Odiseea eforturilor de a citi gândurile umane

La mijlocul anului 2023, un studiu efectuat de HuthLab de la Universitatea din Texas a trimis unde de șoc prin domeniile neuroștiințelor și tehnologiei. Pentru prima dată, gândurile și impresiile oamenilor care nu pot comunica cu lumea exterioară au fost traduse într-un limbaj natural, folosind o combinație de inteligență artificială (IA) și tehnologie de scanare a creierului.

Aceasta este cea mai bună metodă de a citi mintea cuiva. În timp ce progresele în neuroimagistică din ultimele două decenii au permis pacienților fără capacitate de reacție și puțin conștienți să controleze un cursor de computer cu mintea, cercetarea HuthLab este un pas mai aproape de accesul la gândurile reale ale oamenilor.

După cum spunea Alexander Huth, neurologul care a coordonat cercetarea, pentru New York Times: „Acesta nu este doar un stimul lingvistic. Ajungem la sens – ceva despre ideea a ceea ce se întâmplă. Și faptul că este posibil este foarte incitant”.

Combinând inteligența artificială și tehnologia de scanare a creierului, echipa a creat un decodor neinvaziv pentru creier, capabil să reconstruiască limbajul natural în cazul celor care altfel nu ar putea comunica cu lumea exterioară.

Dezvoltarea unei astfel de tehnologii - și dezvoltarea paralelă a protezelor motorii controlate de creier care permit pacienților paralizați să obțină mobilitate - oferă perspective extraordinare pentru persoanele care suferă de boli neurologice, inclusiv sindromul blocării și tetraplegie.

Pe termen lung, acest lucru ar putea duce la aplicații publice ample, cum ar fi monitoare de sănătate în stil fitbit pentru creier și telefoane inteligente controlate de creier.

Pe 29 ianuarie, Elon Musk a anunțat că startupul său de tehnologie Neuralink a implantat pentru prima dată un microcip într-un creier uman. El le-a spus anterior adepților că primul produs Neuralink, Telepathy, va permite într-o zi oamenilor să-și controleze telefoanele sau computerele „cu mintea”.

Dar alături de astfel de evoluții tehnologice vin și preocupări etice și juridice majore. Nu este doar confidențialitatea, ci însăși identitatea oamenilor ar putea fi în pericol. Pe măsură ce intrăm în această nouă eră a așa-numitei tehnologii de citire a minții, va trebui, de asemenea, să luăm în considerare cum să prevenim potențialul său de a ajuta oamenii să fie folosit pentru a face rău.

Cea mai mare provocare de cartografiere a umanității

Creierul este cel mai complicat obiect din univers. Conține peste 89 de miliarde de neuroni, fiecare conectat la aproximativ 7.000 de alți neuroni, care trimit între zece și 100 de semnale în fiecare secundă.

Dezvoltarea IA s-a bazat pe conceptul de neuroni care lucrează împreună. Acum, modul în care IA funcționează pe baza algoritmilor de învățare profundă ne ajută să înțelegem mult mai clar cum funcționează creierul.

Prin cartografierea completă a structurii și funcției unui creier uman sănătos, putem determina cu mare precizie ce se întâmplă în cazul bolilor creierului și minții.

În 2009, Proiectul Human Connectome a fost lansat de Institutul Național de Sănătate din SUA cu scopul de a construi o hartă a structurii și funcționării unui creier uman sănătos. Inițiative similare au fost lansate în Europa în 2013 (Poiectul creierului uman) și în China în 2016 (Proiectul creierului din China).

Acest efort poate dura generații pentru a se finaliza, dar ambiția științifică de a cartografia și citi creierul oamenilor datează de mai bine de două secole.

După ce lumea a fost înconjurată de multe ori, Antarctica a fost descoperită și o mare parte a planetei a fost cartografiată, umanitatea era pregătită pentru o nouă provocare (și chiar mai complicată) de cartografiere: creierul uman.

Aceste eforturi au început la modul serios la sfârșitul secolului al XVIII-lea, odată cu dezvoltarea unui cadru sistematic pentru ca oamenii de știință să se întrebe cum creierul și regiunile sale produc experiențe psihologice: gândurile, sentimentele și comportamentul nostru. Una dintre primele încercări a fost frenologia, inițiată de medicul și anatomistul austriac Franz Joseph Gall.

