Corpul omenescCare este cel mai puternic muşchi al limbii? Ce este paraneuronul? Sunt importanţi dinţii numai pentru masticaţie? Ce lungime are rectul? Ce este substanţa neagră? Se poate necroza testiculul? Răspunsurile, dar şi alte informaţii despre corpul omenesc, în cele ce urmează.

 

 

 

Corpul uman. 10 aspecte puţin ştiute (13)

 

1. Testiculul este situat în scrot. În acest „săculeţ”, testiculul este mobil şi poate fi palpat uşor. Mobilitatea acestuia poate scădea în unele cazuri patologice sau, din contră, poate fi prea mare. În această ultimă situaţie, circulaţia spre testicul poate fi afectată, ceea ce duce spre necrozarea glandei. Testiculul este un organ pereche, însă în anumite cazuri unul sau ambele testicule pot lipsi. De asemenea, există şi situaţii în care există mai mult de 2 testicule. De obicei, testiculul stâng este situat cu circa 1 cm mai jos faţă de cel drept.

2. Muşchiul genioglos (M. genioglossus) este cel mai puternic muşchi al limbii, având fibre ce se răspândesc ca un evantai în toată limba, de la vârf până la osul hioid. Alţi muşchi ai limbii sunt: muşchiul hioglos (M. hyoglossus), muşchiul stiloglos (M. styloglossus), muşchiul longitudinal inferior (M. longitudinalis inferior), muşchiul longitudinal superior (M. longitudinalis superior), muşchiul transvers (M. transversus linguae), muşchiul vertical (M. verticalis linguae). Toţi aceşti muşchi se împletesc între ei într-un mod extrem de complicat.

3. Substanţa neagră din trunchiul cerebral nu este altceva decât un grup de neuroni care conţin pigment negru de melanină.

4. Uretra feminină serveşte exclusiv la micţiune (eliminarea urinei). Ea are un aspect fuziform, adică este mai îngustă la extremităţi şi mai dilatată la mijloc. Spre vezică se deschide ca o pâlnie. Lungimea uretrei feminine are aproximativ 3-5 cm, cu un diametru de 7-8 mm. Cu toate acestea, ea este foarte elastică, ceea ce îi permite să se dilate cu foarte mare uşurinţă până la diametrul de 20-25 mm. Aşadar, în cazurile patologice care necesită sondă, femeile vor îndura mai puţină durere decât bărbaţii, întrucât uretra celor din urmă este mai lungă. Uretra feminină este orientată de sus în jos, având un traiect rectiliniu sau cu o uşoară curbură (are aproximativ aceeaşi direcţie cu vaginul).

 

 

 

5. În 1976, s-a introdus noţiunea de paraneuron. Paraneuronii sunt celule din afara sistemului nervos, cu aceeaşi origine ca acesta şi cu unele proprietăţi ale neuronului, cum ar fi: prezenţa veziculelor sinaptice (în care este stocat neurotransmiţătorul), capacitatea de a stabili sinapse neuroreceptoare, prezenţa receptorilor membranari de tip postsinaptic, proprietăţi neurosecretorii (se secretă hormoni sau neurotransmiţători). Luând în considerare criteriile de mai sus, pot fi consideraţi paraneuroni:
•    celulele parafoliculare C ale tiroidei
•    unele celule din glanda suprarenală
•    celulele senzoriale ale mugurilor gustativi
•    fotoreceptorii retinei

6. Dinţii au o importanţă aparte. Unele boli digestive pot apărea ca urmare a lipsei dinţilor. Dinţii sunt importanţi şi pentru masticaţie, dar şi pentru iniţierea unor reflexe digestive, ce sunt benefice pentru aparatul digestiv.

7. Trunchiul cerebral are o lungime medie de 8,5 - 9 cm.

8. Pielea anusului este o piele modificată, încreţită într-o serie de pliuri radiare, ce au în mijloc orificiul anal. De asemenea, pielea anusului este umedă, pigmentată şi lipsită de peri. Acele pliuri radiare dispar la dilatarea orificiului anal. Pielea anusului este bogată în glande sebacee şi sudoripare.

9. Lungimea rectului este de 12-14 cm.

10. Mutaţia este o modificare în secvenţa nucleotidică a unei gene, ca urmare a faptului că intervine o eroare în autoreplicarea ADN-ului.

 

Corpul uman. 10 aspecte puţin ştiute (15)

 

 

Bibliografie:
Anatomia omului, Victor Papilian, volumul II, ediţia a IV-a, 2006

Write comments...
symbols left.
Ești vizitator ( Sign Up ? )
ori postează ca „vizitator”
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.