Pentru a vă înregistra, vă rugăm să trimiteți un email către administratorul site-ului.
Pune o întrebare

3.6k intrebari

6.8k raspunsuri

15.5k comentarii

2.5k utilizatori

5 plusuri 0 minusuri
543 vizualizari
Personalitati si institutii straine si-au exprimat ingrijorarea, probabil in zilele urmatoare vor veni si altele, nu am mai auzit asemenea declaratii de pe vremea venirii minerilor in capitala. Sigur au mai existat declaratii cu privire la justitie, dar in nici un caz despre statul de drept.
Experimentat (3.3k puncte) in categoria Diverse
0 0
Nu doar in tara ci in lume! Puterea de mult nu mai e in mainile poporului.
Cunoasterea inseamna putere, putere peste ignoranti.
Ce mai poti spune cand constitutia e calcata in picioare iar institutii de genul masoneriei sunt recunoscute oficial in ciuda caracterului ocult.

3 Raspunsuri

5 plusuri 3 minusuri
Iata un material scris de Vladimir Tismaneanu, ce ar putea aduce unele lamuriri.

Minciuna este sufletul nemuritor al comunismului, scria marele filosof polonez Leszek Kolakowski. Minciuna este antipodul democratiei, tot asa cum noaptea este antipodul zilei si bezna acela al luminii. O societate democratica se intemeiaza pe adevar si transparenta, nu pe legende si falsuri. Mistificarea propriei biografii face parte din esenta dedublarii specifice totalitarismului. Victor Ponta era inca un adolescent cand s-a prabusit oficial comunismul, dar se pare ca a ramas marcat pe viata de metehnele acestui sistem.

Premierul Ponta s-a facut vinovat de ceea ce orice om cu scaun la cap, alfabetizat, cunoscator al limbii romane si cu un dram de moralitate recunoaste instantaneu drept plagiat. Acelasi Victor Ponta a pretins ca detine um masterat de la Universitatea din Catania. Iarasi o poveste de adormit copiii, un basm, o fabricatie, o nascocire. Incoltit de aceste revelatii devastatoare, dl Ponta a decis ca cea mai buna aparare este atacul, a declansat razboiul total impotriva statului de drept, pentru anihilarea justitiei independente, pentru suspendarea lui Traian Basescu si emascularea unor institutii precum Curtea Constitutionala si DNA. Decomunizarea tarii a fost clar inmormantata ca proiect politic. Cand Lucia Hossu-Longin, figura marcanta a PNL, indrazneste sa compare procesul lui Adrian Nastase cu acela al lui Iuliu Maniu intram pe teritoriul obscenitatiii. Nu sunt singurul care astpet o reactie a IICCMER la aceasta scandaloasa, revoltatoare comparatie. Va veni oare? Va tolera echipa Grivco aflata la putere o asemenea sfidare?

Este reluarea scenariului din 1945, cu Crin Antonescu pe post de Gutza Tatarascu. Dar Tatarascu avea un oarecare alibi in prezenta Armatei Rosii in Romania. Uslasiii distrug democratia romaneasca din ratiuni personale, legate strict de temerile si interesele lor mafiotice, nu la comanda unui despot scelerat precum Stalin. Uslasii practica minciuna sistematica si violenta simbolica pe cont propriu.

Cartea lui William Shirer despre ascensiunea si caderea celui de-al Treilea Reich are, daca nu ma insel, doua mottouri: cel din filosful american Santayana suna astfel: “Cei care uita istoria sunt condamnati sa o retraiasca”. Al doilea este un vechi proverb german, teribil de actual in Romania acestor zile, cand putem constata consternanta fragilitate a democratiei: “Padurii ii trebuie o mie de ani ca sa creasca. Ii este de ajuns o noapte ca sa arda complet”. Piromanilor trebuie sa li se spuna ca asemenea jocuri nu sunt ingaduite in cetatile democratice. (http://www.contributors.ro/politica-doctrine/democratie-pontocratie-si-piromanie/)
Junior (1.3k puncte)
4 plusuri 3 minusuri

E clar că USL-ul a declanşat o ofensivă fără precedent pentru cucerirea puterii. Au văzut că au ajuns la putere, dar nu o deţin în mod real. Serviciile secrete, DNA-ul, Parchetul general - sunt instituţii loiale preşedintelui în funcţie. Graba cu care o fac creează impresia că ceva e greşit.

Ca să fie clar de la început, sunt apolitic. Nu dau doi bani pe niciun politician, din niciun partid, impresia mea din ultimii ani fiind aceea că partidele politice sunt doar găşti de cartier care acţionează la nivel naţional pentru propăşirea membrilor de partid şi a familiilor lor.

Dar să luăm lucrurile pe rând:

- Băsescu spune că USL-ul vrea să subordoneze justiţia. Eu mă întreb: de ce e bine ca justiţia să fie subordonată lui Băse şi nu USL-ului? Nu am avut nicio clipă impresia că Morar ar fi vreun independent. Când a fost întrebat, cu ani în urmă, de ce preşedintele nu merge în instanţă pentru problema cu casa din Mihăileanu, m-a uimit cu următorul răspuns: "Mi-am sunat profesorul de drept constituţional şi mi-a spus că preşedintele în funcţie nu poate fi tras la răspundere din punct de vedere penal, decât în cele două situaţii din Constituţie". Pe bune? Şi dacă pe când conducea beat maşina omora 2 copii?

