Scientia

Ce este gândirea? Cum se nasc gândurile? De-a lungul secolelor mulţi filozofi au încercat să dea o definiţie gândirii. Constantin Noica spunea că „mai adânc decât mine în mine însumi este gândul”. Gândirea este şi într-o strânsă legătură cu limbajul.

Cum defineşte ştiinţa gândirea? Ca produs specific al creierului uman, gândirea reprezintă forma cea mai înaltă a cunoaşterii, ce reflectă realitatea trecută şi prezentă şi proiectează acţiunile viitoare. Situată pe o treaptă superioară a activităţii logice, gândirea realizează (pe baza unor informaţii acumulate) reflectarea lumii înconjurătoare sub formă de idei. Formarea permanentă a ideilor şi asocierea dintre ele permite rezolvarea problemelor şi a solicitărilor din mediu.

Bazele neurologice şi neurochimice ale gândirii sunt insuficient înţelese. Tot mecanismul porneşte din scoarţa cerebrală şi se bazează pe interacţiunea dintre unele zone stimulate sau iradierea semnalului. Activarea acestor zone depinde de senzaţiile percepute din mediu (prin intermediul simţurilor) sau pe baza informaţiilor acumulate anterior.

Gândirea realizează o legătură între informaţiile deja acumulate şi cele noi. Nu se bazează doar pe experienţa proprie, ci şi pe mediul social. Astfel, gândurile noastre sunt influenţate şi de lumea în care trăim. Limbajul este foarte important. În cele mai multe cazuri apare gândirea verbală, adică gândim prin cuvinte mai mult decât prin imagini. O leziune frontală a craniului poate dezorganiza profund gândirea.  Între limbajul interior (cel gândit) şi cel exterior (cuvintele vorbite) există o strânsă legătură, primul precedându-l pe al doilea. În timpul gândirii verbale s-a înregistrat o activitate a muşchilor fonatori (ai vorbirii), deşi nu erau exprimate prin glas. Gândirea are sediu predominant în lobul frontal, iar vorbirea ajunge până în lobul temporal; există o zonă unde cele două arii se intersectează, o leziune în această zonă atrage după sine demenţa, o profundă tulburare a gândirii logice.

Deşi ariile corticale la nivelul ambelor emisfere cerebrale au o distribuţie egală, ele prezintă o specializare. Cea stângă este dominată de controlul mişcărilor fine, logice şi e importantă pentru capacitatea de analiză. Cea dreaptă asigură percepţia spaţială, artistică şi relaţională. În prezent, se admite că emisfera stângă dominantă predomină la gânditori, iar cea dreaptă la creatori.

Ca şi trăsătură dominantă a speciei, omul se exprimă şi comunică prin vorbire, limbajul fiind atât oral, cât şi scris. Mai sunt şi alte animale ce au limbaj, dar numai al omului este articulat. De exemplu, multă vreme nu s-a ştiut cum de albinele au viaţa atât de organizată în jurul mătcii, până când Karl von Frisch a ajuns la concluzia ca acestea comunică prin dans. În 40 de ani, el a lămurit cum albinele, prin mişcări ale trupului, le anunţă pe celelalte direcţia şi distanţa până la locul cu flori. Karl von Frisch a publicat tratatul „Cercetarea dansului albinelor” în 1965.

Vorbirea evoluează de la un reflex înnăscut de emiterea a sunetelor, până la stadiul de vorbire articulată şi coerentă. Vorbirea începe în primul an de viaţă, prin imitarea cuvintelor auzite, de aceea copii născuţi surzi ajungând şi muţi. La început pronunţarea cuvintelor este deficitară, dar cu timpul, prin comparare, se ajunge la pronunţarea corectă a cuvintelor.

Gândim în cuvinte şi exprimăm în cuvinte ceea ce gândim, acest fapt arătându-ne cât de corelate şi interdependente sunt limbajul şi gândirea.

Bibliografie:
Fiziologie umană, ediţia III revizuită şi adaugită , I. Haulica, Editura Medicală, 2007
http://www.3838.co.jp/romanian/mitsubachi_park/surprise/kotoba.html