Sistemul nervos central este alcătuit din măduva spinării şi encefal. Mai este numit nevrax. Măduva spinării este situată în canalul rahidian, iar encefalul în cutia craniană. Măduva spinării reprezintă partea cea mai veche a nevraxului.
Dacă vom secţiona transversal măduva spinării, vom observa că ea este alcătuită din substanţa cenuşie la interior, iar la periferie din substanţa albă. Substanţă cenuşie are formă de fluture sau forma literei H. Ea este dispusă în jurul canalului ependimar, care are un diametru de aproximativ 0,1 mm. Substanţa cenuşie se împarte în două regiuni: coarnele ventrale şi dorsale. Substanţă albă conţine fibre mielinizate (neuronii din aceste fibre conţin mielină), celule gliale şi vase sanguine. Substanţa albă se împarte în trei regiuni: cordoanele ventrale, laterale şi dorsale. La exterior, măduva spinării are forma unui cilindru lung de aproximativ 43-45 cm. La adult, măduva spinării are o greutate de circa 26-30 de grame.
Encefalul, cealaltă componentă a sistemului nervos central, are mai multe regiuni din care este alcătuit: trunchiul cerebral, cerebelul, diencefalul şi telencefalul.
Trunchiul cerebral este alcătuit la rândul său din mai multe componente: bulb rahidian, punte, mezencefal. El este segmentul care conectează măduva spinării cu diencefalul, fiind situat înaintea cerebelului şi sub emisferele cerebrale.
Cerebelul are cea mai mare dezvoltare la om. El este alcătuit din 3 lobi: lobul floculonodular (datorită aferenţelor ce le primeşte acest lob se mai numeşte şi vestibulocerebel), lobul anterior (datorită aferenţelor ce le primeşte se mai numeşte şi spinocerebel), lobul posterior (datorită aferenţelor ce le primeşte se mai numeşte şi pontocerebel). Lobul floculonodular este partea cea mai veche a cerebelului şi se mai numeşte din această cauză arhicerebel. Lobul anterior este a doua parte ce apare în filogeneză, de aceea se mai numeşte şi paleocerebel. Lobul posterior reprezintă cea mai nouă parte din punct de vedere filogenetic, de aceea se mai numeşte neocerebel. Aceste componente ale cerebelului au rol în echilibru, tonus muscular, postură, locomoţie şi executarea mişcărilor voluntare deprinse prin experienţe individuale.
Diencefalul este alcătuit din talamus, hipotalamus, epitalamus, metatalamus şi subtalamus. Talamusul este conectat cu toate zonele corticale, intervenind în procese cognitive şi emoţionale importante. Epitalamusul este alcătuit din epifiză (care este o glandă endocrină) şi trigonul habenular (intervine în miros - mai exact are rol în mişcarea capului către sursa de miros). Hipotalamusul are legături funcţionale cu glanda hipofiză, realizând astfel cel mai important complex neuro-endocrin. Metatalamusul conţine neuroni ai căilor optice şi auditive, fiind format din doi corpi geniculaţi, medial şi lateral, situaţi înapoia talamusului. Subtalamusul este situat înapoia hipotalamusului şi are conexiuni cu talamusul, corpul striat (se află la nivelul emisferelor cerebrale), cerebelul, substanţa neagră (se află în trunchiul cerebral).
Telencefalul este format din scoarţa cerebrală, nucleii bazali şi substanţa albă. Din punct de vedere filogenetic, scoarţa cerebrală prezintă zone mai vechi (arhicortex şi paleocortex), dar şi mai noi (neocortex). Integrarea organismului în mediu şi funcţiile specifice omului (viaţa psihică şi intelectuală), se datorează nivelului cel mai înalt de organizare neuronală a sistemului nervos central, oferit de scoarţa cerebrală. Nucleii bazali sunt situaţi la baza emisferelor cerebrale, doi dintre cei mai importanţi fiind nucleul caudat şi nucleul lenticular. Substanţa albă este formată din centrul oval şi capsula internă.
Vă simţiţi cumva ameţiţi după citirea acestui articol (din cauza informaţiilor abundente)? Nu vă faceţi griji, se putea şi mai rău, căci aceasta a fost o prezentare foarte sumară a sistemului nervos central.
Bibliografie:
Neuroanatomie clinică, I. Petrovanu, editura Edit-Dan, Iaşi, 1996