În timp ce această știință demult discreditată poate fi acum cel mai bine cunoscută pentru busturile decorative vândute în piețele de vechituri, a fost furori la începutul secolului al XIX-lea. Gall și asistentul său Johann Spurzheim au sugerat că creierul este organizat de-a lungul a 35 de funcții psihologice, fiecare legată de o regiune subiacentă diferită.

Așa cum s-ar putea să începi să ridici gantere dacă vrei bicepși mai mari, frenologia a susținut că, cu cât folosești mai mult o anumită funcție psihologică, cu atât regiunea creierului care stă la baza acesteia ar trebui să crească, ceea ce duce la un „nod” corespunzător în craniu.

Potrivit lui Gall și Spurzheim, unele dintre aceste funcții (inclusiv memoria, dragostea pentru urmași și instinctul de a ucide) erau prezente și la animale, în timp ce altele (cum ar fi inteligența, capacitatea poetică și moralitatea) erau specific umane.

În tot Imperiul Britanic și mai târziu în SUA, frenologia a fost folosită pentru a justifica clasificări, colonialismul, sclavia și supremația albă.

Regina Victoria le citea copiilor ei despre asta, în schimb Napoleon Bonaparte nu era un fan. Când Gall s-a mutat la Paris în 1807 pentru a materializa o mare parte din teoria lui frenologică, împăratul Franței a fost de părere că „Este o fabulă ingenioasă care ar putea seduce lumea, dar nu poate rezista examinării unui anatomist”.

În anii 1860, concepțiile „locaționiste” asupra modului în care funcționează creierul au revenit, deși oamenii de știință care conduceau această cercetare erau dornici să distingă teoriile lor de frenologie.

Anatomistul francez Paul Broca a descoperit o regiune a emisferei stângi responsabilă cu producerea vorbirii, în parte datorită pacientului său Louis Victor Leborgne, care la 30 de ani și-a pierdut capacitatea de a spune altceva decât cuvântul „bronzare”. Astăzi, acesta rămâne unul dintre cele mai faimoase studii de caz ale psihologiei, iar zona lui Broca, din cortexul frontal, este recunoscută ca una dintre cele mai importante regiuni ale creierului implicate în limbaj, jucând un rol esențial în exprimarea gândurilor în cuvinte.

În mod similar, harta a 52 de regiuni distincte ale cortexului cerebral a neuroanatomistului german Korbinian Brodmann, publicată pentru prima dată în 1909, este încă un instrument important al neuroștiinței contemporane, iar neuroștiințele de astăzi continuă să pună unele dintre aceleași întrebări ca acești pionieri: sunt gândurile, sentimentele noastre și comportamentul produs de acțiunea colectivă a creierului sau de anumite regiuni ale creierului?

În studiile moderne, instrumentele de scanare de înaltă tehnologie, cum ar fi tomografia cu emisie de pozitroni (PET) și imagistica prin rezonanță magnetică funcțională (fMRI), permit cercetătorilor să cartografieze creierul prin măsurarea modificărilor fluxului sanguin local, care sunt legate de modificări ale activității neuronale locale.

Această abordare depinde de descoperirile fiziologului american John Fulton în urmă cu aproape un secol. Fulton îl trata pe Walter K., un marinar de 26 de ani, care suferea de dureri de cap și dificultăți de vedere. Când își folosea ochii după ce părăsea o cameră întunecată, pacientul simțea un zgomot în ceafă, situat deasupra cortexului vizual. Acest impuls mai puternic de activitate neuronală nu a fost identificat în cazul altor inputuri senzoriale, de exemplu atunci când mirosim tutun sau vanilie.

Pe tot restul secolului al XX-lea, această primă observație a legăturii dintre fluxul sanguin cerebral local și funcția creierului a fost dezvoltată de specialiști în neuroștiință, inclusiv americanul Seymour Kety și colaboratorii săi suedezi, David Ingvar și Neils Lassen. Munca lor de pionierat a deschis calea pentru cartografierea modernă a creierului, condusă de eforturile inovatoare ale BrainGate – o unitate de cercetare multidisciplinară originară din departamentul de neuroștiințe de la Universitatea Brown din statul american Rhode Island.

