Termenul "inteligenţă artificială" (IA) a fost folosit prima dată în 1956 în denumirea întâlnirii unui grup de cercetători din Dartmouth, un colegiu Ivy League din SUA. La acea întâlnire de pionierat, participanţii au discutat despre cum computerele vor efectua în curând toate activităţile umane ce necesită inteligenţă, inclusiv să joace şah sau alte jocuri, să compună muzică bună şi să traducă texte dintr-o limbă în alta. Aceşti pionieri erau foarte optimişti, deşi aspiraţiile lor nu erau surprinzătoare.


Încercarea de a construi maşinării inteligente a fost o preocupare îndelungată pentru om, etalată atât în literatură, cât şi cu ajutorul maşinilor de calcul. Primele computere din anii 40 erau descrise ca maşini gânditoare sau creiere electronice.

    Testul Turing
    
"Tatăl" ştiinţei calculatoarelor, britanicul Alan Turing, nu a avut niciun dubiu că într-o zi computerele vor gândi. Articolul lui faimos din 1950 a introdus testul Turing, în cadrul căruia un om trebuie să discearnă între o altă persoană și o mașină, fără să-i vadă, doar pe baza răspunsurilor acestora la o serie de întrebări.

Cercetarea în domeniul IA din 1950 până în 1970 s-a focalizat pe scrierea de programe care să efectueze sarcini care necesitau inteligenţă umană. Un exemplu de început a fost jocul pe computer al americanului Arthur Samuels, jocul de dame (eng. checkers). Programul a devenit mai bun analizând poziţii câştigătoare şi a început repede să-l învingă pe Samuels.

Totuşi, ce a mers pentru jocul de dame, nu a folosit la jocuri mai complicate ca şahul sau go.

Un alt proiect de cercetare AI a abordat probleme introductive de analiza matematică, în mod special integrarea simbolică. Peste câţiva ani, integrarea simbolică a devenit o problemă rezolvată şi programele pentru rezolvarea ei nu mai erau interpretate ca IA.


    Recunoaştere vocală? Nu încă
    
În contrast cu jocul de dame sau integralele, programele de traducere sau recunoaştere vocală au făcut un progres mic. Nu a apărut nicio metodă care să folosească în mod eficient puterea de procesare a calculatoarelor.

Interesul în inteligenţa artificială a crescut spectaculos în anii 80, odată cu sistemele-expert. Au fost obţinute succese cu programe ce executau diagnosticare medicală, analizare de hărţi geologice pentru minerale şi configurarea solicitărilor de computere.

Deşi folositoare pentru un mic set de probleme, sistemele experte nu erau nici robuste, nici generale şi necesitau cunoştinţe detaliate din partea experţilor pentru a fi create. Programele nu arătau inteligenţă obişnuită.

Dar după o creştere spectaculoasă a interesului în inteligenţa artificială a urmat un declin în anii 90.


    Recunoaştere vocală
    
Între timp, odată cu creşterea puterii de procesare a computerelor, recunoaşterea vocală şi procesarea limbii s-au îmbunătăţit considerabil. Au fost creaţi noi algoritmi care se concentrau mai degrabă pe tehnici de modelarea statistică, decât pe simularea proceselor umane.

Progresul a continuat cu crearea unor "asistenţi" controlaţi vocal precum programul Siri de la Apple şi programul Ok Google.

Dar nimeni nu crede că un computer într-adevăr înţelege o limbă în prezent, în ciuda dezvoltării de programe cum ar fi roboţii de conversaţie. Există limite definite cu privire la ceea ce Siri şi Ok Google pot procesa, iar traducerile nu evidenţiază întotdeauna contextul.

Încă o cerinţă considerată o provocare în 1970 era recunoaşterea facială. Programele de atunci erau fără speranţă.

Astăzi, în schimb, Facebook poate identifica oameni din numeroase "etichete" (eng. tags) şi softuri dedicate pot recunoaşte feţele captate de camerele video. Totuşi, e vorba mai degrabă de metode statistice avansate decât de inteligenţă.


    Deştept, dar nu inteligent - încă
    
În fapt nu este vorba despre faptul că un calculator învaţă de unul singur, ci de faptul că după o analiză detaliată a sarcinilor de efectaut putem crea algoritmi, care sunt implementaţi în mod eficient într-un computer.

În şah şi, foarte recent în go, programele au învins campioni umani. Realizarea este impresionantă şi tehnicile folosite au fost inteligente, fără a duce la inteligenţă.

A fi campion la şah nu înseamnă că eşti campion şi la go. Poate că fiind expert într-un tip de rezolvare de probleme nu înseamnă inteligenţă.

Ultimul exemplu de luat în calcul înainte de a privi la viitor este programul Watson, dezvoltat de IBM. Watson a învins campioni faimoşi în jocul de la TV "Jeopardy".


    Dr Watson?
    
IBM utilizează în prezent tehnologia Watson, pretinzând că va reuşi să stabilească diagnostice de mare acurateţe, citind toate rapoartele medicale.

Nu aş fi liniştit ştiind că Watson ar lua decizii în medicină. Sunt fericit că poate corela dovezile, dar asta e departe de înţelegerea unei afecțiuni medicale şi stabilirea diagnosticului.

În mod similar, au existat afirmaţii conform cărora computerul va îmbunătăţi educaţia corelând erorile studenţilor cu greşeli cunoscute şi concepţii greşite. Dar este nevoie de un profesor pătrunzător ca să înţeleagă ce se întâmplă cu copiii, ce îi motivează şi ce le lipseşte.

Există multe zone în care judecata umană ar trebui să rămână unica utilizată, cum ar fi decizii legale şi utilizarea armelor militare.

Progresul în programare din ultimii 60 de ani a dus la o creştere a numărului de sarcici pe care calculator le poate executa, ceea ce a creat impresia unei evoluţii din perspectiva inteligenţei. Totuşi, cred că mai avem mult până vom crea un computer care poate egala inteligenţa umană.

Pe de altă parte, nu mă deranjează maşinile autonome, deplasându-se dintr-un loc în altul. Putem continua să facem computerele mai performante şi mai folositoare, fără a ne face griji că ne vor înlocui.


Traducere după Computers may be evolving but are they intelligent?

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.