Descoperirea recentă, în cea mai adâncă mină de pe Pământ, a unor bacterii care supravieţuiesc datorită radioactivităţii rocilor, a dat naştere unei noi teorii: în spaţiul cosmic ar putea exista forme de viaţă, sub formă de bacterii asemănătoare celor descoperite, care supravieţuiesc în condiţii cu adevărat extreme, fără a avea nevoie de energia care provine de la o stea.



Existenţa bacteriilor extremofile, adică capabile să supravieţuiască în condiţii extreme, precum în interiorul vulcanilor sau în gheţarii din Antarctica, în vid sau într-un mediu cu radiaţii nucleare intense, era cunoscută de mai multă vreme.

Descoperirea recentă însă a unor bacterii în cea mai adâncă mină din lume, Mponeng, din Africa de Sud, la 3 km sub pământ, a surprins oamenii de ştiinţă, întrucât aceste bacterii se hrănesc cu ajutorul radiaţiilor nucleare generate de elementele radioactive (precum uraniu sau potasiu) din sol.

Denumite Desulforudis audaxviator, aceste bacterii pot supravieţui fără energia de la Soare. Numele pe care l-au primit este preluat din romanul lui Jules Verne, Călătorie spre centrul Pământului, unde călătoria debutează cu descoperirea unui mesaj care, sugerează călătorului curajos (audax viator) cum să ajungă  în centrul Pământului (Descende, audax viator, et terrestre centrum attinges - coboară, călător curajos, şi vei atinge centrul Pământului).

Cum se hrănesc bacteriile nou descoperite? Radiaţia nucleară rupe legăturile chimice ale diverselor molecule din mediul în care se află bacteriile, generând atomi sau molecule mai mici care conţin de exemplu carbon şi sulf, ce sunt, la rândul lor, absorbite de bacterii, fiind utilizate ca surse de energie.

Cercetătorul Dimitra Atri, de la Blue Marble Space Institute din Seattle, susţine că D. Audaxviator reprezintă un model biologic pentru posibilele forme de viaţă care ar putea exista pe alte planete sau chiar şi pe comete sau în spaţiul interstelar. Atri a publicat un articol în revistă Interface, în care arată cum viaţa extraterestră s-ar putea descoperi în condiţii în care nu a fost căutată până la ora actuală.

În spaţiu există o formă de radiaţie intensă – aşa-numita radiaţie cosmică, adică particule (de obicei protoni) care provin din Univers în urma diverselor procese galactice sau extragalactice. Această radiaţie ar putea, în condiţii favorabile, hrăni bacteriile de pe planete precum Marte sau chiar şi planete "vagaboande" (nelegate de o stea) sau comete.

Să vedem de exemplu cazul planetei Marte. Pe Planeta Roşie nu există o atmosferă precum pe Terra (este mult mai rarefiată) şi solul nu este protejat de radiaţia cosmică. Pe Pământ atmosfera absoarbe mare parte din radiaţia cosmică, protejându-ne.

Pe Marte (sau alte planete) radiaţia cosmică ajunge la sol, unde generează, în urma interacţiunilor nucleare, particule secundare, care au energia asemănătoare cu cea a radiaţiilor nucleare din mina unde au fost descoperite D. Audaxviator. Sub solul acestor planete s-ar putea deci adăposti bacterii care se hrănesc cu substanţe nutritive generate de radiaţia cosmică.  O situaţie asemănătoare ar putea exista inclusiv pe Lună.

Chiar şi în interiorul cometelor, unde există o mică cantitate de apă, ar putea exista bacterii care se hrănesc cu ajutorul radiaţiei cosmice, precum şi în interiorul planetelor "vagaboande".

Pentru a verifica această ipoteză este însă necesar că viitoarele misiuni spaţiale care au obiectivul de a studia planete, sateliţi ai acestora sau comete să ducă cu ele roboţi capabili să sape şi să studieze ce se întâmplă în interior. Acesta este de fapt unul dintre obiectivele viitoarelor misiuni spaţiale: săparea unor gropi cu adâncimea de zeci de centimetri şi studiul chimic, dar şi biologic al materiei pe care o descoperă.

Nu ar fi de mirare ca primii extratereştrii pe care îi vom descoperi să se prezinte sub forma unor bacterii precum D. Audaxviator, capabile să supravieţuiască în condiţii cu adevărat extreme, hrănindu-se cu ajutorul radiaţiei cosmice care este omniprezentă în Univers.