Scientia

Vă invităm să citiţi în continuare povestea fascinantă a lui Yuri Gagarin, un erou rus plin de optimism şi care a ajuns să fie admirat de întreaga lume. La final veţi înţelege de ce toată lumea îl iubeşte pe Yuri Gagarin, primul om care a ajuns în spaţiu.

S-a întâmplat când Pământul era încă în perioada alb-negru: cu 50 de ani în urmă am păşit în afara planetei noastre mamă pentru prima dată. Aceasta este povestea începutului unei aventuri care nu s-a sfârşit încă, cea mai mare, mai periculoasă şi plină de satisfacţii aventură începută vreodată de rasa umană - povestea fascinantă a doi oameni care ne-au adus la un alt nivel.

Împreună, ei au îndreptat lumea spre un drum pe care nimeni nu şi-l imaginase înainte. Unul a fost un om de ştiinţă. Celălalt, un erou optimist iubit de oamenii lui şi de toţi cei care au citit despre el, incluzându-mă pe mine. Şi după ce vei citi asta, şi tu îl vei iubi.

Omul de ştiinţă a fost Sergei Pavlovich Korolev, un geniu care a visat la rachete care pot să ne ducă la stele. El a fost aproape ucis de exterminarea dementă a lui Stalin de la sfârşitul anului 1938. După ani în închisoare, a devenit liderul programului spaţial al Uniunii Sovietice. A construit nava care l-a dus pe eroul nostru acolo unde niciun om nu mai fusese înainte.

Eroul a fost un bărbat foarte tânăr, fiul unei familii sărace, născut în Rusia rurală: Yuri Alekseyevich Gagarin.

Lansarea

Era 12 aprilie 1961. Sputnik, prima navă spaţială a oamenilor, a ajuns pe orbită doar cu patru ani mai devreme. Patru ani. Nu a fost nimic. Rachetele şi navele spaţiale erau toate cât se poate de experimentale. Bărbaţii şi femeile care au păşit în ele au ştiut că totul putea să meargă prost, şi, de fapt, a mers prost de prea multe ori.

Dar 12 aprilie nu urma să devină una dintre acele dăţi. Era o dimineaţă rece în Zona 1 a cosmodromului Baikonur, în Kazakhstan, una dintre republicile socialiste aflate sub pumnul de fier al Moscovei. În acea dimineaţă, la 4:10 UTC, Yuri Alekseyevich a intrat în nava lui spaţială Vostok 1, după ce şi-a savurat micul dejun cu pilotul său de rezervă, Gherman Stepanovich Titov.

Gagarin a început verificările dinaintea zborului. Patruzeci de minute mai târziu, uşa s-a închis şi a aşteptat ca numărătoarea inversă finală să înceapă, prins cu cureaua de 150 de tone de extrem de mult cherosen explozibil şi oxigen lichid.

El urma să fie primul om în spaţiu – sau să moară încercând. Şi totuşi, înăuntrul micii sale capsule sferice de metal, Gagarin a fost calm. Vostok-1, nava sa şi Vostok-K, racheta sa, şovăiau împreună cu el. Îmi pot imagina zâmbetul său subtil. Ştia că ar fi putut fi redus la particule mărunte în câteva minute. Totuşi, a fost optimist, comunicând cu baza de control, pulsul său ajungând doar la 64 de bătăi pe minut.

La celălalt capăt era Korolev – constructorul şef al navei sale spaţiale. A fost atât de agitat încât a trebuit să ia o pastilă după ce a simţit dureri în piept, speriindu-se de un atac de cord. Mi-l imaginez aprinzându-şi următoarea ţigare cu una care încă îi ardea în gura. La  06:07 a.m., Gagarin a auzit vocea lui Korolev la radio: „Etapa preliminară… mijlocie…principală…DECOLAREA! Vă urăm un zbor plăcut. Totul este în regulă.”

Gagarin a exclamat un singur cuvânt, în timp ce lumea ţipa în jurul lui: Poiehali! „Plecăm!”

Şi a plecat. Câteva minute mai târziu, Gagarin era pe orbită. De uimire, a murmurat una dintre cele mai frumoase expresii din istoria civilizaţiei: „Pământul este albastru. Ce minunat. Este uimitor.”

Şi uimitor a fost. Poate că era cel mai banal lucru ce putea fi spus, dar vorbele au venit dintr-o inimă sinceră,  unui om înduioşat şi umilit de priveliştea adevăratei lui case care îţi tăia răsuflarea. Născut fiul unui agricultor în satul Klushino, aproape de Gzhatsk, Russia, Gagarin a fost primul om care a ajuns în spaţiu şi primul pe orbita Pământului. Şi pentru el, experienţa a răsunat de la nivelul cel mai jos, în fiecare fibră din făptura lui.

În doar câteva minute, perspectiva unei întregi lumi se schimbase. Există o lume înainte şi după Gagarin, poate şi mai mult decât Armstrong, Aldrin şi Collins. În timp ce aterizarea pe Lună era poate cea mai uimitoare realizare care a fost îndeplinită de oameni, zborul lui Gagarin a pornit definitiv reîntoarcerea oamenilor la adevărata lor casă, spaţiul cosmic.

