CE ESTE CODUL NUMERIC PERSONAL?

Conform articolului 6 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului numărul 97 din 2005, Codul numeric personal (C.N.P.) reprezintă un număr semnificativ ce individualizează o persoană fizică şi constituie singurul identificator pentru toate sistemele informatice care prelucrează date cu caracter personal privind persoana fizică.

Comentarii -

MuscăMusca neagră de carne sau Phormia regina este una dintre vietăţile pe care mulţi le-ar dori dispărute, pentru că au prostul obicei de a se hrăni direct din alimentele noastre, cu o insistenţă enervantă. Acest articol este dedicat mecanismului de hrănire la muscă şi cercetătorului care l-a descoperit, Vincent G. Dethier.

Comentarii -

Impuls nervosConcepţia modernă dominantă astăzi este una care poate fi numită "materialistă", susţinând că ceea ce numim "minte" este produsul interacţiunilor fizice inter-neuronale din creier. Dar cum se transmit "comenzile" creierului către restul corpului? Şi cu ce viteză? Cine şi cum a determinat viteza impulsului nervos?

Comentarii -

 

HARTA METROU BUCUREŞTI
(FUNDAL: HARŢI BINGO-MICROSOFT)

Clic pe imagine pentru a vedea harta la dimensiunile reale

Harta Metrou Bucureşti

 

 

HARTA METROU BUCUREŞTI
(CREATĂ DE METROREX BUCUREŞTI)

Clic pe imagine pentru a vedea harta la dimensiunile reale

Harta metrou Bucureşti

 

Comentarii -


DIONISIE EXIGUUS ŞI ÎMPĂRŢIREA TIMPULUI ÎN ERE

Împărţirea timpului în sistemul clasic pentru noi, Era noastră (e.n.) şi Înaintea erei noastre (î.e.n), a fost realizată de către călugărul Dionisie Exiguus (circa 470-544), născut în Scythia Minor, actualmente Dobrogea. Acesta a fost chemat la Roma de către Papa Gelasius I (papă în perioada 492-496), unde a petrecut întreaga viaţă, sub zece papi, de la Anastasiu al II-lea (496-498), urmaşul lui Gelasius, la Papa Vigilius (537-555).

Aici, la Roma, Dionisie, călugărit la Constantinopol, a conceput numerotarea anilor începând de la naşterea lui Iisus Hristos, numerotare ce se va răspândi apoi în întreaga lume prin intermediul calendarelor iulian şi gregorian. Ulterior calculelor lui Dionisie şi stabilirii anului de început al erei noastre s-a stabilit că de fapt, după Dionisie, era noastră este cu 4-7 ani în urmă.

 

Dionisie Exiguus a schimbat în fapt modul de concepere a calendarului, care începea de la primii împăraţi romani şi s-a raportat la Iisus, fundamentându-şi alegerea în mai multe lucrări: Liber de Paschac (Cartea despre Paşti), Argumenta paschalia (Argumente pascale) şi epistolele: Epistola prima de ratione Paschae şi Epistola secunda.

Propunerea lui Dionisie Exiguus a fost acceptată în Italia în anul 527, o sută de ani mai târziu în Franţa, în secolele VIII-IX în Anglia, iar apoi în toată lumea. Acest sistem de numărare a anilor a fost asumat şi de biserica română, întâi prin Molitvelnicul slavon, tipărit la Târgovişte în 1545, iar după doi ani, în Apostolul, tipărit la Târgovişte începând cu 1547.

 


Comentarii -

DE CE FAC GHEAŢĂ FRIGIDERELE?

Una dintre problemele neplăcute ale frigiderelor este aceea că fac gheaţă după un oarecare timp de utilizare. De ce apare acea acumulare de gheaţă pe sistemul de răcire al frigiderului? Din pricina vaporilor de apă care se depun iniţial sub forma condensului pe anumite părţi interne ale frigiderului, iar apoi îngheaţă. În timp acest proces de condensare şi îngheţare duce la creşterea stratului de  gheaţă în aşa măsură, încât frigiderul pierde o bună parte a spaţiului destinat depozitării alimentelor, iar funcţia de răcire este diminuată considerabil. Soluţia? Frigiderul este scos din priză până când gheaţa depusă se topeşte.

Pentru detalii privind funcţionarea unui frigider, citiţi acest articol.

CUM FAC FRIGIDERELE NOI DE NU ACUMULEAZĂ GHEAŢĂ?

În fapt şi frigiderele "no frost" (fără gheaţă) acumulează gheaţă. Pentru ca proprietarul unui asemenea frigider să nu mai trebuiască să treacă prin tot procesul răcirii manuale a frigiderului, noile echipamente au implementată o inovaţie tehnologică ce elimină depunerea de gheaţă la intervale regulate de timp.

