Bine aţi venit pe Scientia QA!
Pentru a putea publica întrebări şi răspunsuri, trebuie să vă înregistraţi.
Atenţie! Este posibil ca e-mailul de confirmare a înregistrării să intre în Spam.
Pune o întrebare

Newsletter


3.5k intrebari

6.7k raspunsuri

15.3k comentarii

2.5k utilizatori

6 plusuri 0 minusuri
2.1k vizualizari
Junior (928 puncte) in categoria Limba Romana

4 Raspunsuri

1 plus 2 minusuri
Da, e o constructie poetica intersanta, plina de seva zbuciumului uman in fata inexplicabilului, e vorba de o tristete care vine din trairea lucida a absurdului, a limitelor fiintei umane. O tristete abisala, un tumult ce ne zguduie temelia. E sugerata neputinta omului de a-si controla destinul, de a face fata incertitudinilor. Cainii nenascuti ii latra pe oamenii nenascuti pentru a-i avertiza ce-i asteapta in temporalitate.
Novice (105 puncte)
0 0
De unde reiese zbuciumul? Care inexplicabil? Din ce deduceți absurdul? Ce anume sugerează neputința omului de a-și controla destinul? Care incertitudini?

S-a încetățenit obiceiul ca în comentarea operelor literare lumea să bată cîmpii în voie, lăsîndu-și imaginația să zburde aleator, pînă la urmă fără a spune nimic concret și relevant.

Ce scop are un comentariu literar? Acela de a-i ajuta pe cititorii care n-au înțeles opera sau pe cei care vor să afle ce-au înțeles alții. Ce înțeleg eu din răspunsul dumneavoastră? Nimic; toate afirmațiile mi se par arbitrare, scoase din burtă, nu din textul comentat.
0 0
Tristetea poetului nu e una oarecare, precum tristetea unui microbist cand pierde echipa sa favorita, de aceea nu am scos nimic din burta, e interpretarea mea, subiectiva bineinteles, dar e legata de starile pe care mi le-a produs textul respectiv. Asa ca e un non-sens sa spui ca am scos din burta ceva, e aiurea. Sunt curios sa vad cum interpretezi tu.
0 0
Așteptam o explicație concretă, de exemplu cum anume vă sugerează textul respectiv zbuciumul poetului în fața inexplicabilului (și restul de afirmații pe care le faceți). E ușor să spuneți că textul v-a produs niște stări, dar asta nu se ridică la rang de explicație, ci la noi cuvinte scoase din aceeași burtă. Și nu e un non-sens să spun asta, pînă în clipa cînd vă susțineți afirmațiile cu explicații inteligibile.

Eu pot să spun sincer că textul în cauză --- împreună cu toată poezia, că am citit-o ca să văd și în ce context era versul --- nu-mi spune mare lucru. Mi se pare o suită de absurdități. De-asta eram curios să aflu ce înțelege cineva care crede că a înțeles.

Capacitatea de a interpreta o poezie absurdă nu e o obligație.

http://agonia.ro/index.php/poetry/13900224/index.html

Vedeți că exprimarea următoare este o eroare logică din cele numite non sequitur: „Tristețea poetului nu e una oarecare [...], de aceea nu am scos nimic din burtă [...]”. Partea a doua a afirmației nu are cum să fie consecința primeia.
0 0
In primul rand aici nu suntem la matematica si nu putem folosi formule rigide pentru a explica pur logic si matematica ceea ce tine de logica sentimentelor. Atunci cand citim si interpretam o poezie nu putem oferi o viziune general valabila pentru aceasta si nici nu e de dorit, fiind pe taramul subiectivismului pur. Fiecare dintre noi rezoneaza intr-un fel sau altul cu poezia in functie de structura propriului Eu, dar bineinteles ca nu se permit divagatii majore de la sensul ei, adica sa spunem ca poezia e o oda a bucuriei de a trai , cand ea de fapt are un aer pesimist evident. Din punctul meu de vedere interpretarea mea e clara, iar daca tu nu rezonezi cu ea asta e . Apropo ,sunt curios sa vad cum rezonezi tu cu versurile astea si nu mai cauta explicatii logice, deoarece logica e mult in urma vietii.
0 0
Eu nu cer raționamente de la cap la coadă, pentru că știu că nu pot cere asta de la o operă de artă. Cer, în schimb, atunci cînd cineva îmi spune că vede „zbuciumul uman în fața inexplicabilului”, să-mi spună cum a ajuns el la o asemenea impresie. Eu nu văd nici zbuciumul, nici inexplicabilul, nici în versul ăsta și nici în restul poeziei. Iar dacă dumneavoastră interpretarea pe care ați dat-o vi se pare clară, înseamnă că ați observat niște lucruri pe care eu nu reușesc să le observ. De-asta vă întreb care sînt ele. Cine știe, după ce îmi deschideți ochii poate voi vedea și eu același mesaj al poetului. Dar descrierea dumneavoastră e cifrată, n-o înțeleg, deși înțeleg toate cuvintele din care se compune. Ca urmare, ceva nu e în regulă în comunicarea dintre noi doi: ori emisia e defectă, ori mediul, ori recepția.

