Pentru a vă înregistra, vă rugăm să trimiteți un email către administratorul site-ului.
Pune o întrebare

3.6k intrebari

6.8k raspunsuri

15.5k comentarii

2.5k utilizatori

1 plus 0 minusuri
104k vizualizari

Exact asta e întrebarea mea: de ce pe unele aparate, ori în fișa tehnică a acestora, scrie că tensiunea de alimentare e AC (alternativ current = curent alternativ) 220V, alteori 230V iar în a 3-a variantă poate scrie că tensiunea de alimentare e cuprinsă între 220V și 240V (adică 220-240 V); bineînțeles, frecvența la rețeaua națională electrică este de 50 Hz (dacă nu mă înșel doar în sua este de 60 Hz, dar asta contează mai puțin aici). Asta m-ar interesa: de ce sunt aceste diferențe; ori cumva tensiunea nu e fixă și variază între 220 și 240 ori 220 și 230 sau și mai bine, acei 220V sunt mai degrabă 230V iar noi zicem în continuare că sunt 220V pentru că nu știm prea bine care e de fapt valaorea reală?

Novice (306 puncte) in categoria Fizica

4 Raspunsuri

0 plusuri 4 minusuri
Tensiunea este o marime sinusoidala deci nu are valoarea 220 sau 230 sau 240 ci oscileaza intre ~( 230v si -230v ) . Masuratoarea facuta de voltmetru la priza este o valoare maxima a tensiunii obtinuta in intervale de timp precise. Daca ar fi sa conectezi un osciloscop la o tensiune alternativa ar fi foarte clar.
Novice (179 puncte)
0 0
Maximele tensiunii ajung la Uef * √2 (iar minimele coboară simetric sub zero). De exemplu, dacă tensiunea efectivă Uef este de 230 V, atunci tensiunea de vîrf este de 325 V.

Voltmetrele pentru tensiune alternativă sînt făcute în așa fel încît să indice tensiunea efectivă, nu tensiunea de vîrf (cu excepția unor aparate mai complexe, care pot măsura și alți parametri). Dacă pe aparat nu scrie ce fel de tensiune e, atunci e cea efectivă.
0 0
Uef * radical din 3 :-P
0 0
E radical din 2 și se demonstrează printr-un calcul simplu. Chestia cu radicalul din 3 e în altă parte, la curentul trifazat.
0 0
Scuze , ai dreptate. Radical din 3 se foloseste la calculul tensiunii de linie fata de tensiunea de faza. Ul = Uf*rad3.
6 plusuri 0 minusuri
Pînă prin 2000 tensiunea nominală era de 220 V, de aceea toată lumea știe de „doi douăzeci”. Acum, pentru armonizare cu întreaga Europă, tensiunea nominală e de 230 V. (În Regatul Unit era de 240 V, iar acum au și ei 230 V)

Tensiunea reală diferă de la o casă la alta și de la un moment la altul. Rețelele de distribuție trebuie să păstreze tensiunea reală într-o marjă de +/-10% din tensiunea nominală. Asta înseamnă că, la tensiunea nominală de 230 V, tensiunea reală trebuie să fie undeva în intervalul 207–253. Observați că vechea tensiune nominală de 220 V intră în acest interval, deci atunci cînd s-a făcut schimbarea tensiunii nominale de la 220 V la 230 V generatoarele și transformatoarele nu au trebuit ajustate imediat. Ajustările s-au făcut cu ocazia diverselor revizii, de-a lungul cîtorva ani.

La rețelele trifazate, unde tensiunea nominală (dintre două faze) era de 380 V, acum e de 400 V.
Expert (12.9k puncte)
0 0
Aşa este Adi, mi se pare aproape complet răspunsul tău, dar pentru o şi mai clară  explicare aş adăuga relaţia care face legătura între acei 400V ai tensiunii dintre cele 3 faze ale sistemului trifazat (R, S, T) şi cei 230V ai tensiunii dintre oricare din faze şi nul (pământ):

UL=sqrt(3)*UF

unde UL=tensiunea de linie = 400V; UF=tensiunea de fază (230); "sqrt" este funcţia radical în majoritatea limbajelor de programare;
1 plus 0 minusuri
Deci tensiunea ideala este cea de 230V. Majoritatea aparatelor au o marja de functionare. Cu cat tensiunea este mai oscilatoare cu atat se pot strica, arde aparatele electrice, de aceea sunt recomandate UPS-uri pt stabilizarea tensiunii.