 

Această inovaţie constă într-o rezistenţă înfăşurată în jurul sistemului de răcire al frigiderului care se încălzeşte la anumite intervale (6 ore, de exemplu) pentru perioade scurte, în urma comenzilor primite de la un ceas regulator. Un senzor de temperatură (termostat) decuplează rezistenţa atunci când temperatura interioară a frigiderului creşte până spre zero grade. În unele modele de frigidere "no frost"  decuplarea sistemului de eliminare a gheţii se face de către ceasul regulator, după intervale prestabilite.

 

Comentarii -

Misterele ştiinţeiAl patrulea articol din seria "Ce nu ştim încă" oferă o scurtă introducere în alte patru probleme pentru care ştiinţa nu are un răspuns încă. Vorbim despre ADN şi funcţiunile nelămurite ale acestuia, despre incredibila capacitate a creierului de a coordona mişcările corpului, despre inversarea polilor Pământului şi despre ipoteza Riemann.

Comentarii -

Misterele ştiinţeiPublicăm astăzi al treilea articol din seria dedicată întrebărilor esenţiale pentru care ştiinţa încă nu are un răspuns. Vom vorbi despre natura gravitaţiei, mecanismul de funcţionare a memoriei, de ce organismul uman nu poate recrea părţi nefuncţionale ale acestuia şi despre prognoza stării meteo.

Comentarii -

Limita Pentru a ajunge de la Piteşti la Arad, trebuie să trecem prin punctul  C, care e la mijlocul distanţei dintre oraşe. Pentru a ajunge în punctul C, trebuie să trecem prin D, mijlocul distanţei dintre Piteşti şi C şi aşa mai departe. Oriunde am fi, există un punct de mijloc prin care trebuie să trecem. Cum ajungem totuşi la Arad?

Comentarii -

Misterele ştiinţeiCu tot progresul ştiinţific remarcabil din secolul al XX-lea şi început de secol al XXI-lea, încă există multe întrebări la care ştiinţa nu are un răspuns. Vorbim astăzi despre originea vieţii pe Pământ, dacă şi cum funcţionează efectul Placebo, elementele constitutive ale Universului şi fundamentele biologice ale conştiinţei.

Comentarii -

Misterele ştiinţeiProgresul ştiinţific din ultimii 100 de ani este uluitor, iar descoperiri importante au loc cu o cadenţă aproape zilnică în ultimii ani. Foarte probabil, mulţi dintre cei mai în vârstă deţin cunoştinţe acumulate cu ani în urmă care azi pur şi simplu nu mai sunt valabile. Sunt însă şi întrebări la care ştiinţa nu are încă un răspuns...

Comentarii -

Caricatură sughiţToţi am trecut prin asta... Sughiţul, nimic mai banal. De la copilul abia născut la pensionarul jucător de şah, cu toţi sunt pradă sughiţului. Dar care este mecanismul producerii sughiţului? Ce îl provoacă şi cum scăpăm de el? Chiar funcţionează remediile vehiculate în popor, gen băutul apei ori sperierea celui ce sughiţă?

Comentarii -

Frig Nu prea academică expresia, dar toţi înţelegem ce înseamnă că "ne clănţăne dinţii în gură de frig". Dar ce provoacă această reacţie a organismului?  Ajută la ceva "clănţănitul" dinţilor? Dacă răspundeţi "nu", nu greşiţi. Cine comandă mişcarea trepidantă a dinţilor şi de ce? Pentru detalii citiţi articolul de faţă...

Comentarii -

UrecheCu toţi am simţit cum urechile "se înfundă" şi am auzit "păcănituri" ciudate la schimbarea altitudinii, fie că am decolat cu un avion, fie că am călătorit cu maşina pe Transfăgărăşan. Ce se întâmplă în urechile noastre? Ce provoacă acest disconfort? Şi ce trebuie să facem pentru a ne readuce la normal? Citiţi acest articol pentru explicaţii.

Comentarii -

 

PENTRU A DESCĂRCA FIŞIERELE AUDIO PE CALCULATORUL DUMNEAVOASTRĂ, DAŢI CLIC-DREAPTA PE FIŞIERELE DE MAI JOS, APOI "SAVE LINK AS"!

04.01.2010 - Cum funcţionează GPS-ul? - Descarcă
28.12.2009 - Neutrino p.2 - Descarcă
22.12.2009 - Ireversibilitatea timpului -  Descarcă
21.12.2009 - Nanosateliţii - Descarcă
20.12.2009 - Neutrino - Descarcă
14.12.2009 - Francis Crick - Descarcă
25.11.2009 - Câmpul magnetic al Pământului -Descarcă
16.11.2009 - Cum a apărut viaţa pe Pământ? - Descarcă

 


 

PENTRU A ASCULTA ŞTIRILE PE SITE-UL SCIENTIA, DAŢI CLIC PE IMAGINEA DE MAI JOS!

