Călătorie printr-o gaură de vierme. credit: NASA
Sunt găurile de vierme posibile? Încă nu ştim, însă teoreticienii se întrec în a găsi şi propune soluţii pentru a putea călători dintr-o parte în alta a galaxiei folosind aceste efecte ale teoriei relativităţii generale, dar şi o nouă teorie despre univers care ar permite existența unor găuri de vierme care să ne permită să le străbatem fără riscuri.
Gaura de vierme ar fi o deformare extremă a spaţiului şi timpului care ne-ar permite să călătorim rapid (asigurând o scurtătură fantastică în spațiu-timp) dintr-o parte în alta a galaxiei şi chiar şi a universului, folosind consecințele teoriei relativităţii generale a lui Einstein.
- Detalii
- Scris de: Cătălina Curceanu
În imagine: pitica albă IK Pegasi B (centru-jos), steaua companion clasa-A IK Pegasi A (stânga) și Soarele (dreapta)
Un nou studiu arată că va fi posibil să se studieze eventuale urme de viaţă pe planete care orbitează în jurul unei stele care a murit, transformându-se într-o pitică albă. Misiunea NASA James Webb Space Telescope ar putea descoperi semnale ale existenţei vieţii pe astfel de planete în condiţii extreme. În prezent căutam semne de viaţă pe planete care orbitează în jurul unor stele asemănătoare Soarelui, la distanţe faţă de acesta care să permită existenţa apei sub formă lichidă. Nu ştim însă sub ce forme s-ar putea afla viaţa în univers; chiar şi pe Pământ există bacterii care supravieţuiesc în condiţii extreme: căldura intensă, în lipsa aerului şi chiar şi la un nivel de radiaţii extrem de mare.
- Detalii
- Scris de: Cătălina Curceanu
În univers există galaxii care au mult mai puţină materie întunecată, se pare, decât altele. Acesta „dispariţie” a materiei întunecate din unele galaxii i-a ajutat pe cercetători să afle mai multe despre posibila natura a particulelor care ar compune materia întunecată.
- Detalii
- Scris de: Cătălina Curceanu
Halou materie întunecată (reprezentare grafică). credit: wikipedia.org
Deși nu știm deocamdată din ce este constituită, ce știm este că materia întunecată domină în univers asupra materiei obișnuite (vizibile). Cum se organizează însă această materie întunecată și cât de mici pot să fie halourile de materie întunecată? Un răspuns la această întrebare a fost dat recent de un grup de cercetători cu ajutorul unui univers virtual, adică unul simulat pe calculator.
Un halou de materie întunecată reprezintă o regiune din spațiu decuplată de expansiunea universală, conținând materie cuplată prin intermediul gravitației. Poate conține mai multe galaxii. Întrebarea este: care este mărimea minimă a acesteia?
- Detalii
- Scris de: Cătălina Curceanu
Pitică albă atrăgând materie (atracție gravitațională) dintr-o stea companion (reprezentare grafică). Credit: NASA
Cum va sfârşi universul? Un fizician de la Illinois State University ne spune că în viitorul îndepărtat universul ar putea sfârşi cu explozii ale piticelor albe (care între timp devin pitice negre) într-un univers extrem de rece şi neprimitor.
Din câte putem observa cu telescoapele noastre vedem că universul este în expansiune; mai mult, expansiunea este accelerată din cauza unei aşa-numite misterioase energii întunecate. Dacă această expansiune va continua, universul se va răci din ce în ce mai mult, temperatura radiaţiei cosmice de fond devenind tot mai mică. Miliarde de ani de acum înainte nu se vor mai naşte stele în univers, galaxiile se vor „stinge” şi chiar şi găurile negre se vor evapora prin emisia radiaţiei lui Hawking. Temperatura universului va tinde spre zero absolut, adică 0 K, un fel de moarte termică a universului.
- Detalii
- Scris de: Cătălina Curceanu
Rămășițele supernovei Kepler
Rezultatele unui studiu recent arată că mai multe forme de viaţă de pe Pământ (plante) ar fi dispărut acum 359 de milioane de ani, în urma efectelor generate de explozia unor stele la distanţa de circa 65 ani-lumină de noi.
- Detalii
- Scris de: Cătălina Curceanu
Interacţiuni ale neutrino detectate la Observatorul de Neutrino IceCube
În cadrul eforturilor fizicienilor de a identifica neutrinii sterili, adică acei neutrini care ar interacţiona doar prin gravitaţie cu materia (şi, deci, și cu ceilalţi neutrini), a fost obţinut un nou progres: în cadrul proiectelor MINOS+ şi Daya Bay s-au putut stabili limite stricte cu privire la existența acestui tip de neutrin.
Neutrinii sunt particule elementare (care nu sunt alcătuite din alte particule, cum este cazul, de exemplu, al protonilor ori neutronilor) care fac parte din modelul standard al fizicii particulelor. Nu au sarcină electrică, interacţionează slab cu materia şi se găsesc sub trei forme diferite: neutrini electronici, miuonici şi tauonici.
- Detalii
- Scris de: Cătălina Curceanu
Un nou studiu al unei călătorii simulate în trecut a unui sistem cuantic arată ca aşa-numitul efect al fluturelui pentru astfel de sisteme nu este valabil; sistemul se întoarce în prezent mai mult sau mai puţin fără să sufere modificări majore.
