Femeia însărcinatăFemeile însărcinate care nu vor să ducă la final sarcina pot beneficia de două metode medicale pentru a pune capăt sarcinii. Acestea nu sunt singurele metode existente. În articolul de faţă vă voi prezenta într-o manieră succintă metoda medicamentoasă şi cea chirurgicală.

 

 

Prin definiţie, avortul reprezintă pierderea spontană a fătului înainte de 20 de săptămâni de sarcină (22 de săptămâni de amenoree). Metoda medicamentoasă este sugerată pentru întreruperea de sarcină în primul trimestru. Între săptămânile 9-12 de sarcină, rămâne metoda chirurgicală ca opţiune, întrucât medicamentul nu mai este eficace.

În România, actuala lege a avortului prevede că întreruperea de sarcină la cerere poate fi realizată până în cea de-a 12-a săptămână de sarcină.

Avortul medicamentos

Femeia însărcinată primeşte un medicament care blochează acţiunea progesteronului, un hormon feminin, şi opreşte dezvoltarea sarcinii. Peste 36-48 de ore se administrează un nou medicament pe bază de prostaglandină care provoacă contracţii şi expulzia sarcinii. Majoritatea persoanelor resimt dureri mai mult sau mai puţin puternice, comparabile cu cele din timpul menstruaţiei. În acest caz, se poate administra un medicament antialgic.

Un studiu din 2009 arată că administrarea pe cale orală a unuia dintre medicamente este la fel de eficientă ca şi administrarea pe cale vaginală a aceluiaşi medicament. 

Această formă de întrerupere a sarcinii se poate practica şi în ambulatoriu (acasă, de exemplu), potrivit unui studiu din 2009, care arată că avortul medicamentos realizat la domiciliu nu este mai puţin eficace ori mai puţin sigur din punct de vedere al complicaţilor.

Dar femeile trebuie să fie consiliate cu privire la decizia cu privire la întreruperea sarcinii, asupra modului de realizare a acestui gest şi asupra complicaţiilor care pot să apară şi măsurile care trebuie luate. Acest proces poate dura, cum am scris mai sus, 2-3 zile, dar în decursul a 2-3 săptămâni pacienta trebuie să realizeze o ecografie pentru a se asigura că avortul a avut loc şi că întreaga sarcină a fost expulzată. Această metodă are o rată de succes care variază intre 75-95%, aproximativ 2-4% dintre avorturile eşuate necesitând o intervenţie chirurgicală (aproximativ 5-10% din cazurile de avort incomplet), în funcţie de stadiul gestaţiei şi de produsele medicamentoase utilizate.

Deşi rare, avortul medicamentos poate fi însoţit de anumite complicaţii, cum ar fi:
- sângerări importante;
- o expulzie incompletă care să necesite un tratament complementar;
- în comparaţie cu metoda chirurgicală, întreruperea de sarcină medicamentoasă induce pierderi de sânge mai importante şi de o durată mai mare (7-12 zile, excepţional 1 lună), cât şi dureri pelviene mult mai intense;
- complicaţii infecţioase, rare, dar severe.


Avortul chirurgical

Această metodă este posibilă, la cerere, până la 12 săptămâni de sarcină. Sarcina este aspirată, pacienta aflându-se sub anestezie generală. După intervenţie, pacienta prezintă sângerări comparabile cu cele din timpul ciclului menstrual, de scurtă durată, dar rar dureroase.

După 4-6 săptămâni pacienta trebuie să facă un control ginecologic, ca şi în cazul metodei medicamentoase. Cu toate acestea, un studiu din 2010 demonstrează că folosirea unui test de sarcină, alături de examinarea clinică, sunt suficiente pentru a stabili dacă este necesar un consult medical ulterior, fără realizarea unei ecografii. Spre deosebire de metoda medicamentoasă (care se poate practica imediat ce sarcina este vizibilă în cavitatea uterină), întreruperea de sarcină chirurgicală se poate practica începând cu a 7-a săptămână de sarcină.

Complicaţiile unui avort chirurgical realizat în condiţii optime sunt minime. Tratate rapid şi corespunzător, acestea rămân fără consecinţe.
Complicaţii lejere: mici leziuni la nivelul colului sau al pereţilor uterini; infecţii şi /sau sângerări abundente (mai mult decât normale);
Complicaţii grave: infecţii importante însoţite de febră, sângerări grave, perforație uterină, leziuni importante la nivelul colului, tromboze;

În anumite cazuri, când sarcina nu a fost îndepărtată complet, poate apărea, la distanţă, aşa-numita infertilitate secundară.

Pacientele care au ales avortul medicamentos admit că ar utiliza aceeaşi metodă dacă ar fi nevoite să recurgă, din nou, la avort. În prezent, sunt derulate cercetări care încearcă să stabilească care protocol este mai bun, care medicament ar trebui ales şi cum adolescentele sau femeile pot diagnostica un avort complet faţă de unul incomplet.

Un avantaj al metodei medicamentoase este că elimină posibilitatea de apariţie a unor laceraţii cervicale sau perforaţii uterine.

Ideal ar fi ca persoanele care au o viaţă sexuală activă nu numai să cunoască metodele contraceptive, dar să le şi pună în practică.

În final vreau să precizez că nu încurajez niciuna dintre metode şi că nu mă pronunţ nici pro, nici contra avortului. Scopul articolului a fost acela de a prezenta, în lumina informaţiilor ştiinţifice disponibile, două metode de întrerupere a sarcinii.

Bibliografie:
www.svss-uspda.ch/fr/ethique/ethique.htm
www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3089386/
journals.lww.com/greenjournal/Fulltext/2010/02000/ Alternatives_to_a_Routine_Follow_Up_Visit_for.10.aspx
www.nlm.nih.gov/medlineplus/ency/article/001488.htm
www.planetesante.ch/Mag-sante/Grossesse-Enfants/ Avortement-la-methode-medicamenteuse-est-la-plus-recommandee
www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3089386/
apps.who.int/rhl/fertility/abortion/dgguide/en/index.html
www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/19698822
reference.medscape.com/medline/abstract/21664506
emedicine.medscape.com/article/252560-overview

Write comments...
symbols left.
Ești vizitator ( Sign Up ? )
ori postează ca „vizitator”
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.