M-ați mai întrebat o dată și v-am răspuns deja: textul întregii poezii nu-mi spune mare lucru; mi se pare un șir de absurdități. Acum că l-am mai citit cu răbdare de cîteva ori, întrezăresc un sens: ideea e că trecutul e relativ, poate pentru că fiecare din noi reține și înțelege altceva din ce s-a întîmplat (asta reiese din primele patru versuri ale poeziei: „Amintiri nu are decît clipa de acum [...] unu, doi, trei”). În schimb e adevărat (absolut, obiectiv, unic) numai ceea ce este pe cale să se întîmple, pentru că în clipa în care acele lucruri se vor întîmpla, ele nu vor fi subiective (asta pare să reiasă din restul poeziei). Apoi poetul construiește pe ideea asta imagini concrete, între care cea a cîinilor și oamenilor care vor fi. Pesimismul poetului --- cum spune și Virgil mai jos --- face ca din atîtea lucruri cîte puteau fi imaginate despre viitor, poetul să-și imagineze lătratul cîinilor, care nu mi-e clar ce simbolizează, dar nu pare să fie ceva pozitiv.

Pe de altă parte încă nu înțeleg ce treabă are copacul pe jumătate stafie, de ce e înlemnit trupul (și de ce e ultimul?), al cui e visul de noapte etc.

Poate abordarea mea, de a încerca să înțeleg (cu adevărat) ce a vrut să spună poetul, vi se pare sortită eșecului. Așa o fi, dar mie mi se pare mai bine așa decît să-mi las gîndurile să zburde în voie, fără mare legătură cu poezia, și mai ales să le spun și altora cum au zburdat ele.
0 0
Textul cu pricina poate fi interpretat separat sau in contextul poeziei. Eu am incercat o interpretare doar a textului dat, desi zbuciumul existential este prezent in tot corpul poeziei. Dar, sa punem si poezia:

Cântec

Amintiri nu are decât clipa de-acum,
Ce-a fost nu se ştie.
Morţii îşi schimbă tot timpul între ei
Numele, numerele, unu, doi, trei…
Există numai ceea ce va fi, numai întâmplările neîntâmplate,
atârnând de ramura unui copac
nenăscut, stafie pe jumătate…
Există numai trupul meu înlemnit,
ultimul, de bătrân, de piatră.
Tristeţea mea aude nenăscuţii câini
pe nenăscuţii oameni cum îi latră.
O, numai ei vor fi într-adevăr!
Noi, locuitorii acestei secunde
suntem un vis de noapte, zvelt,
cu-o mie de picioare alergând oriunde.


Poezia dezvolta in imagini poetice interesante ideea efemeritatii omului, pe care poetul o traieste intr-un zbucium absolut, cu atat mai mult cu cat se vede pe el la finalul vietii ( stafie pe jumătate…Există numai trupul meu înlemnit,ultimul, de bătrân, de piatră.) Putem spune ca noi oamenii pe parcursul vietii avem mai multe trupuri, iar dintre acestea ultimul trup e cel de batran, cel de piatra si inlemnit, pe jumatate stafie. Sintagma ultimul trup ne poate duce si la ideea ca viata , in forma asta, e unica, irepetabila. Poetul se pare ca tine foarte mult la viata asta de aceea o regreta, de aceea e atat de trist. E trist pentru ca trecutul nu exista, iar el in curand va fi trecut,  intamplarile neintamplate devenind prezent in absenta sa. Putem vorbi despre o nostalgie a viitorului, desi suna un pic ciudat. Ultima parte a poeziei accentueaza efemeritatea vietii (Noi, locuitorii acestei secunde suntem un vis de noapte, zvelt) si , zic eu , incertitudinea, imposibilitatea de a da un sens clar existentei noastre ( cu-o mie de picioare alergând oriunde.). Notiunea de vis poate sugera relativitatea credintelor, ideilor, teoriilor noastre, deoarece realitatea nu ni se dezvaluie asa cum e ea de fapt, e o iluzie sau , chiar daca am avea acces la parti ale sale, nu am putea spune cu certitudine ca suntem in prezenta lor.
0 0
Daca cineva l-ar fi intrebat pe Nichita ce a vrut sa spuna cu versurile astea aiuritoare oare el ar fi stiut? Oricum nu cred ca ar fi scris pagini intregi de idei si explicatii. De altfel multe scrieri ale sale sufera de alcoolemie ridicata.
3 plusuri 0 minusuri
Sa o luam de la coada: cainii ii latra pe oameni. Doar cainii nascuti pot latra si doar la oamenii nascuti, deci mai intai trebuie sa se nasca amandoi. Cand? In viitor.

