Scientia
Scientia terras irradiamus
Ultimele intrebari pe QA
- Intre ce limite in spatiu pot fi situati satelitii pentru a nu cadea pe Pamant si a nu se pierde in spatiu?
- Ce inseamna ca doua particule sunt in stare de inseparabilitate cuantica (quantum entanglement)?
- Inexistentei unor valori exacte ale numerelor irationale nu ii corespund anumite limitari in lumea fizica?
- Cum functioneaza bumerangul? De ce revine la aruncator?
- Este adevarat ca in caz de otravire laptele elimina substanta toxica? Cum?
- Cate zile se poate trai fara mancare? Dar fara apa?
- Este materia o formă a energiei?
- Ce semnificatie fizica se poate atribui numerelor irationale?
- Care e procedura ideala cand simtim ca masina aluneca pe gheata?
- Bere sau vin ?
- Pro şi contra: "Dumnezeu este Universul".
- Cum functioneaza un antibiotic?
- A vazut cineva documentarul "The Secret"?
- Demonstraţi că nu există Dumnezeu.
- Credeti ca se va descoperi viata in lacul Vostok?
- Mai sunt și alte țări (excludem Danemarca) în care învățământul să fie gratuit? Mă refer la facultăți
- Putem fi siguri că oamenii percep lumea într-un mod similar?
- De ce atomul de Hidrogen (protiu) nu are neutroni?
- Care este originea expresiei: "a face pe dracu-n patru"?
- Cum s-a ajuns ca învățământul să fie gratuit în Danemarca?
- Ce a generat big bang-ul?
- Se poate comunica între două calculatoare cu ajutorul unei transmisii FM?
- De ce voltajul incepe sa oscileze descrescator ca urmare a interactiei cu UV-ul?
- Ce va ramane in urma noastra atunci cand toti vom disparea?
- Vantul bate cu 100 Km/h la temperatura de + 20 si la - 20 grade C; cand are forta mai mare?
Concursul "Medicina azi"! (06.02-25.05)
Este în desfăşurare un nou concurs Scientia. Pentru detalii, citiţi regulamentul concursului.
| Daniel Tammet - omul cu creier fenomenal |
|
|
| Corpul omenesc. Funcţionare, boli şi remedii |
| Scris de Scientia.Ro |
| Sâmbătă, 06 Februarie 2010 16:24 |
|
Daniel Tammet face parte dintr-o categorie aparte a speciei umane: aceea a persoanelor cu aptitudini neobişnuite, incredibile (deşi dovedite) şi de neînţeles pentru ştiinţa modernă. Dacă ar fi înţelese, probabil că ar reprezenta un progres fabulos pentru om, presupunând că astfel de abilităţi ar putea fi cumva activate la fiecare dintre noi. Pentru a fi şi mai concreţi, sunt mai puţin de 50 de oameni pe planetă care intră în această categorie. Daniel Tammet este unul dintre cei mai remarcabili din acest grup exclusivist... Care sunt aptitudinile lui Daniel? Pe de-o parte uşurinţa uluitoare de a face mental calcule cu cifre uriaşe, fără efort şi fără greşeală, iar pe de altă parte abilitatea de a învăţa o limbă străină într-un timp care pentru omul obişnuit nu este suficient nici să se familiarizeze cu aceasta. ÎNCEPUTURILE... Daniel Tammet s-a născut la 31 Ianuarie 1979 şi a fost al nouălea copil în familia sa. S-a născut şi a crescut în estul Londrei. La vârsta de 4 ani a suferit mai multe atacuri de epilepsie, de care a scăpat în urma unui tratament. Încă de mic a început să efectueze în minte calcule din ce în ce mai complexe. La 25 de ani a fost diagnosticat de către specialişti ai Centrului de cercetare a autismului de la Universitatea din Cambridge cu sindromul Aspenger, o formă rară de autism. ABILITATEA DE A VEDEA NUMERE Spre deosebire de alţi oameni cu aptitudini deosebite, Daniel Tammet este capabil să ofere explicaţii despre ceea ce se întâmplă în mintea lui atunci când, de exemplu, i se cere să dea răspunsul la următorul calcul mental: ridicarea la puterea a patra a numărului 37. Daniel afirmă că pentru el efectuarea calculelor, oricât de dificile, nu reprezintă, aşa cum este pentru noi ceilalţi, un efort mental, de multe ori copleşitor. Dimpotrivă, rezultatul îi este pur şi simplu oferit de creierul său, în formă vizuală. La început vede nişte scântei, care apoi prind formă. Aceste forme sunt transparente şi nu reprezintă foarte clar numerele pe care le reprezintă, dar Daniel ştie foarte bine care este semnificaţia fiecărei forme în parte.
