerilor sale. Probabil că principalul argument pro liber arbitru este acela că fiecare dintre noi are puternicul sentiment că-şi controlează viaţa, că poate face alegerile pe care le doreşte şi că poate decide următorul pas în mod conştient şi independent. Cercetările din ultimii ani din domeniul biologiei au revoluţionat modul de înţelegere a mecanismelor de funcţionare a creierului şi deşi mai sunt încă multe de lămurit, cunoştinţele obţinute ne ajută să (re)formăm o opinie asupra acestui concept atât de important cum este cel al liberului arbitru.
DE CE ACEST SUBIECT?
De ce ocupăm de liberul arbitru aici, pe un site de ştiinţă, când el pare a fi mai potrivit pentru ora de filozofie?
Întâi, pentru că această chestiune a liberului arbitru este una fundamentală, care odată lămurită şi acceptată de majoritate, va aduce modificări de substanţă modului în care înţelegem natura ori va reforma fundamental societatea umană. Chiar aşa? Păi să ne gândim un pic. Dacă liberul-arbitru nu există, dacă modul în care acţionăm este dependent pe de-a întregul de mecanismele neuronale, atunci nu putem fi consideraţi responsabili pentru faptele noastre; pe cale de consecinţă sistemul juridic, care are la bază ideea că omul poate decide ceea ce face, trebuie fundamental schimbat.
Pe de altă parte, dacă vom constata că liberul arbitru există, atunci vom fi aflat legi ale naturii pe care acum nici măcar nu le bănuim. De ce este nevoie de alte legi ale naturii? Pentru că liberul arbitru, aşa cum este astăzi înţeles, este fără cauză, există în sine, se presupune că are abilitatea de a ne influenţa comportamentul, dar nu pare a fi provocat de nimic, se naşte din nimic, ceea ce e, să recunoaştem, neobişnuit.
În al doilea rând, articolul va trata subiectul din punct de vedere ştiinţific, lăsând în planul doi disputa filozofică ce, între noi fie vorba, este una care durează de la "inventarea" filozofiei.
Aşadar, în acest articol ne vom concentra pe de-o parte pe identificarea locului liberului arbitru în sistemul biologic, iar pe de altă parte pe semnificaţia concluziilor trase. Pentru a nu îngreuna lectura, menţionăm de la început că punctul de vedere exprimat este unul determinist.
OMUL - MECANISM CHIMIC COMPLEX
Astăzi este îndeobşte acceptat, cel puţin de cei cu pregătire ştiinţifică, faptul că sistemele biologice, fie că e vorba de o bacterie, fie că este vorba de om, se supun în tot ceea ce fac legilor naturii - legilor fizicii şi ale chimiei. Bazându-ne pe cunoştinţele obţinute în ultimii ani de cercetătorii în biologie, putem afirma că actul decizional (indiferent de ce decizie e vorba: de a o lua la dreapta ori de a vinde casa) nu este în fapt decât reflectarea alcătuirii sale chimice la momentul deciziei. "Chimia" este determinată de trei factori: a. bagajul genetic, b. istoria personală de până în momentul deciziei şi c. un oarecare grad de hazard.
BAZELE BIOLOGICE ALE COMPORTAMENTULUI
La naştere omul are aproximativ 100 de miliarde de neuroni, fiecare formând aproximativ 1000 de sinapse. Cu timpul mare parte dintre aceştia se pierd; proprietăţile neuronilor rămaşi şi conexiunile dintre aceştia reflectă zestrea genetică şi experienţele personale ale individului. Informaţia ce rezultă din activitatea neuronală este transformată în acţiune prin neuronii motori, care sunt conectaţi la muşchii şi glandele organismului, folosind un sistem de comunicaţii bazat pe semnale chimice şi electrice.