Un zbor perfect

În timpul zborului său pe orbită, Yuri a ţinut să transmită cu optimism mesaje prin radio către Pământ, spunându-le tuturor că totul a fost bine chiar şi atunci când el abia putea să audă staţia de control, uimit de experienţa pe care niciun om nu o avusese înainte:

„Zborul continuă cu bine. Pot vedea Pământul. Vizibilitatea este bună. Aproape că văd totul. Există un anumit spaţiu acoperit de norii cumulus. Continui zborul, totul este în regulă.”

Câteva minte mai târziu:

„Totul merge foarte bine. Toate sistemele funcţionează. Să continuăm să mergem! [...] Zarya-1, Zarya-1, nu pot să te aud foarte bine. Mă simt bine. Sunt în toane bune. Continui zborul.”

După 6.31 a.m., el a transmis următoarele cuvinte:

„Mă simt splendid, foarte bine, foarte bine, foarte bine. Daţi-mi nişte rezultate despre zbor. Repet. Nu vă pot auzi foarte bine. Mă simt foarte bine.”

La 7.55 a.m., Vostok-1 parcursese deja o orbită completă. A fost un alt moment al adevărului. Nava spaţială s-a aliniat automat pentru a reintra în atmosfera Pământului, fiind gata să pornească retroracheta sa. Nava avea un singur sistem de retrorachete deoarece racheta Vostok-K nu a avut destulă putere pentru a căra şi un modul de rezervă. Dacă eşua, Gagarin ar fi stat pe orbită câteva zile. De fapt, el avea provizii pentru zece zile în cazul în care ar fi trebuit să aştepte ca nava spaţială să părăsească în mod natural orbita.

Din fericire, toate sistemele au funcţionat perfect. Câteva minute mai târziu, o bilă mare de foc exploda deasupra cerului Rusiei. Gagarin a activat paraşuta şi a aterizat la circa zece minute mai târziu, pe un câmp aproape de oraşul Engels în Saratov Oblast, Rusia. De pe râul Volga, un fermier şi fiica lui l-au văzut mergând spre ei în costumul lui portocaliu de cosmonaut:

„Când m-au văzut în ţinuta mea spaţială şi trăgând paraşuta pe lângă mine în timp ce mergeam, au început să se îndepărteze cu frică. Le-am spus, nu vă fie frică, sunt un sovietic ca voi, care a coborât din spaţiu şi trebuie să găsesc un telefon să sun la Moscova.”

Da. Cu siguranţă a fost făcut din aluatul potrivit.

Moartea tristă a unui erou

Aventura lui Gagarin a fost un succes total. Statele Unite au fost uimite de ştiri şi NASA s-a grăbit să trimită şi ea un om în spaţiu. Abia pe 5 mai 1961, Alan Shepard a fost lansat în spaţiu, devenind primul astronaut american, dar doar pe o traiectorie balistică. Abia în anul următor SUA a trimis un astronaut pe orbită, când John Glenn a ocolit Pământul în 4 ore, 55 minute şi 23 de secunde la bordul navei Friendship 7 pe 12 februarie 1962.

După ce a devenit un erou al Uniunii Sovietice, Gagarin a fost sprijinit pentru totdeauna, prea preţios să fie pierdut de maşinăria de propagandă a draconicului regim comunist. S-a întors în Star City – unde Uniunea Sovietică şi-a dezvoltat programul spaţial – să lucreze la modele reutilizabile de nave spaţiale, dar niciodată nu a mai intrat el însuşi în vreuna. De fapt, după ce Vladimir Komarov a murit în primul zbor Soyuz, lui Gagarin – care a fost pilotul său de rezervă – i-a fost interzis chiar să se mai antreneze pentru zborurile spaţiale.

A fost ironic deoarece doar câţiva ani mai târziu, Gagarin a murit în timpul unei şedinţe obişnuite de antrenament, pe 27 martie, 1968, la vârsta de 34 de ani. Trecuseră doar doi ani de când Korolev murise de cancer. Rolul jucat de Korolev ca părinte al programului spaţial este încă complet ignorat de toată lumea.

Statutul lui Gagarin s-a schimbat atunci din cel de erou în legendă. Pentru oamenii din Rusia – trişti şi pesimişti – şi pentru toată lumea, el a reprezentat o imagine optimistă a viitorului. Yuri, fiul unui simplu fermier, a zburat în spaţiu. El a făcut-o şi a crezut într-un viitor luminos, mai bun, în care oamenii ar călători până la alte stele. Şi, în timpul scurtei lui vieţi, a transmis acel optimism tuturor celor care l-au întâlnit.

În prezent, pur şi simplu nu se mai fac asemenea lucruri. Mergi cu Dumnezeu, Yuri Alekseyevich. Ne vom aminti de tine mereu.

Bazat pe articolul În onoarea lui Yuri Gagarin, Primul Om în Spaţiu, publicat pe 7 mai 2009.

Textul reprezintă traducerea articolului Why Everyone Loves Yuri Gagarin, the First Human to Reach Space, publicat de gizmodo.com.
Traducerea: Alice Andreea Mareşi