Compania oferă servicii de distribuţie a conţinutului web la nivel planetar. Akamai menţine şi administrează în mod transparent pentru utilizatorii de Internet duplicate ale informaţiilor foarte accesate din reţeaua globală. Conţinutul, uneori întregi site-uri web, alteori fişiere media de tip audio, imagini, video ori animaţii de pe serverele clienţilor, este stocat şi pe servele Akamai, care uneori sunt mai uşor accesibile utilizatorilor de Internet.
În funcţie de poziţia geografică a vizitatorului care accesează informaţia şi în mod transparent pentru acesta, serverul Akamai este ales pentru a furniza o pagină ori un anumit fişier în detrimentul serverului original. De multe ori timpii de download ori de încărcare a paginii sunt mai mici în cazul folosirii serverelor Akamai. Astfel, se elimină congestiile de trafic în reţeaua globală şi se îmbunătăţesc timpii de download. În cazul oraşelor mari ale lumii, pe situl akamai.com se pot face comparaţii între calitatea traficului şi performanţele obţinute prin intermediul reţelei globale, respectiv pe varianta oferită de Akamai.