Primul studiu clinic

Prototipul de interfață creier-calculator (ICC) înregistrează și decodifică activitatea creierului unui pacient, transpunându-l în acțiuni care pot fi efectuate de un cursor neural, un membru protetic sau un exoschelet motorizat. Scopul final în reprezintă dispozitivele fără fir, neinvazive, care ajută pacienții să comunice și să se miște cu precizie în lumea reală.

IA este esențială pentru acest obiectiv și este deja folosită pentru a ajuta sistemele ICC să producă mișcări motorii rapide și precise.

În 2004, BrainGate a început primul studiu clinic folosind ICC pentru a permite pacienților cu sisteme motorii afectate (inclusiv leziuni ale măduvei spinării, infarct cerebral, sindrom de blocare și distrofie musculară) să controleze cursorul computerului cu mintea.

Pacientul MN, un tetraplegic de când a fost înjunghiat în gât în 2001, a fost primul pacient din studiu. După ce echipa neurologului Leigh Hochberg a implantat electrozi în regiunea mână-braț a cortexului motor primar al pacientului, au observat că pacientul a fost capabil să deschidă e-mailuri, să deseneze figuri folosind un program de grafică și să manipuleze un televizor folosind un cursor. În plus, activitatea creierului a fost legată de mâna protetică și brațul robotic al pacientului, permițând acțiuni rudimentare, inclusiv apucarea și transportul unui obiect. Mai mult, aceste sarcini puteau fi făcute în timp ce pacientul avea o conversație, sugerând că nici măcar nu este concentrarea deplină a pacientului.

Ulterior, alți pacienți tetraplegici au folosit dispozitive ICC conectate la brațe robotizate cu mai multe articulații pentru a ridica și a bea dintr-o ceașcă, iar în 2015 un pacient cu sindrom de blocare a fost capabil să opereze o tastatură „point-and-click” la cinci ani după implantarea dispozitivului. Algoritmii avansați de decodare au îmbunătățit controlul cursorului, astfel încât pacienții au trecut de la 24 de caractere pe minut în 2015 la 39 de caractere pe minut doi ani mai târziu.

Tot în 2017, studiile clinice ale BrainGate au arătat primele dovezi că ICC ar putea fi folosite pentru a ajuta pacienții să-și recapete mișcarea propriilor membre prin ocolirea porțiunii deteriorate a măduvei coloanei vertebrale. Un pacient cu o leziune a măduvei coloanei vertebrale superioare a reușit să apuce o ceașcă la opt ani după ce a suferit leziunea.

Apoi, în 2021, echipa Braingate a informat că pacienții tetraplegici foloseau un sistem wireless în propriile case pentru a controla o tabletă - un prim pas important către un viitor în care dispozitivele ICC are putea ajuta oamenii să se miște și să comunice în afara limitelor spitalului.

În plus, cercetătorii au spus că anticipează „progrese semnificative și schimbări de paradigmă în procesarea semnalelor neuronale, algoritmii de decodare și programele de control” în încercarea de a face astfel de dispozitive disponibile pentru publicul larg.

Dincolo de succesele Braingate, o altă echipă condusă de neurochirurgul american Edward Chang a informat recent despre utilizarea electrozilor de electrocorticogramă implantați chirurgical pentru a crea un „avatar digital” care ar putea transmite ceea ce un pacient paralizat vrea să spună.

Cu ajutorul IA, ICC a decodificat mișcările musculare pe care pacienții le gândeau în mintea lor (spre deosebire de decodificarea conținutului semantic real).

Tiparele de activitate care apar în regiunea specifică a creierului esențială pentru vorbire reprezintă punctul central al acestui tip de ICC.

Un expert care nu este implicat în cercetare a declarat pentru Guardian : „Acesta este un salt față de rezultatele anterioare. Suntem într-un punct de cotitură.”

O nouă eră a tehnologiei de „citire a minții”

Activitatea creierului a fost mult timp înregistrată prin metode imagistice non-invazive, cum ar fi fMRI și electroencefalografia (EEG). Deși au fost proiectate în primul rând ca instrumente de diagnosticare și monitorizare, sunt acum și un element de bază al celor mai recente dispozitive de comunicare neuronală și dispozitive protetice.