FORŢELE CARE GUVERNEAZĂ COMPORTAMENTUL SISTEMELOR BIOLOGICE
Mecanismului care reglează comportamentul unui sistem biologic se bazează pe trei tipuri de forţe: bagajul genetic, istoria personală (suma experienţelor de la naştere şi până în prezent) şi un grad de hazard. Acceptând că aşa stau lucrurile - deşi probabil că puţini vor accepta - ne putem pune următoarea întrebare: analizând atent aceste trei forţe, nu înseamnă oare că suntem determinaţi în comportamentul nostru? Dacă totul este chimie, mai este loc pentru libertatea alegerii, pentru liberul arbitru? Probabil că răspunsul cinstit este că nu, liberul arbitru nu-şi găseşte locul în acest scenariu. Componenta de hazard intervine în lanţul determinist pentru a complica un pic lucrurile.
CUM INTERVINE HAZARDUL ÎN SISTEMELE BIOLOGICE?
Fizica, mai precis mecanica cuantică afirmă că la nivel profund natura nu este deterministă, că evenimentele la scară subatomică sunt uneori pur întâmplătoare (citiţi aici despre principiul lui Heisenberg). Deşi nu este încă înţeles dacă hazardul ce pare să se manifeste la nivelul particulelor subatomice are vreo influenţă asupra sistemelor vii (la nivelul mecanismelor celulare), se cunoaşte că există evenimente ce survin la nivel biologic care poartă semnul hazardului, ca de exemplu: mutaţiile genetice, recombinarea genetică, stabilirea conexiunilor neuronale etc.
Acest grad de hazard menţionat şi exemplificat mai sus - după cum uşor se poate înţelege - nu vine în nici un fel în sprijinul ideii că liberul arbitru există. Aşa cum nu putem fi responsabili de genele noastre şi de istoria personală, tot aşa nu putem fi responsabili de evenimentele întâmplătoare ce au loc la nivelul celulelor noastre. Aşadar, şi dacă această componentă de hazard există, şi dacă nu există, mecanismul ce guvernează comportamentul uman, dacă acceptăm că trebuie să fie unul supus legii cauzei şi efectului, este unul care elimină liberul-arbitru.
CONŞTIINŢA ŞI STAREA DE EMERGENŢĂ
Să luăm următorul exemplu: avem în mâna stângă un atom de natriu, iar în mâna dreaptă un atom de clor. Dar nu avem sare decât în momentul în care cei doi atomi stabilesc legături întrei ei, nu? Cumva, în mod misterios, cei doi atomi ajung ca împreună să aibă trăsături (trăsăturile sării) pe care individual nu le au. Acest mecanism ca face ca împreună unele elemente să aibă proprietăţi care nu sunt suma proprietăţilor lor individuale descrie ceea ce numim emergenţă. Ce legătură are cu liberul-arbitru? O să vedem imediat.
Este astăzi acceptat de mulţi biologi că activitatea neuronală inconştientă (de care nu suntem conştienţi), prin emergenţă, reuşeşte cumva să creeze conştiinţa. Deşi natura conştiinţei nu se lasă dezvăluită pe timpul introspecţiei, aceasta poate fi înţeleasă ca reflectare a activităţii complexului mecanism neuronal, rezultat al evoluţiei. Rostul conştiinţei, tot din perspectivă evolutivă, însă nu este acela de a ne oferi control asupra destinelor noastre, ci doar de a crea această iluzie. De ce ar fi util din punct de vedere evolutiv? Iluzia controlului asupra propriilor acţiuni aduce cu sine problema responsabilităţii. Dacă afirmăm că oamenii sunt responsabili pentru comportamentul lor, exploatarea socială a iluziei responsabilităţii poate atrage o pedeapsă asupra individului, dar ea este benefică pentru societate în ansamblul ei.
În cazul în care acceptăm conştiinţa ca fiind doar un produs al activităţii neuronale şi suntem de acord că sistemele biologice se supun în mod necesar în toate aspectele existenţei lor legii cauzei şi efectului, atunci sentimentul liberului-arbitru, care apare pe fondul iluziei conştiinţei libere, nu poate fi decât tot o emanaţie a activităţii neuronale.
Creierul uman acţionează atât la nivel conştient, cât şi inconştient. Conştiinţa este care ne face conştienţi de acţiunile noastre, dându-ne impresia că avem controlul acestor acţiuni. Dar studii recente (vezi experimentul privind orbirea de mai jos) arată că în fapt creierul comandă corpul şi în lipsa conştiinţei privind anumite acţiuni, pentru că în realitate devenim conştienţi privind o anumită decizie abia după ce decizia a fost deja luată la nivel inconştient. Doar pentru că de multe ori avem impresia la nivelul conştiinţei că alegem în mod liber între mai multe variante, nu înseamnă că alegerea se face în mod independent la nivelul conştiinţei.
