Prin ce metode putem cultiva abilităţile muzicale de la vârste fragede? Garantează urechea muzicală absolută o carieră de mare succes în domeniul muzical? Iată două din întrebările la care ultima parte a acestui articol încearcă să răspundă.
Secretul urechii muzicale absolute (2)
Identităţi false
Mecanismul din spatele acestui fenomen nu este clar, dar Deutsch consideră că expunerea timpurie la o limbă tonală ajută copiii să dezvolte instrumentele mentale necesare creării de conexiuni între cuvinte şi tonuri. Nu toată lumea este convinsă de acest lucru, scepticii printre care şi Bermudez subliniind că aceste limbi tind să se bazeze pe o ureche muzicală relativă, mai degrabă decât absolută.
Din fericire, s-ar putea să existe un mod mai facil de a stimula centrii nervoşi ai creierului responsabili cu limbajul să dezvolte conexiunile necesare legăturilor dintre tonalitatea unei note muzicale şi numele acesteia. Luca Tommasi şi colegii săi de la Universitatea Chieti-Pescara Gabriele d'Annunzio din Chieti, Italia, au studiat recent şi mai atent tipurile de greşeli pe care muzicienii fără ureche muzicală absolută le fac atunci când identifică notele muzicale folosind notaţia de tip solfegiu (do, re, mi, fa, sol, la, si – gândiţi-vă la filmul Sunetul Muzicii). Ei au descoperit că aceşti muzicieni vor confunda cu o probabilitate mai mare două tonuri dacă numele notelor muzicale corespunzătoare conţin aceeaşi vocală - partea care este adesea prelungită atunci când se reproduce vocal o notă. De pildă, do (C) şi sol (G) au fost confundate în medie în 50% din cazuri, exemplu, în timp ce re (D) şi la (A) au fost confundate în mai puţin de 20 la sută din încercările efectuate (PLoS One, vol. 4, pag. e6327). Confuzia poate fi chiar mai mare atunci când muzicienii utilizează notaţia cu litere folosită în regiunile planetei unde se vorbeşte limba engleză (C, D, E,... etc.), în care cinci dintre note conţin la final aceeaşi vocală prelungită, "i".
Echipa a concluzionat că dacă cineva încearcă să dobândească prin exerciţiu o ureche muzicală absolută, respectiva persoană ar face bine să se concentreze pe diferenţierea între aceste note în mod deosebit dificil de distins. Ca o variantă de lucru, ei ar putea încerca să îşi creeze propriul sistem de denumire a notelor muzicale care să utilizeze vocale diferite pentru fiecare notă - o propunere care promite să fie o direcţie importantă de cercetare în viitor.
Explicarea existenţei urechii muzicale absolute şi descoperirea de mecanisme de a îmbunătăţi capacităţile muzicale ale unui copil sunt întreprinderi lăudabile, dar care nu răspund la una din întrebările mele cele mai controversate: de ce abilitatea pare să aibă legătură cu excelenţa în domeniul muzical. Nu este nici pe departe un fenomen atât de evident precum pare, din moment ce oamenii cu ureche muzicală absolută spun că această abilitate poate reprezenta o sabie cu două tăişuri pentru carierele lor muzicale.
Leo Ginsborg, un student de 22 de ani de la Colegiul de Muzică Trinity din Londra, descrie cel mai bine acest lucru. În momentul apelului meu, el se află într-o repetiţie, lucrând cu actori care nu se pricep să citească partituri muzicale, iar abilitatea sa de a reproduce anumite tonuri din memorie se dovedeşte utilă. "Deoarece posed ureche muzicală absolută, elimin o etapă din acest proces", spune el. Cu toate acestea, talentul acesta poate reprezenta, de asemenea, şi o durere de cap atunci când Leo lucrează cu un dirijor care decide să transpună o piesă într-o altă tonalitate, transformând fiecare notă mai sus ori mai jos cu un interval stabilit. Persoanelor cu ureche muzicală relativă le este mai uşor să se adapteze la noua cheie, pentru că îşi amintesc intervalul dintre note, care rămâne neschimbat.