Un moment de reper a fost în 2012, când o echipă condusă de neurologul din Canada Adrian Owen a folosit neuroimaginile pentru a stabili o linie de comunicare cu persoanele care suferă de tulburări de conștiință (conștiința este afectată de vătămări ale creierului). În ciuda faptului că nu puteau recționa comportamental și erau puțin conștienți, acești pacienți au putut să răspundă la întrebările de tip „da sau nu” folosindu-și mintea. Pentru pacienții care nu au putut comunica prin mișcări faciale sau oculare (metode care au fost disponibile pacienților de mulți ani), aceasta este un progres promițător.

Acum, un deceniu mai târziu, cercetările HuthLab de la Universitatea din Texas constituie o schimbare paradigmatică în evoluția sistemelor neuroimagistice care permit comunicarea.

În prima etapă a studiului, participanții au fost plasați într-un scaner fMRI și activitatea lor cerebrală a fost înregistrată în timp ce ascultau 16 ore de podcasturi (setul de date de antrenament model a constat din 82 de povești de cinci până la 15 minute preluate din Moth Radio Hour și Modern Love).

Aceste date despre activitatea creierului au fost apoi corelate cu fragmente audio pe care participanții le-au ascultat, pentru a înțelege cum arătau modelele lor de activitate cerebrală atunci când aveau un anume conținut semantic în mintea lor.

Apoi, aceiași participanți au fost expuși la noi fragmente audio pe care nu le-au auzit niciodată înainte sau, alternativ, au fost rugați să-și imagineze o poveste. Decodorul a fost apoi aplicat acestui nou set de date despre activitatea creierului, pentru a „reconstrui” poveștile pe care participanții le ascultau sau și le imaginau – cu unele rezultate uimitoare. De exemplu, când un pacient a ascultat următoarele:
„Nu am încă permisul de conducere și am sărit imediat când am avut nevoie, iar ea mi-a spus: „Ei bine, de ce nu te întorci la mine acasă și te voi duce eu cu mașina?”, eu spunând „OK””.
Original: „I don’t have my driver’s licence yet and I just jumped out right when I needed to, and she says: ‘Well, why don’t you come back to my house and I’ll give you a ride?’ I say OK.”.
…decodorul l-a reconstruit după cum urmează:
„Ea nu este pregătită – nici măcar nu a început să învețe să conducă, dar a trebuit să o dau afară din mașină. Am spus: „O vom duce acasă acum”, iar ea a fost de acord”.
Original: „She is not ready – she has not even started to learn to drive, yet I had to push her out of the car. I said: ‘We will take her home now’ and she agreed”.

Deși au existat un număr considerabil de greșeli pe parcursul întregului proces, reconstrucția limbajului continuu exclusiv pe baza modelelor de activitate cerebrală, inclusiv a unor potriviri exacte de cuvinte, este probabil cel mai apropiat lucru de ce înseamnă cu adevărat a citi gândurile cuiva.

În timp ce capacitatea creierului de a produce intenții motorii este comună multor specii, capacitatea de a produce și percepe limbajul este unic umană. Astfel, decodificarea conținutului semantic real din activitatea creierului din regiunile utilizate în percepția limbajului (în primul rând regiunile prefrontale  și cele implicate în asociere ale cortexului creierului) pare fundamentală în ceea ce ne face oameni.

Exemple de decodificare a activității cerebrale

De asemenea, studiul HuthLab a folosit tehnologia fMRI non-invazivă – o formă de neuroimagistică ce măsoară nivelul de oxigen din sângele din creier pentru a face inferențe asupra activității creierului.

Dezavantajul fMRI este că poate face doar măsurători lente ale semnalelor cerebrale (de obicei, la fiecare două sau trei secunde).

Studiul a depășit acest obstacol prin utilizarea modelelor de limbaj generative (asemănătoare cu ChatGPT) care prezic probabilitatea șirurilor de cuvinte și, prin urmare, ce cuvinte sunt cel mai probabile să apară în gândurile cuiva.