Faimosul efect al fluturelui, cel în care o mică schimbare în condiţiile iniţiale are ca efect o schimbare majoră în evoluţia sistemului, este un efect faimos, descoperit de Edward Lorenz, care arăta cum formarea unui uragan poate fi generată de bătăile aripilor unui fluture în urmă cu mai multe săptămâni într-un loc îndepărtat.
- Detalii
- Scris de: Cătălina Curceanu
Click dreapta - view image (pentru o rezoluţie superioară)
Grupul Local - grup de galaxii ce cuprinde și Calea Lactee. Conține circa 30 de galaxii. Galaxiile Grupului Local sunt răspândite pe un diametru de 100 milioane de ani-lumină.
Un nou studiu care se bazează pe rezultatele măsurătorilor asupra a 50 de galaxii, precum și o serie de alte observații astronomice - ajung la concluzia că universul ar fi mai tânăr decât se credea, având „doar” 12,6 miliarde de ani (nu 13,8 miliarde ani, vârstă acceptată de majoritatea astronomilor).
De la descoperirea în 1929 de către astronomul american Edwin Hubble a deplasării spre roşu a luminii ce provine de la galaxii îndepărtate (descoperind astfel faptul că universul nu este static, așa cum se credea, ci în expansiune, și încă una accelerată) ştim că universul nu a existat dintotdeauna, ci a luat naştere în urma unui eveniment pe care oamenii de ştiinţă l-au numit Big Bang, însă despre care nu știm încă foarte multe.
- Detalii
- Scris de: Cătălina Curceanu
IceCube este un observator de neutrini ale cărui detectoare sunt îngropate la o adâncime mai mare de o milă sub gheaţa de la Polul Sud.
Proiectul de cercetare științifică IceCube, de la Polul Sud, a identificat mai mulţi neutrini decât ar fi fost de aşteptat. Cercetătorii sunt în căutarea sursei acestor neutrini şi bănuiesc că răspunsul ar putea avea legătură cu procesele care au loc în apropierea enormelor găuri negre din galaxiile active.
- Detalii
- Scris de: Cătălina Curceanu
Un grup de cercetători a propus construirea în laborator a unui model al găurilor negre cu ajutorul grafenului, pentru a studia ce se întâmplă în apropierea aşa-numitului orizont al evenimentelor şi, poate, pentru a face un pas înainte spre o nouă teorie cuantică a gravitaţiei.
- Detalii
- Scris de: Cătălina Curceanu
Instrumentul eROSITA, un telescop care măsoară raze X, a reuşit să creeze o nouă hartă a universului în raze X, mai detaliată decât cea obţinută în anii '90 cu ROSAT. Multe surse de raze X, precum găuri negre masive, stele cu câmpuri magnetice intense şi clustere de galaxii, au fost observate pentru prima dată.
- Detalii
- Scris de: Cătălina Curceanu
Galaxia pitică Kinman. Pentru o rezoluție mai mare, click aici.
O stea luminoasă din galaxia pitică Kinman a dispărut fără a lăsa urme; astronomii încearcă să înţeleagă ce anume s-a întâmplat cu această stea. O ipoteză este aceea că steaua s-ar fi putut transforma direct într-o gaură neagră.
- Detalii
- Scris de: Cătălina Curceanu
Reprezentanți ai proiectului de cercetare comun LIGO-Virgo au anunţat recent descoperirea unui obiect misterios, cu o masă de 2,6 ori cea a Soarelui. Cercetătorii au măsurat undele gravitaţionale emise în timp ce acest obiect era înghiţit de o gaură neagră cu masa de circa 9 ori mai mare.
- Detalii
- Scris de: Cătălina Curceanu
Detectorul de materie întunecată din cadrul proiectului Xenon, Gran Sasso, Italia
În cadrul proiectului de cercetare Xenon din cadrul laboratorului subteran italian de la Gran Sasso, Italia, detectorul de materie întunecată (Xenon1T) a măsurat mai multe evenimente decât se aştepta, pe baza calculelor privind semnalele din mediu. Ar putea fi indicii ale unor noi tipuri de particule sau, situaţie mai puţin spectaculoasă, fluctuaţii statistice. Dacă prima variantă s-ar dovedi corectă, ar putea fi cea mai importantă descoperire în fizică de la descoperirea accelerației cosmice.
Vânătoarea de particule de materie întunecată sau a particulelor care nu fac parte din modelul standard al fizicii particulelor elementare (sau care, dacă fac parte, au proprietăţi neaşteptate) continuă, cercetătorii dorind cu îndârjire să descopere semnale care să pună bazele unei noi teorii a fizicii.
- Detalii
- Scris de: Cătălina Curceanu
Reprezentare grafică a unui neutron și a unui proton (care sunt formați din quacuri)
Neutronii liberi au o viaţă limitată: se dezintegrează în circa 14-15 minute. Timpul de viaţă al neutronului nu este însă cunoscut cu precizie. Mai mult, există două măsurători care nu sunt compatibile. Noi măsurători s-au efectuat în spațiu, în cadrul unui experiment care folosește planetele Venus şi Mercur ca surse de neutroni.
Neutronii fac parte din nucleul atomilor, împreună cu protonii. Neutronul nu este particulă elementară, ci este format din două quarcuri down şi un quarc up. Scoşi însă din nuclee, neutronii liberi nu sunt particule stabile, ci se dezintegrează. Un neutron dă naștere unui proton, unui electron şi unui antineutrin electronic.
- Detalii
- Scris de: Cătălina Curceanu