Extras din Legile de Platon
Am public recent un articol bazat pe cartea I din Politica, de Aristotel, în care am arătat opinia acestuia (ori a timpului său) despre sclavie și femei. Astăzi continui cu cartea a II-a, în care Aristotel vorbește despre regimul politic potrivit și despre ce trebuie avut în comun și ce nu de către o comunitate. În prima parte va fi vorba tot de femei... Dacă ce am evidențiat din prima carte v-a șocat, lucrurile vor rămâne în aceeași notă și articolul de față :)
Ca și în cazul primului articol, nu am urmărit o expunere sistematică a cărții, ci am extras doar cele mai interesante / extravagante idei.
⇒ Cartea a II-a
1. Este posibil ca cetățenii să dețină în comun și copiii, și femeile, și proprietățile, ca în „Republica” lui Platon, unde Socrate afirmă că și copiii, și femeile, și proprietățile trebuie să fie comune.
2. Faptul ca femeile să fie comune prezintă numeroase dificultăți, mai ales că motivul pentru care Socrate crede că așa trebuie instituit prin lege nu reiese clar.
3. Fiecare dintre cetățeni ajunge să aibă o mie de fii, nu ca ai fiecăruia, ci oricine s-ar nimeri este fiul oricui s-ar nimeri, așa că toți îi vor neglija deopotrivă.
4. La anumiți locuitori din Libia de sus femeile sunt comune, însă copiii sunt repartizați după asemănări.
5. Se pare că deținerea în comun a femeilor și a copiilor este utilă mai mult agricultorilor, decât paznicilor. Dacă femeile și copiii sunt în comun, înțelegerea va scădea (între agricultori), iar cei conduși trebuie să fie tocmai în starea asta, pentru a se supune și a nu se răzvrăti. Ori noi numim înțelegerea (philia) cel mai important dintre bunuri pentru cetăți.
6. Terenurile ar putea fi deținute în mod individual, iar recoltele ar putea fi stocate în depozite comune și consumate în comun. Ori terenurile ar putea fi deținute în comun și lucrate în comun, iar recoltele ar fi împărțite pentru uzul individual. Ori atât terenurile, cât și recoltele ar fi comune.
7. Este mai bine ca proprietățile să fie particulare, dar să fie făcute comune în folosire. De negrăit ce satisfacție aduce a considera ceva drept propriu. Această iubire de sine a fiecăruia nu este nicidecum în zadar, ci acest lucru este natural.
8. Platon, scriind „Legile”, socotea că acumularea trebuie permisă până la un punct, dar niciunui cetățean să nu i se îngăduie să posede mai mult decât de cinci ori proprietatea minimă.
9. Cele mai mari fărădelegi se comit în căutarea prisosului, nu a necesarului: nimeni nu devine tiran ca să se pună la adăpost de frig. De aceea și cinstirile sunt mari în situația în care cineva ucide nu un hoț, ci un tiran.
10. Când Autofradates era pe punctul de a asedia Atarneusul, Eubulos l-a îndemnat ca, gândind în cât timp va cuceri ținutul, să facă o socoteală a cheltuielii din acest răstimp; căci el era gata să părăsească pe dată Atarneusul primind mai puțin decât atât. Vorbind astfel, l-a făcut pe Autofradates să se răzgândească și să pună capăt asediului.
11. Situația de egalitate a averilor cetățenilor [...] nu e nimic măreț în asta.
Oamenii de condiție superioară s-ar putea indigna pe motiv că nu merită simpla egalitate.[...] Deci principiul în astfel de împrejurări, mai mult decât a nivela averile, este de a-i forma pe cei superiori prin natură în așa fel încât să nu-și dorească surplusul, iar pe cei inferiori, în așa fel încât să nu-l poată avea, fapt ce se întâmplă dacă sunt inferiori fără a fi nedreptățiți.
12. (La spartani) îngăduința față de femei este dăunătoare și orientării regimului, și fericirii cetății.
Legiuitorul, dorind cetatea complet austeră, a urmat acest țel în mod manifest în privința bărbaților, dar l-a neglijat pentru femei. Ele trăiesc neînfrânate de la nicio pornire și decadență.
13. Într-un astfel de regim, bogăția este la mare cinste, mai ales dacă bărbații sunt dominați de femei, ca la majoritatea neamurilor cu oștire și războinice (în afară de celți, și, eventual, de alți câțiva care cinstesc în chip deschis relațiile intime între bărbați). [...] Toți oamenii războinici sunt evident împătimiți fie de relațiile intime între bărbați, fie de cele cu femei.
14. Licurg s-a străduit să le aducă (pe femei) sub ascultarea legilor, dar cum acestea se împotriveau, a renunțat până la urmă.
Sursa: Politica de Aristotel (lucrare concepută în perioada 330-323 î.e.n)