Cercetătorii au lucrat, de asemenea, cu pacienți care urmăreau scurtmetraje mute. Ei au demonstrat că sistemul ar putea fi folosit nu numai pentru a decoda conținutul semantic transmis prin percepția auditivă, ci și prin percepția vizuală.

Aceștia au abordat în mod explicit potențiala amenințare la adresa confidențialității datelor mentale a unei persoane, reprezentată de acest tip de tehnologie.

Jerry Tang, unul dintre cercetătorii principali ai studiului, a declarat că „Luăm foarte în serios îngrijorările că ar putea fi folosit în scopuri rele și am făcut eforturi pentru a evita acest lucru. Vrem să ne asigurăm că oamenii folosesc aceste tipuri de tehnologii numai atunci când aceștia doresc și când îi ajută”.

Însuși faptul că acest decodor semantic trebuie antrenat pe fiecare persoană separat, cu cooperarea lor pe o perioadă lungă de timp, constituie o garanție solidă. Cu alte cuvinte, unul dintre obstacolele majore în dezvoltarea decodorelor de limbă – faptul că acestea nu sunt aplicabile universal – constituie una dintre cele mai puternice garanții împotriva încălcării confidențialității.

Cu toate acestea, deși nu există riscul ca o companie cu tendințe neetice să poată citi gândurile unei persoane selectată aleator de pe stradă în curând, există totuși preocupări importante de ordin etic, juridic și de protecție a datelor care trebuie luate în considerare pe măsură ce această tehnologie se dezvoltă.

Am văzut deja consecințele accesului corporativ neîngrădit la datele personale și comportamentul online. Deși suntem departe de colectarea și prelucrarea datelor neuronale la o asemenea scară, este important să luăm în considerare întrebările etice în plină dezvoltare în etapele incipiente ale progresului tehnologic.

Implicațiile etice sunt imense

Pierderea capacității de a comunica reprezintă o reducere majoră a sentimentului de sine. Restabilirea acestei abilități oferă pacientului un control mai mare asupra vieții sale și asupra capacității de a se descurca în viața de zi cu zi – dar ar putea oferi și altor entități, cum ar fi corporațiile, cercetătorii și alte terțe părți, un grad inconfortabil de acces sau chiar de control asupra vieților pacienților.

Chiar și alte tipuri de date biologice intime, cum ar fi cele despre genom sau date biometrice, nu sunt la fel de aproape de a aproxima viețile noastre interioare private ca datele neuronale. Implicațiile etice ale furnizării accesului la astfel de date unor entități științifice și corporative sunt potențial imense.

Acest lucru este reflectat în Rezoluția 51/3 a Consiliului pentru drepturile omului al ONU, care a comandat un studiu privind „impactul, oportunitățile și provocările neurotehnologiei în ceea ce privește promovarea și protecția tuturor drepturilor omului” la timp pentru cea de-a 57-a sesiune a Consiliului din septembrie 2024. Cu toate acestea, dacă introducerea unor noi drepturi ale omului este justificată pentru a aborda provocările generate de neurotehnologie - rămâne o problemă aprins dezbătută în rândul experților în drepturile omului și al grupurilor de lobby.

Fundația NeuroRights, cu sediul la Universitatea Columbia din New York, susține că drepturile noi legate de neurotehnologii vor fi necesare pentru ca toți oamenii să-și păstreze intimitatea, identitatea și liberul-arbitru. Vulnerabilitatea potențială a pacienților cu dizabilități face ca aceasta să fie o problemă deosebit de importantă. De exemplu, boala Parkinson, o boală neurodegenerativă care afectează mișcarea, poate fi prezentă simultan cu demența, care afectează capacitatea de a raționa și de a gândi clar.

În acord cu această abordare, Chile a fost prima țară care a adoptat legislație pentru a aborda riscurile inerente neurotehnologiei. Nu numai că a introdus un nou drept constituțional la integritate mentală, dar este și în curs de adoptare a unui proiect de lege care interzice vânzarea de neurodate și supune toate dispozitivele neurotehnologice să fie reglementate ca dispozitive medicale, chiar și cele destinate consumatorului general.