Tensiunea poate oscila, varia si in functie de cati consumatori sunt pe faza respectiva. Sa iti dau un exemplu.  Intr-un sat la tara daca sunt 100 de case conectate la aceeasi faza, primul care este mai apropiat de transformator va avea o tensiune foarte buna cat mai apropiata de 230V, pe cand ultimul va avea o tensiune mai slaba care ii va afecta toate aparatele electrocasnice si se vor strica mult mai repede. Din aceasta cauza depinzand de numarul de locuitori dintr-un sat, se pun mai multe transformatoare de tensiune , atat la intrare cat si la capatul liniilor pt o stabilizare cat mai buna a tensiunii.
Senior (6.9k puncte)
0 0
UPS-urile au alt rost, nu stabilizarea. În plus ele au niște dezavantaje, de exemplu puterea limitată (atît puterea medie cît mai ales puterea instantanee, de exemplu suportă cu greu motoare care la pornire au nevoie de curent mare) sau forma semnalului electric, care de obicei nu e sinusoidală.

N-am înțeles partea cu transformatoarele puse la capătul liniilor, pentru stabilizare.

Tensiunea de 230 V nu e ideală, ci nominală.

Nu majoritatea aparatelor au o marjă a tensiunii de alimentare, ci toate.
0 0
UPS-urile (Uninterruptible power supply) functioneaza cu ajutorul unui acumulator (sau mai multe) . Acesti acunulatori sunt de regula de 12 V. Rolul ups-ului este acela de a transforma 12 v continuu  in 220 v alternativ, ori de cate ori la priza sunt variatii de tensiune. Practic se decupleaza de la tensiunea retelei si comuta pe tensiunea obtinuta din acumulator.
Nu stiu la ce alt rost te referi. Daca te referi ca mai ai 5-15 min de electricitate, in caz de o pana de curent, acest lucru este total nesemnificativ. In ziua de azi toate programele gen office, autocad, etc , salveaza automat exact pt acest tip de cazuri.
Tot prin anii '90 daca tii minte din cauza consumului industrial foarte ridicat frecventa era foarte proasta undeva la 47-48.

Legat de exemplul dat posturile de transformare de la 20kV la 0.4kV suporta un anumit consum. Daca la una din faza tot legam consumator dupa consumator tensiunea incepe sa scada odata cu lungimea fazei. Din aceasta cauza se pot pune mai multe PTuri pt a stabiliza tensiunea.
0 0
Scopul UPS-ului nu e să transforme o tensiune în alta. Acela e doar principiul de funcționare, nu scopul. UPS-ul are în primul rînd rolul să-ți dea răgazul de cîteva minute ca să oprești în siguranță aparatele (nu neapărat calculatoare) în caz de pană de curent. Nu degeaba UPS-ul se cheamă UPS. Sigur, poți să spargi nuci cu sigiliul regal, dar asta nu înseamnă că sigiliul regal e unealtă de spart nuci.

Eu n-am auzit să se pună mai multe transformatoare pe aceeași linie de distribuție. Dacă dispui de mai multe transformatoare, atunci pui cîte unul la un grup mai mic de consumatori și rezolvi problema.
1 plus 0 minusuri
In fisele tehnice cand apare un interval de valori 220 - 240V se precizeaza de fapt intervalul de tensiune pentru care a fost proiectat acel dispozitiv. Ex: pe incarcatoarele de la ipad sau iphone scrie la input 100-250V si 50-60Hz. Asta deoarece incarcatoarele vor functiona si in Europa si in Sua cu toate ca paramentri retelelor electeice sunt diferite. mai mult , in Sua ai putea alimenta ipad-ul si la tensiune de linie adica 110v *radical din 3deoarece s-ar incadra in limitele de proiectare, dar in Europa nu ai putea face asa ceva.
Novice (179 puncte)
...