- faptul că unii spun că e lovitură de stat ori că e pusă democraţia în pericol e o aberaţie. Nu poţi da lovitură de stat când conduci de facto o ţară, e absurd. Democraţia e în pericol atunci când elementele ei esenţiale sunt eliminate: votul liber exprimat, libertatea de exprimarea, libertatea presei, economia liberă etc. Faptul că Roberta Anastase - un personaj hidos, e schimbată din funcţia de şef al Camerei Deputaţilor nu afectează nicicum democraţia.

- faptul că PDL e supărat că USL schimbă unele legi e comic. Legea referendumului e adusă la nivelul de acum 2 ani. USL a luat Curţii Constituţionale dreptul de a bloca suspendarea preşedintelui, drept pe care i-l dăduse PDL. Deci, la fel de nemernici...

Apoi, un guvern poate schimba legi, prin ordonanţe de urgenţă. Nu e ilegal. Putem să nu fim de acord cu asta - şi nu sunt de acord cu niciuna dintre ordonanţele recente, ca resubordonarea ICR, resubordonarea Monitorului Oficial - dar asta nu înseamnă că e ilegal.

Tismăneanu este o caricatură de filozof cu orientări clare dpdv politic. Să însăilezi nişte vorbe, împănate cu sentinţe celebre - este o metodă clasică de a manipula. Clişee ca "cei care uită istoria riscă să o repete" sunt, din punctul meu de vedere, plictiseli infantile şi jenante.

Se justifică suspendarea lui Băsescu? Nu cred. Deşi mie mi se pare o caricatură de ipochimen, un beţiv ajuns să conducă o ţară, un incult coleric şi lipsit de orice cultură politică - a fost ales de majoritatea votanţilor. Să-l suspenzi pentru ce? Documentul USL e o inşiruire de păreri, nu o dovadă de înaltă trădare.

Sunt acţiunile USL aberante? Desigur. Graba cu care s-au aruncat pentru acapararea puterii arată o imaturitate politică incredibilă. Ponta este o caricatură de prim-ministru care ar fi trebuit să dispară din zona publică până acum după demonstrarea plagiatului. Antonescu este un ins necopt, lipsit de orice scrupule pentru a ajunge preşedinte şi care mi se pare subţire sub aspect intelectual.

Şi aş mai adăuta, pentru a completa imaginea unei Românii haotice, că trusturile de presă sunt soldaţi în tranşeele dezinformării.

Senior (11.9k puncte)
0 0
Multe afirmatii dubioase, monser. Inspirat de Antena3?
0 0
Desigur, Cornel. Cum altfel? Şansa lumii stă în tine acum!
E clar că tu ştii mai bine. Imperfect cum sunt, am zis totuşi să grăiesc şi eu un pic pe subiect. Dar am aşteptat un pic, până mi-au zis cei de la Antena3 ce.
0 0
Şi eu sunt apolitic, dar mai ales scârbit de mizeria şi haosul provocat şi promovat în absolut toate cercurile politice, sătul de circ ieftin (aparent, pentru că de fapt ne costă pe toţi), ipocrit şi infantil. Îmi regăsesc în comentariul tău, între afirmaţiile tale dubioase, o mulţime de idei de-ale mele, cel puţin la fel de dubioase, aşa că .. am votat.
0 0
Dacă ai regăsit nişte idei ale tale printre cele scrise de mine, e ok. După voturile negative primite,  e utilă câte-o îmbărbătare :)

Problema cu inşi cum e Cornel e următoarea: ei sunt inflexibili faţă de orice altă opinie decât a lor. E clar, cred, pt oricine a citit ce am scris pe acest subiect până acum că nu-s un fan al USL-ului. Dar pt că nu am zis doar de rău de USL, ceea ce aşteaptă Cornel, m-a transformat brusc în indezirabil pentru el.

Mereu mi s-a părut curioasă această incapacitate a unora de fi echilibraţi, lucizi şi critici pe probleme politice, sociale etc. Dar asta e, suntem ce suntem.
0 0
Si eu sunt de acord cu tine, Quark. Mai putin cu parerea ta despre Crin Antonescu.
In opinia mea, Antonescu este unul dintre cei mai educati politicieni din toate punctele de vedere. Datorita acestei calitati rare pe la noi a fost sustinut in campania electorala din 2009 (si nu numai) de catre personalitati romanesti de seama. Pentru mine este singurul politician care ar primi un vot favorabil de la mine.
Repet, este doar parerea mea
0 0
Din enumerarea ta lipseste limitarea si separatia puterilor in stat. Ca sa-l citez pe AJ ce a facut guvernul "nu e ilegal, dar e imoral (nedemocratic)". A limitat/transferat in mod abuziv putere de decizie in structurile statului de drept. Cand CCR nu mai poate decide asupra unei initiative a Parlamentului stai la mana senatorilor si deputatilor care voteaza dupa cum bate vantul.
 Democratia nu se decreteaza si nici nu e necesar ca o tara sa urmeze principiile democratiei. Se poate trai si altfel, ramane sa decida poporul prin vot.

PS: Tu chiar crezi ca economia e libera in romania ? :-)
1 plus 1 minus
Nu este pusa in pericol!  Cum sa fie pus in pericol ceva ce nu exista. In pericol sintem noi cei de rind! Si nu de acum ci mai de demult! Aha! Vreti, domniile voastre, sa spuneti ca sclavagismul asta e democratie? Eventual: dazmatcratie!            Democratie;  inseamna ca poporul e stapin pe resursele natuala ale tarii, statului pe care-l formeaza!  La noi cine-s stapini pe...?
Experimentat (3.3k puncte)
...