Dacă beneficiul global al urechii muzicale absolute nu e tocmai uşor de stabilit, există unele efecte subtile care ar putea înclina balanţa în favoarea geniului muzical. De exemplu, persoanele cu ureche muzicală absolută par să posede o memorie superioară pe termen lung pentru piesele muzicale. Cercetătorii de la Institutul Ştiinţelor Creierului RIKEN din Wako, Japonia, a cerut recent unui grup de muzicieni să înveţe să acompanieze anumite melodii. Echipa a măsurat activitatea lor cerebrală în timp ce ei ascultau câteva înregistrări ale aceloraşi melodii - de această dată cu unele variaţii subtile de ton. Cei cu ureche muzicală absolută au demonstrat o reacţie mai mare la variaţiile melodice, ceea ce sugerează faptul că îşi amintesc mai bine piesele şi că pot anticipa mai uşor notele care ar trebui să urmeze (Neuroscience Research, vol. 67, pag. 334). Acest lucru poate explica într-o oarecare măsură memoria muzicală excepţională a lui Mozart, care a transcris foarte bine aranjamentul muzical al compozitorului italian Gregorio Allegri intitulat Miserere - ceva interzis de Vatican la acea vreme - după o singură ascultare. De asemenea, ar explica şi modul în care Hendrix putea învăţa întreg repertoriul unei trupe într-o singură şedinţă.
De asemenea, urechea muzicală absolută eliberează memoria de lucru pe termen scurt a unui muzician prin redirecţionarea unor sarcini către o parte a creierului numită sulcus temporal superior, implicată în procesarea limbajului (BMC Neuroscience, vol. 10, pag. 106). Această memorie pe termen scurt este adesea descrisă drept o zonă de lucru a minţii, deoarece determină capacitatea noastră de a jongla cu diferite bucăţi de informaţie în timp ce raţionăm, învăţăm şi reacţionăm la mediul înconjurător. Dacă urechea muzicală absolută le-a permis muzicienilor să elibereze o parte din memoria lor de lucru, aceştia ar putea fi în măsură să dedice mai mult din resursele lor mentale finite unor aspecte mai subtile care ţin de performanţa lor interpretativă.
Toate acestea mă fac să meditez pe tema abilităţilor mele muzicale. De ce stau aici, în faţa tastaturii, scriind despre geniile muzicii, în loc să fiu în lumina reflectoarelor, pe scena de la Royal Albert Hall din Londra?
Din păcate, se pare că eu sunt dovada vie a faptului că geniul muzical înseamnă mai mult decât simpla recunoaştere a notelor de pe portativ. S-ar putea să fiu înzestrat pentru muzică mai bine decât majoritatea oamenilor, dar nici chiar urechea muzicală absolută nu poate înlocui interminabilele repetiţii necesare pentru a deveni un muzician desăvârşit.
Hiper-conectat
Ar putea fi urechea muzicală absolută cauzată de un exces de conexiuni nervoase? Folosind rezonanţa magnetică funcţională, Psyche Loui şi colegii ei de la Harvard Medical School din Boston au descoperit ca regiunile lobilor temporali implicate în procesul de prelucrare a sunetului ar putea fi "hiper-conectate" la persoanele cu ureche muzicală absolută, care prezintă un volum mai mare de materia albă, responsabilă cu interconectarea neuronilor (Journal of Cognitive Neuroscience, vol. 23, pag. 1015).
Diferenţa a fost deosebit de vizibilă în emisfera stângă. Aceste regiuni sunt considerate cruciale pentru recunoaşterea sunetelor, deoarece sunt responsabile pentru legătura dintre zonele responsabile cu memorarea unei note muzicale şi eticheta lingvistică a respectivei note. Volumul mai mare de materie albă ar putea ajuta regiunile în cauză să comunice şi să proceseze mai eficient informaţia. Grăitor este şi faptul că autismul, sinestezia şi creativitatea excepţională sunt, de asemenea, asociate cu acest fenomen de hiper-conectare la nivelul creierului, iar în rândul celor care prezintă asemenea simptome ori calităţi se înregistrează o incidenţă crescută a cazurilor de ureche muzicală absolută (New Scientist, 20 septembrie 2008, pag. 34).
Luând în calcul şi vârsta la care începe instruirea de specialitate, Loui şi echipa ei estimează că cei cu o ureche muzicală excepţională ar poseda mai multă materie albă încă înainte de a fi luat contact în premieră cu un instrument muzical. Totuşi, este prea devreme să afirmăm cu certitudine că această hiper-conectivitate se află în spatele urechii muzicale absolute, în detrimentul ideii că e vorba doar de o consecinţă a abilităţilor muzicale ieşite din comun.
Textul de mai sus reprezintă traducerea şi adaptarea articolului purtând semnătura lui Ed Douglas şi intitulat "Minţi reglate fin – secretul urechii muzicale absolute", realizată cu acordul New Scientist. Scientia.ro este singura entitate responsabilă pentru eventuale erori de traducere, Reed Business Information Ltd şi New Scientist neasumându-şi nicio responsabilitate în această privinţă.