 


Notă: parte din textele folosite pentru realizarea podcastului pot fi citite pe site-ul nostru. Folosiţi caseta de căutare pentru a le identifica.

Comentarii -

 

Logo-ul Scientia.ro

 

Îi încurajăm pe cei care apreciază acest site să preia unul dintre logo-urile Scientia şi să-l posteze pe propriul site/blog

 

Logo Scientia

Comentarii -

 

Portret Galileo Galilei
Galileo Galilei

 

Galileo Galilei (15 februarie 1564 - 08 ianuarie 1642) a fost un filozof, fizician şi astronom italian. Probabil cea mai  faimoasă invenţie a sa este telescopul care-i poartă numele şi care a fost creat acum 400 de ani, în anul 1609. Galileo a construit în acest an un telescop bazat pe schiţele întocmite de olandezul Hans Lippershey şi care mărea de 3 ori.

 

Telescop Galileo Galilei
Telescop realizat de Galileo Galilei )
(credit: www.wwnorton.com)

 

Exact cu 400 de ani în urmă, pe 25 august 1609, Galileo le-a arătat negustorilor veneţieni noua sa creaţie, telescopul, care i-a adus gloria, bani din vânzările comandate de negustori, dar şi probleme cu biserica (petrecându-şi ultimii ani din viaţă în arest la domiciliu).

 

Galileo Galilei

H.-J. Detouche, Galileo şi dogele Leonardo Donato, Paris, secolul al XIX-lea

Ulterior a realizat telescoape care măreau de 30 de ori. Graţie puterii de mărire sporite, Galileo Galilei a putut privi în detaliu Luna (observând craterele şi munţii selenari), a descoperit cei patru sateliţi ai lui Jupiter, a observat o supernovă, a putut verifica fazele lui Venus şi a văzut petele solare. Descoperirile sale au oferit dovezi pentru sistemul heliocentric al lui Copernic, care răsturna concepţia geocentrică a lui Ptolemeu.

 

Faze Venus
Fazele lui Venus, observate de Galileo
credit:wikipedia.org


LECTURI SUPLIMENTARE (engleză):

brunelleschi.imss.fi.it/telescopiogalileo/index.html
wikipedia.org
galileo.rice.edu/bio/narrative_6.html
www.guardian.co.uk/science/blog/2009/aug/25/galileos-telescope-400-years-anniversary
outreach.atnf.csiro.au/education/senior/astrophysics/galileo.html#galtelescope
cnx.org/content/m11932/latest/

Comentarii -

CE ESTE OŢELUL?
Oţelul reprezintă o familie extinsă de metale. Acesta nu este un element, ca aluminiul ori aurul, ci un aliaj. Toate tipurile de oţel sunt aliaje ce conţin fier, carbon şi alte elemente, cum sunt nichelul, cromul ori  tungstenul. În funcţie de procentul de carbon adăugat aliajului, oţelul va fi mai dur sau mai moale.
Procentul de carbon variază între 0,25% şi 1,50%; cu cât procentul de carbon este mai mare, cu atât aliajul va fi mai dur.

Iată câteva exemple de instrumente cu duritate diferită, în funcţie de procentul de carbon:
- foarfece ori cuţit, 1,4% carbon;
- topor, 1% carbon;
- zalele unui lanţ, 0,05% carbon.

RĂCIREA ŞI DURITATEA OŢELULUI

Modul în care se face răcirea oţelului determină cât de dur şi casant este acesta. O răcire treptată va produce oţel mai puţin dur decât o răcire bruscă.

CE ÎNSEAMNĂ "STAINLESS STEEL"?

Pe mai toate cuţitele veţi găsi acestă inscripţie, "stainless steel"; este asigurarea producătorului că nu vă va rugini cuţitul. În mod obişnuit oţelul "stainless steel" conţine fier, carbon, crom şi nichel. După definiţie, oţelul necoroziv (inoxidabil), "stainless steel", conţine un minimum de 11% crom.

CE ESTE "HIGH SPEED STEEL"?

Este posibil să fi observat, dacă aţi cumpărat, de exemplu, burghie pentru o bormaşină ori discuri pentru polizor, că pe unele este menţionat că acestea conţin high speed steel. Ce înseamnă acest lucru? Este semnul că puteţi folosi burghiul ori discul pe metal, căci vor rezista la temperaturile foarte mari ce se dezvoltă la frecarea metal pe metal.