LIBERUL-ARBITRU ÎN LANŢUL CAUZAL AL CREIERULUI
Iată mai jos exprimat schematic locul pe care liberul-arbitru îl poate avea în ecuaţia comportamentului uman:
a. activitatea neuronală, care este determinată de cele trei forţe, produce conştiinţa, care este influenţată de liberul-arbitru. Problema principală este că liberul-arbitru nu este prins într-un lanţ cauzal, nu are o cauză.
b. activitatea neuronală produce conştiinţa şi în acelaşi timp şi liberul-arbitru. Problema în acest caz este că dacă liberul-arbitru este produs de către activitatea neuronală, care este la rândul ei determinată de cele trei forţe, atunci liberul-arbitru îşi pierde independenţa, deci nu mai este liber-arbitru.
c. activitatea neuronală, determinată de cele trei forţe, generează conştiinţa. Liberul-arbitru nu există în sine, ci este doar un produs secundar al conştiinţei, adică deşi comportamentul nostru este dictat de activitatea neuronală, avem iluzia că noi luăm deciziile.
EXPERIMENTELE PRIVIND CONŞTIINŢA ŞI LUAREA DECIZIEI LA NIVEL INCONŞTIENT
Experimentul lui Benjamin Libet
Benjamin Libet a realizat o serie de teste în anii '70 în care a urmărit să determine relaţia dintre actul decizional conştient, acţiunea ce-i urmează şi activitatea neuronală. În cadrul experimentelor, Libet le-a cerut subiecţilor să mişte un deget, atunci când voiau ei. Aceştia au fost monitorizaţi electrofiziologic cu instrumente de măsură adecvate. În urma experimentului a rezultat că activitatea neuronală a precedat mişcarea degetului cu aproximativ 500 de milisecunde. Mai departe, subiecţilor li s-a cerut să indice momentul în care ei au luat decizia de a mişca degetul. Momentul deciziei, aşa cum l-au priceput subiecţii, a fost situat cu 300 de milisecunde după iniţierea activităţii neuronale aferente deciziei de a mişca degetul.
Mai multe detalii despre acest experiment aici
Experimentul lui Chun Siong Soon, Marcel Brass, Hans-Jochen Heinze şi John-Dylan Haynes
O echipa de cercetători de la Institutul pentru cercetarea creierului Max Planck din Leipzig formată din cei patru cercetători indicaţi în subtitlu şi condusă de John-Dylan a publicat în aprilie 2008 în revista Nature Neuroscience rezultatele cercetărilor lor privind natura actului decizional la om. Spre deosebire de Libet, care prin comparaţie a folosit o aparatură rudimentară pentru măsurarea activităţii neuronale a subiecţilor, în noul experiment s-a folosit procedura scanării cu rezonanţă magnetică funcţională (fMRI). Această procedură a scanării cu rezonanţă magnetică funcţională durează între 30 şi 90 de minute şi constă în folosirea unui câmp magnetic şi a undelor radio pentru a vizualiza structura şi funcţionarea organismului uman.
Participanţii la test au avut o sarcină foarte simplă: să apese un buton, cu mâna dreaptă ori mâna stângă. Subiecţii au fost lăsaţi să decidă dacă apăsau butonul cu mâna stângă ori cu cea dreaptă. Aceştia au avut libertate totală privind decizia de a apăsa butonul, dar li s-a cerut să ţină minte momentul în care s-au decis să acţioneze. Cercetătorii au putut analiza astfel ce se întâmplă în creier în perioada imediat premergătoare luării conştiente a deciziei. Rezultatul a fost unul uimitor: pe baza rezultatelor scanării creierului, cercetătorii au putut spune pe ce buton vor apăsa subiecţii cu aproximativ 7 secunde înainte ca aceştia să ia decizia conştientă de a apăsa butonul cu mâna dreaptă ori cea stângă... Iată graficul realizat de cercetători şi refăcut de noi în limba română:
Mai multe detalii despre acest experiment aici.