Daniel Tammet Pentru unii cercetători această capacitate de a efectua calcule foarte dificile cu mare rapiditate şi precizie a părut îndoielnică. Unul dintre testele pe care Daniel le-a efectuat a fost acela de spune valoarea lui Pi, pe cât cu putinţă (după cum se ştie, pi este un număr iraţional, adică ce nu poate fi scris sub forma unei fracţii; acesta are un număr infinit de zecimale care nu conţin secvenţe ce se repetă). Ce a fost performanţa lui Daniel Tammet? A vorbit 5 ore şi 9 minute încontinuu, spunând fără greşeală nu mai puţin de 22.514 cifre consecutive. Această demonstraţie a aptitudinii fenomenale a lui Tammet s-a desfăşurat la sediul Muzeului de Istorie a Ştiinţei din Oxford, Marea Britanie pe 14 martie 2004. ABILITATEA DE A ÎNVĂŢA LIMBI STRĂINE Daniel Tammet vorbeşte 9 limbi străine, printre care - vă vine să credeţi sau nu - şi limba română. Celelalte limbi vorbite sunt: franceza, finlandeza, germana, spaniola, lituaniana, islandeza, galeza şi esperanto. O altă provocare pentru Tammet - la care a fost supus pe timpul filmărilor unui documentar realizat de BBC (The Boy with the incredible brain) şi transmis în anul 2004 - a fost aceea de a învăţa o limbă străină, în speţă islandeza, într-o săptămână. În a şaptea zi acesta a apărut la televiziunea islandeză conversând în limba nativă a moderatorului islandez... Profesorul de islandeză, vorbind despre capacitatea lui Daniel de a asimila limba islandeză a avut de spus doar atât: "supraomenesc, genial!". În paranteză fie spus, dată fiind capacitatea uluitoare de a asimila o limbă străină, orice cifră referitoare la numărul de limbi vorbite de Daniel Tammet poate fi depăşită de evenimente. Dacă o să verificaţi pe Internet, în funcţie de sursă, cifra o să difere. OPERA ŞI VIAŢA SOCIALĂ Întâi de toate trebuie spus că spre deosebire de Kim Peek ( omul cu memorie de elefant, cu care Daniel s-a întâlnit în timpul filmărilor la documentarul "The boy with the incredible brain" şi despre care puteţi citi un articol aici) şi alte persoane cu sindromul savantului, Daniel Tammet este sociabil şi nu are trăsăturile cunoscute ale unui autist. Deşi suferă de sindromul savantului acesta nu are nevoie de ajutorul cuiva pentru activităţile zilnice obişnuite, putând vieţui complet independent. Daniel a scris două cărţi: Born on a blue day şi Embracing the Wide Sky, în care acesta vorbeşte despre viaţa sa şi despre modul în care funcţionează mintea sa uluitoare. Born On A Blue Day a fost un best-seller la New York Times şi a fost numită "Cea mai bună carte pentru tineri adulţi" în anul 2008 de American Library Association. DOCUMENTARUL "THE BOY WITH THE INCREDIBLE BRAIN" Aşa cum am menţionat mai sus, în anul 2004 BBC (canalul 4) a difuzat documentarul "The boy with the incredible brain" cu Daniel Tammet ca principal subiect. Mai jos puteţi urmări acest documentar.
BIBLIOGRAFIE: |
.
|


Daniel Tammet este unul dintre oamenii care prin aptitudinile extraordinare dovedite ridică întrebări dificile privind posibilităţile reale ale creierului omenesc. Abilitatea acestuia de a efectua mental calcule complexe, precum şi cea de a asimila limbi străine în timp record deschide o fereastră către ceea ce am putea fi...