Scientia

Graţie succesului filmului ”Discursul regelui”, majoritatea dintre noi suntem familiarizaţi cu bâlbâiala de tip progresiv care se instalează în copilărie. Cu toate acestea, mai rar, bâlbâiala poate să se instaleze şi brusc, fiind declanşată de o boală sau leziuni ale creierului.

Încă şi mai rare sunt cazurile în care o persoană cu bâlbâială progresivă preexistentă suferă o leziune sau capătă o boală la creier şi, drept rezultat, se vindecă. De fapt, o echipă condusă de Magid Bakheit de la Spitalul Mosley Hall din Birmingham, care a raportat de curând existenţa unui astfel de pacient, mai are cunoştinţă de doar 2 astfel de cazuri la adulţi în literatura de specialitate.

Pacientul lui Bakheit, un bărbat bilingv de 54 de ani, a suferit un accident vascular cerebral (AVC) care i-a cauzat leziuni în partea stângă a trunchiului cerebral şi la nivelul ambelor emisfere ale cerebelului – structura de forma unei conopide, asociată cu funcţia controlului motor, precum şi cu alte funcţii, care se află în partea din spate a creierului. Leziunile pe creier l-au făcut pe bărbat să se simtă nesigur pe picioare, i-au provocat dificultăţi la înghiţit, iar vorbirea îi era neclară. Dar, în mod remarcabil, bâlbâiala de care suferea de-o viaţă, caracterizată prin repetarea sunetelor şi care îi provocase anxietate socială şi un comportament de evitare, dispăruse complet – lucru confirmat şi de soţia sa. În momentul externării din spital, lentoarea vorbirii se ameliorase considerabil şi bâlbâiala era din fericire încă absentă.

Cercetătorii nu pot fi siguri, însă ei cred că remisiunea bâlbâielii bărbatului este probabil legată de leziunile suferite la nivelul cerebelului, care au avut efectul de a inhiba activitatea neurală excesivă din acea structură. Aceasta ar fi în acord cu anumite cercetări anterioare, care arată că oamenii bâlbâiţi prezintă o activare exagerată la nivelul cerebelului, în comparaţie cu abilitatea de control, şi cu descoperirea faptului că terapia prin vorbire dusă la capăt cu succes este asociată cu diminuarea activării cerebelului, faţă de situaţia dinaintea tratamentului. O a doua posibilitate este aceea că, înaintea atacului cerebral, cerebelul bărbatului avea cumva un efect negativ asupra ganglionilor săi bazali (un grup de structuri subcorticale implicate în controlul motor şi alte funcţii) şi că acest efect advers a fost ameliorat de leziunile cauzate de infarct. Aceasta ar fi compatibilă cu rapoartele referitoare la bâlbâiala apărută la pacienţi cu anumite boli, cum ar fi Parkinson, care afectează ganglionii bazali.

O a treia şi ultimă posibilitate, spun cercetătorii, ar fi aceea că reducerea ritmului vorbirii a ajutat cumva la vindecarea bâlbâielii. Într-adevăr, reducerea ritmului vorbirii este o abordare terapeutică. Totuşi, aceasta cu siguranţă n-a fost o strategie folosită în mod conştient de către pacient şi, aşa cum am văzut, bâlbâiala sa a rămas în remisiune chiar şi după ce ritmul vorbirii  s-a îmbunătăţit.

”Remisiunea completă a bâlbâielii în urma unui accident vascular cerebral afectând circulaţia posterioară a pacientului sugerează că cerebelul şi/sau conexiunile sale cu structurile creierului au un rol important în menţinerea bâlbâielii progresive”, au concluzionat cercetătorii.

Textul reprezintă traducerea articolului Stroke cures man of life-long stammer, publicat de bps-research-digest.blogspot.com, cu acordul editorului.
Traducerea: Ana Cristina Dumitrache