LIBERUL-ARBITRU ŞI JUSTIŢIA
Aşa cum am afirmat şi mai sus, sistemul juridic se bazează în stabilirea măsurilor pe care le ia pe vinovăţia celui judecat. Baza sistemului juridic este presupunerea că omul are liber-arbitru şi că el în orice situaţie ar fi pus poate lua decizii în mod independent. Justiţia nu acceptă nici că genele pot fi de vină pentru un comportament anti-social, nici că împrejurarea în care justiţiabilul a săvârşit o faptă îl poate exonera de răspundere (am menţionat aceşti doi factori, pentru că de-a lungul istoriei au fost şi perioade în care s-a considerat că cei cu tendinţe criminale se nasc altfel; ori, privind teoria influenţei mediului, există un puternic curent de opinie venit din psihologia socială care afirmă că mediul exercită forţe de neînvins asupra comportamentului uman. Vezi articolele noastre despre experimentele pe oameni).
Justiţia se bazează aşadar pe liberul-arbitru, pe care ştiinţa nu-l poate identifica şi pe care experimentele efectuate în ultimii ani îl invalidează. Desigur, marea întrebare este: dacă oamenii nu sunt responsabili pentru actele lor (pentru că decizia de a acţiona este luată în mod determinist şi nu poate fi influenţată de o activitate conştientă şi independentă umană) ce facem cu cei care săvârşesc ilegalităţi?
În principiu, într-o societate bine orânduită, odată cu înţelegerea mecanicii actului decizional, se pot lua măsuri raţionale pentru eliminarea cauzelor activităţii infracţionale. Bagajul genetic, pentru moment cel puţin, nu poate fi influenţat, dar istoria personală a fiecăruia da. Nu este nici o noutate dacă afirmăm că membrii unei societăţi reflectă modul în care societatea arată. Într-o ţară în care copiii văd infracţionalitatea la colţul străzii, emisiunile TV sunt abrutizante, corupţia este răspândită la toate nivelurile societăţii, foarte probabil că acest factor al istoriei personale este influenţat într-o manieră care nu recomandă optimism atunci când vorbim despre viitor.
Cum va arăta justiţia bazată pe lipsa responsabilităţii? În principiu, probabil tot ca astăzi din multe puncte de vedere, pentru că lipsa acţiunii împotriva criminalilor va aduce anomie. Dar sistemul de acordare a pedepselor şi programul de reabilitare ce urmează după încarcerare ar trebui, probabil, radical schimbate.
CONCLUZII
Dacă suntem de acord cu următoarele:
::: sistemele biologice se supun legilor naturii;
::: activitatea neuronală este determinată de cele trei forţe: zestrea genetică, istoria personală şi un grad de hazard;
::: conştiinţa este doar o reflectare a activităţii neuronale, un produs al acesteia,
::: cele două experimente descrise mai sus sunt corect interpretate,
atunci cred că putem accepta ipoteza că liberul-arbitru este doar un construct filozofic ce nu mai rezistă analizei moderne. Aşa cum şi alte concepte străvechi (suflet, spirit, minte "carteziană") şi-au pierdut din consistenţă odată cu evoluţia ştiinţei, deşi unii încă mai folosesc aceste cuvinte devenite metafore, probabil că a venit timpul ca şi acest concept al liberului-arbitru să cedeze teren definitiv în faţa evidenţelor oferite de cercetările din biologie şi neurologie.
Pe de altă parte, trebuie admis că o acceptare reală a "demisiei" liberului-arbitru reprezintă un act ce ar trebui urmat de o adevărată reformă socială, în special în domeniul justiţiei. Probabil însă că societatea în care trăim nu este însă tocmai pregătită pentru asemenea schimbări profunde.
BIBLIOGRAFIE:
Anthony R.Cashmore, The Lucretian swerve: The biological basis of human behavior and the criminal justice system, Proceedings of the National Academy of Sciences, 2010 (citeşte aici)
en.wikipedia.org/wiki/Free_will
en.wikipedia.org/wiki/Benjamin_Libet
http://ts-si.org/component/content/article/3127.html