_
BIBLIOGRAFIE:
http://resources.schoolscience.co.uk/Corus/14-16/steel/msch3pg1.html
http://en.wikipedia.org/wiki/Steel


Comentarii -

 

credit:www.redbubble.com

 

Căscăm atunci când suntem plictisiţi, obosiţi, ne e somn, abia ne-am trezit ori suntem într-o încăpere neaerisită, cu puţin oxigen. De ce căscăm? Multă vreme s-a crezut că, în fapt, căscatul ar fi un act reflex ce ar avea scopul de a asigura mai mult oxigen organismului, dat fiind că o cantitate mai mare de oxigen măreşte viteza de circulaţie a sângelui, întăreşte muşchii şi - dacă suntem pe pragul să adormim la şedinţă - ne mai ţine în stare de veghe pentru o vreme. Sunt însă dovezi că nu este aşa, căscatul nu asigură o cantitate mai mare de oxigen în sânge, dimpotrivă (după cum se arată în numărul din noiembrie-decembrie  2005 al revistei American Scientist).

Comentarii -

Sistemul circulator include: circulaţia pulmonară, circulaţia sistemică şi circulaţia coronară (a inimii). Circulaţia pulmonară este acea porţiune a sistemului circulator în care sângele fără oxigen este dus de la inimă la plămâni şi, în sens invers, sângele oxigenat de la plămâni este dus către inimă. Circulaţia sistemică este partea din sistemul cardiovascular - artere şi vene - în care sângele oxigenat pleacă de la inimă către tot organismul, pentru a se întoarce apoi, sărăcit, tot la inimă şi apoi plămâni. Circulaţia coronară este formată din artere şi vene coronare şi constă în circulaţia sângelui în interiorul muşchiului inimii, căci acesta este atât de gros, încât cere o irigare separată cu sânge.

 

Sistemul circulator

 

Comentarii -

Henri Coandă este realizatorul primului avion cu reacţie din lume, pe care l-a încercat la Issy-les, Moulineaux, Franţa,la 16 decembrie 1910 şi pe care l-a prezentat la Salonul Internaţional de Aeronautică de la Paris.

Henri Coandă s-a născut la 7 iunie 1886 în Bucureşti şi a murit la 25 noiembrie 1972, tot în Bucureşti. Tatăl său, Constantin, era din Craiova. Henri a urma cursurile Liceului Militar din Iaşi şi Şcoala Militară de Artilerie din Bucureşti, absolvind în 1905. În 1970 a devenit membru al Academiei Române, iar în 1971 - preşedinte al Institutului pentru Creaţie Ştiinţifică şi Tehnică Bucureşti.

În tinereţe a realizat mai multe prototipuri de mijloace de zbor. A realizat modele de rachete, avioane cu motor, planoare etc. În 1911 a realizat un avion bimotor, între 1911-1914 - avioane militare în Anglia, tun fără recul, aparate de ochire pentru avioane etc.


Mai multe detalii pe ro.wikipedia.org/wiki/Henri_Coand%C4%83

 

 

 

Comentarii -

Poster Scientia.ro vă oferă un al treilea poster realizat în condiţii grafice deosebite dedicat istoriei şi destinului Universului. Vă veţi putea familiariza cu teoriile moderne privitoare la naşterea Universului, veţi afla de ce fizicienii afirmă că materia neagră şi energia neagră trebuie să existe, dacă Universul îşi încetineşte expansiunea etc.

Comentarii -

PiVechii greci şi-au pus următoarea problemă: de vreme ce pot construi figuri geometrice cu aria egală cu a altor figuri geometrice, cum ar fi un pătrat cu aria egală cu a unui triunghi, nu ar putea desena cu ajutorul liniei şi compasului un pătrat care să aibă aria unui cerc oarecare? Ce i-a încurcat să facă asta a fost inofensivul, la o primă vedere, PI...

Comentarii -

Poster fizica nuclearăScientia.ro vă oferă un al doilea poster realizat în condiţii grafice de excepţie conţinând  o sinteză a teoriilor fizicii nucleare. Astfel, veţi putea citi despre diferitele tipuri de dezintegrări (alfa, beta şi gama) ce survin la nivelul nucleului atomic. De asemenea, puteţi afla care sunt aplicaţiile fizicii nucleare, ca, de pildă, scanarea prin rezonanţă magnetică.

Comentarii -

TemperamenteDoctrina celor patru umori, inspirată din teoria celor patru elemente fundamentale, a dominat teoriile din medicină şi psihologie pentru multe secole, de pe vremea filozofului Empedocle (490-430 îHr) până în secolul al XVIII-lea. Influenţele acestei filozofii le resimţim şi astăzi. Citiţi acest articol pentru detalii...

Comentarii -