Legislația propusă recunoaște natura extrem de personală a datelor neuronale și le consideră asemănătoare cu organele, care nu pot fi cumpărate sau vândute, ci doar donat. Dar această legislație s-a confruntat și cu critici, juriștii punând la îndoială necesitatea unor noi drepturi și subliniind că acest regim ar putea încetini cercetările în domeniul ICC pentru pacienții cu dizabilități.

În timp ce acțiunile legale întreprinse de Chile sunt cele mai de impact și de anvergură până în prezent, alte țări iau în considerare să urmeze exemplul, actualizând legile existente pentru a aborda evoluțiile neurotehnologiilor.

Una dintre pietrele de temelie ale cercetării etice este principiul consimțământului informat. O atenție deosebită trebuie acordată capacității pacienților paralizați și a membrilor familiei acestora de a înțelege și de a accepta noi terapii experimentale.

Pacienții cu o capacitate foarte limitată de a comunica s-ar putea să nu poată răspunde la întrebări elaborate asociate cu obținerea consimțământului informat, care este adesea mai complex decât o simplă procedură de înscriere. De asemenea, nu pot fi prevăzute toate riscurile și efectele secundare potențiale (atât fizice, cât și mentale), ceea ce face dificilă informarea adecvată a pacienților pentru medici.

În același timp, este important să reținem că refuzul tratamentului unui pacient a cărui singură speranță poate fi comunicarea prin ICC prezintă un cost semnificativ, cum ar fi o viață întreagă fără comunicare, care poate fi mult mai mare decât costurile de participare în tratamente experimentale. Echilibrul va fi dificil de găsit pentru clinicieni și cercetători.

Într-o nouă eră în plină dezvoltare a volumelor mari de date neurologice, preocupările etice cu privire la piratarea, scurgerea de informații, utilizarea neautorizată sau exploatarea comercială a datelor cu caracter personal vor fi amplificate în cazul datelor sensibile despre gândurile sau mișcările unei persoane (controlate prin neuroprotetice).

Pacienții paralizați pot fi deosebit de vulnerabili la furtul de neurodate, având în vedere dependența lor de îngrijitori și, din ce în ce mai mult, de tehnologiile ICC în sine, pentru a comunica și a se mișca în întreaga lume. Trebuie avut grijă să se asigure că informațiile dezvăluite de ICC reprezintă gândurile adevărate și consensuale ale pacientului.

Și, deși este probabil ca primele progrese în neurotehnologie să fie de natură terapeutică, cum ar fi pentru pacienții cu dizabilități și neurodivergenți, progresele viitoare vor implica probabil aplicații de larg consum, cum ar fi divertisment, precum și în scopuri militare și de securitate.

Disponibilitatea tot mai mare a neurotehnologiei într-un context comercial care este în general supus unei reglementări firave, nu face decât să amplifice aceste preocupări etice și legale.

Legile privind protecția datelor ar trebui evaluate în funcție de capacitatea lor de a lua în considerare noile riscuri care decurg din creșterea accesului și colectarea de neurodate de către organizații și entități de diferite tipuri. Luați exemplul – deocamdată complet ipotetic – al folosirii ICC pentru a deduce gândurile suspecților în interogatoriile poliției.

S-ar putea spune că ICC nu poate fi utilizată în interogatoriile poliției, deoarece rata de eroare de interpretare greșită a datelor neuronale ale unei persoane este în prezent inacceptabil de mare, deși acuratețea s-ar putea îmbunătăți în viitor.

Sau s-ar putea spune că ICC nu ar trebui niciodată folosită pentru a „citi” mintea unei persoane fără consimțământul acesteia, indiferent de acuratețea tehnologiei.

Sau s-ar putea spune că utilizarea ICC pentru interogatorii este justificată în anumite circumstanțe extreme, cum ar fi atunci când sunt necesare informații cruciale pentru a salva viața cuiva, iar suspectul refuză să coopereze.

Diferiți oameni, societăți și culturi nu vor cădea de acord cu privire la locul în care să tragă limita. Ne aflăm într-un stadiu incipient de dezvoltare tehnologică și pe măsură ce începem să descoperim marele potențial al ICC, atât pentru aplicații terapeutice, dar nu numai, necesitatea de a lua în considerare aceste întrebări etice și implicațiile lor pentru acțiunile legale devine mai presantă.

