Elon Musk, vizionarul antreprenor de succes în industria spaţială, are planuri mari: racheta pe care o testează pentru călătorii spre Lună şi Marte ar putea revoluţiona inclusiv zborurile terestre. În doar 29 de minute un zbor cu nouă tehnologie propusă de Musk ne-ar putea duce de la Londra la New York.


La ora actuală pentru a ajunge de la Roma la Sidney este necesară efectuarea a două zboruri, durata totală a cărora este de circa 20 de ore. Astfel de călătorii pun la grea încercare organismul nostru, ţinând cont şi de spaţiul redus din avioane şi de posibilitatea limitată de a efectua mişcarea atât de necesară corpului uman. Este acesta unul dintre motivele care l-au împins pe vulcanicul antreprenor Elon Musk, proprietar al mai multor companii printre care şi SpaceX, să propună o nouă soluţie: o rachetă precum cea utilizată pentru zborurile spaţiale care să ducă în orbita terestră un vehicul spaţial. Musk a propus această idee în cadrul congresului de astronautică din Adelaide (Australia), în cadrul unei prezentări în care a vorbit despre planurile pe care le are pentru călătoriile spre Lună şi spre Marte. În finalul prezentării Musk a propus utilizarea rachetelor inclusiv pentru zboruri terestre.

Pentru a fi cât mai convingător Elon Musk a prezentat un video în care arăta cum această idee ar putea fi realizată cu un preţ convenabil: practic s-ar putea ajunge din orice punct al Pământului în oricare altul în mai puţin de o oră cu un cost estimat că fiind asemănător cu cel pe care-l plătim pentru biletele de avion la ora actuală la o companie low-cost.

Cum ar funcţiona aceasta rachetă? Practic, de pe o platformă marină, la care s-ar ajunge cu un vapor, s-ar lansa o rachetă ce ar duce în orbita terestră o navă spaţială care ar putea găzdui circa 200 de pasageri şi ar călători cu  viteza de aproximativ 28 de mii de kilometri pe oră. În mai puţin de o oră ar ajunge la destinaţie, oricât de îndepărtată ar fi, unde ar reintra în atmosfera aterizând pe o altă platformă marină în apropierea oraşului de destinaţie.

Racheta, după ce ar duce în orbita nava spaţială, ar reintra la bază, precum Falcon 9 – racheta deja testată de către Space X cu succes.

La ora actuală SpaceX pregăteşte o nouă rachetă, cea mai puternică în circulaţie. Este vorba despre Falcon Heavy, capabilă să transporte 54.400 kg într-o orbită terestră joasă, 22.200 kg într-o orbită de transfer geostaţionară şi 13.600 kg până la planeta Marte. Falcon Heavy va utiliza 28 de motoare de rachetă Merlin 1D (9 per nucleu, 1 în stadiul de avansare) dezvoltate de asemenea de SpaceX, care funcţionează cu oxigen lichid (LOX) şi kerosen (RP-1) de propulsie. Specialiştii din cadrul companiei SpaceX susţin că Falcon Heavy va fi capabil să transporte mai multe sarcini utile pe orbita decât orice vehicul de lansare de la Saturn V (1967-73).

Lansarea şi testarea primului prototip al rachetei Falcon Heavy este prevăzută pentru luna noiembrie a acestui an.  Obiectivul acestui test este cel de a pregăti strategia pentru a duce un echipaj uman pe planeta Marte în următorii 10 ani. Puterea acestei rachete, Falcon Heavy, este cam două treimi din cea a rachetei Saturn V care a dus echipajele umane pe Lună, fiind – dacă totul merge bine – la ora actuală cea mai puternică rachetă în aşteptarea lansării Space launch system de către NASA.

Cu o rachetă de acest gen s-ar putea călători de la Londra la New York sau Dubai în doar 29 de minute şi în 24 de minute de la Los Angeles la Toronto. Când se va întâmpla una ca asta? În prezent există multe probleme nu doar de natură tehnică, ci şi legate de siguranţă călătorilor şi a echipajelor. Totuşi, un vizionar precum Elon Musk ar putea transforma visul în realitate şi cei care vor efectua călătorii care la ora actuală durează mai bine de 10 ore, în care pot citi un roman, să se trezească că nu au timp nici măcar să răsfoiască ziarul înainte de a ajunge la destinaţie.