Asadar constructia s-ar traduce cu "Tristetea mea aude cum vor latra cainii la oameni", sau, "Sunt atat de trist incat (parca) aud cum ii vor latra cainii pe oameni." sau, "Sunt trist pentru ca stiu ca voi fi trist cand voi auzi cainii latrand la oameni". Tristetea cu gandul la viitor = pesimism. Deci, "Sunt pesimist".
Novice (270 puncte)
0 0
Da, dar de unde vine pesimismul?
1 plus 0 minusuri
Cu emotie incerc sa fac un comentariu. Nichita Stanescu are multe versuri “albe” dar toate “necuvintele” au rima.Cred ca Nichita avea teama de a nu avea inspiratie, ca odata si-odata o sa-l paraseasca. Spre exemplu: “Frunza verde de albastru (floarea de nu ma uita) – Ma doare un cal maiastru  (calul - sursa de inspiratie pentru poeti, Pegas - cal al Muzelor, calul si omul (călăreţul) fac una în statuia ecvestră, cum fac una în basme sau în baladele populare cu haiduci. Călăreţul, omul pe cal, reprezintă victoria şi măreţia omului. Calul îl înalţă pe om şi la propriu şi la figurat pentru că, simbolic, calul este un iniţiator al omului, îl ajută sa anticipeze, să se aventureze în necunoscut, este intuiţia care luminează raţiunea.  )” sau  „A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva (cred ca nu este vorba de anotimp (simt ca nici nu a fost scrisa toamna) ci de o invocare a muzei intr-o criza de inspiratie) ”.

Parerea mea este ca „tristetea mea aude” ar insemna ca partea din mine care contine tristetea percepe ca s-ar putea sa-mi pierd inspiratia, ca as putea deveni banal (din punct de vedere artistic – Nichita facand cunoscut ca „Eu sunt Poetul”). Artistul traieste si percepe „altfel” cotidianul, câinele reprezintand modelul de ataşament, de fidelitate, este paznic al omului, un paznic al fiinţei lui şi al valorilor acumulate. Câinele se împotriveşte ca omul să plece, să iasă din condiţia sa construită şi bine instalată. Câinele semnifică omul static, înrădăcinat în obiceiurile sale, care urăşte orice noutate şi orice schimbare.

Nichita face distinctia dintre viata si viata de specie.
Junior (928 puncte)
editat de
2 plusuri 0 minusuri
Nu. Este vorba de avorturi. Pe vremea Nichitei  avorturile se tineau inca in secret insa ideea in sine de a-l face ii perturba linistea poetului creandu-i starea de tristete in acelasi timp  gandindu-se prin analogie cu cainele ca animalele sunt inocente nefiind capabile sa-si abandoneze sau sa-si ucida puii. Este vorba de tumultul societatii in curs de deszvoltare economica si sociala ale carei valori ideologice -mai ales religioase- sunt inlocuite de realismul inoculat de mai marii vremii, omul fiind incapabil sa mai distinga raul de bine cu  acelasi  discernamant al stramosilor poetului. Se intelege si inmultirea bolnavilor psihic, deprimati sau stresati tocmai de tendinta accentuata si rapida a avansarii societatii.  
As mai intelege ca in prezent pe lume sunt oameni rai(caini) si oameni buni(oameni). Asa este de pe vremea lui Cain si Abel. Mereu se vor naste oameni rai (nenascutii caini care latra) si oameni buni(nenascutii oameni) iar cei buni intotdeauna vor fi persecutati (latrati)de cei rai si puternici, lucru care ii creeaza tristete omului bun, Nichita Stanescu, poetul.
Experimentat (2.2k puncte)
0 0
bine dedus.
...