Decodificarea viitorului nostru neurologic

Acesta este un moment revoluționar în încercarea noastră de a înțelege funcționarea creierului și a minții noastre. Numai în ultimul an, oamenii de știință în neuroștiință au abordat cu succes dizabilități ale coloanei vertebrale, au tradus datele RMN în text pentru a înțelege ce gândește cineva și au început să efectueze studii clinice pentru a ajuta oamenii să interacționeze cu obiecte folosind doar gândurile, lucru deja văzut în studiile cu maimuțe în urmă cu doi ani. Toate aceste evoluții ar putea duce la un impact transformator asupra vieții oamenilor.

În același timp, este important de reținut că cercetări precum cele ale HuthLab utilizează un eșantion foarte mic și că procesul de pregătire pentru decodorul său semantic este complex, consumator de timp și costisitor. Adăugați la aceasta faptul că fMRI, deși o procedură non-invazivă, este o tehnologie neuroimagistică ce nu poate fi purtată de pacient în afara spitalului.

Cu toate acestea, cercetătorii HuthLab sugerează că, în timp, fMRI ar putea fi înlocuită cu spectroscopie funcțională în aproape-infraroșu (fNRIS) care, „măsurând unde există mai mult sau mai puțin flux de sânge în creier în diferite momente în timp”, ar putea da rezultate similare cu fMRI folosind un dispozitiv purtăbil.

Cu siguranță, investițiile globală exponențiale în dezvoltarea unor neurotehnologii ca aceasta, de către guverne și actori privați deopotrivă, arată că lumea este dornică să creeze ICC accesibile care să fie potrivite să funcționeze ca dispozitive medicale, dar și ca bunuri de consum comercial.

Până la jumătatea anului 2021, investiția totală în companiile de neurotehnologie s-a ridicat la puțin peste 33 de miliarde de dolari SUA (aproximativ 26 de miliarde de lire sterline).

Una dintre cele mai cunoscute companii este Neuralink (Elon Musk). „Rezultatele inițiale arată o detectare promițătoare a vârfurilor neuronilor”, a scris Musk pe Twitter pe 29 ianuarie, despre primul microcip implantat de startupul său într-un creier uman.

Implantul ar include 1.024 de electrozi, dar este doar puțin mai mare decât diametrul unei celule roșii din sânge. Potrivit Neuralink : „Dimensiunea sa mică permite introducerea firelor cu leziuni minime asupra cortexului”.

În timp ce acest implant fără fir este în prezent dezvoltat ca dispozitiv medical, având ca scop îmbunătățirea calității vieții pacienților care suferă de diferite boli neurologice (studiul clinic Neuralink a inclus persoane cu vârsta de 22 de ani și peste care au tetraplegie), Musk a declarat pe Twitter că scopul final este de a crea un dispozitiv care „permite controlul telefonului sau al computerului și prin intermediul acestora aproape orice dispozitiv, doar prin gândire”.

Într-adevăr, dispozitivele comerciale neuroimagistice sunt deja pe piață. Kernel Flow, de exemplu, este o cască purtabilă disponibilă comercial, care utilizează tehnologia fNRIS pentru a monitoriza activitatea creierului.

Un alt jucător proeminent în neuroimagistică, Emotiv, a dezvoltat căști audio internet (earpods) care încorporează tehnologia EEG și care sunt capabile să monitorizeze activitatea creierului pentru indicii privind concentrarea, atenția și stresul - cu ambiția declarată de a crește productivitatea purtătorului la locul de muncă.

În timp ce epoca volumelor mari de date a permis aproximări din ce în ce mai personalizate și complexe ale vieții interioare ale oamenilor prin intermediul datelor biometrice, genetică și prezența online, nimic nu a fost atât de puternic încât să surprindă funcționarea interioară a minții noastre, încă.

Dar, după cum sugerează cercetările HuthLab și susțin declarațiile lui Musk, s-ar putea ca acest viitor să nu fie atât de departe. Zorii unei noi ere a interfețelor creier-calculator ar trebui tratați cu mare grijă și mare respect – recunoscând potențialului său imens de a ajuta, dar și dăuna, generațiilor viitoare.