Scriam într-un articol recent despre alimentația lui Bryan Johnson, omul care nu vrea să moară, că acesta a încercat transfuzia cu sânge „tânăr” de la propriul fiu, pentru a observa efectele asupra propriului organism. Experimentul nu a adus beneficii, așa că a renunțat. Supoziția lui Johnson a fost că organismul său este într-o stare atât de bună, că sângele fiului nu avea ce beneficii să aducă.
Un experiment ale cărui rezultate au fost publicate recent în Nature Aging, arată că, în cazul șoarecilor, conectarea șoarecilor bătrâni (de 2 ani) la sistemul circulator al unor șoareci tineri (de 4 luni) a dus la creșterea speranței de viață a primei categorii cu până la 10%. Ar putea fi aplicată metoda și la om?
Desigur, ipoteza care decurge din acest studiu este aceea că în sângele unui exemplar tânăr, șoarece sau om, se găsesc componente care contribuie la vitalitatea organismului și, în final, la o durată mai lungă a vieții. În prezent nu este clar ce anume influențează procesul de îmbătrânire și, cu siguranță, acest aspect va face obiectul unor studii viitoare.
Parabioza heterocronică
Parabioza heterocronică presupune cuplarea chirurgicală a două animale de vârste diferite, care, ca urmare, utilizează în comun un singur sistem circulator.
Studii mai vechi arătaseră că prin parabioză heterocronică aplicată pentru o perioadă de 3 săptămâni se pot observa beneficii anti-îmbătrânire ale țesuturilor și celulelor șoarecilor. Cercetătorii s-au întrebat ce se întâmplă dacă aplică procedura pentru o perioadă de 12 săptămâni.
La două luni după finalizarea procedurii prelungite, cercetătorii au observat că animalele în vârstă aveau abilități fiziologice îmbunătățite și au trăit cu 10% mai mult decât șoarecii care nu au beneficiat de procedură.
La nivel celular, parabioza heterocronică a redus semnificativ vârsta epigenetică a sângelui și a țesutului ficatului și a produs modificări ale expresiei genelor favorabile întineririi, asemănătoare unor metode cunoscute pentru efectele de prelungire a vieții, precum restricția calorică.
Efectul de întinerire a fost observat chiar și la două luni de la decuplarea animalelor.
Ce ar însemna aplicarea acestei proceduri la om?
Dar ar fi să stabilim un paralelism cu specia umană, procedura echivalentă la om ar însemna cuplarea unei persoane de 50 de ani cu una de 18 ani pentru o perioadă de circa opt ani. Dacă efectele ar fi similare și la om, atunci am putea vorbi de 8 ani suplimentari de viață pentru persoana mai în vârstă.
Este evident că un asemenea experiment nu s-ar putea face cu oameni, date fiind problemele de ordin etic. Dar, desigur, mecanismul prin care are loc întinerirea la șoareci prezintă interes, iar identificarea acestuia ar putea permite stabilirea unor metode neinvazive de generare a efectului de întinerire la om.
Rezumatul articolului original din Nature:
Heterochronic parabiosis (HPB) is known for its functional rejuvenation effects across several mouse tissues. However, its impact on biological age and long-term health is unknown. Here we performed extended (3-month) HPB, followed by a 2-month detachment period of anastomosed pairs. Old detached mice exhibited improved physiological parameters and lived longer than control isochronic mice. HPB drastically reduced the epigenetic age of blood and liver based on several clock models using two independent platforms. Remarkably, this rejuvenation effect persisted even after 2 months of detachment. Transcriptomic and epigenomic profiles of anastomosed mice showed an intermediate phenotype between old and young, suggesting a global multi-omic rejuvenation effect. In addition, old HPB mice showed gene expression changes opposite to aging but akin to several lifespan-extending interventions. Altogether, we reveal that long-term HPB results in lasting epigenetic and transcriptome remodeling, culminating in the extension of lifespan and healthspan.
Sursa: DukeHealth, via rfi.
