E clar că USL-ul a declanşat o ofensivă fără precedent pentru cucerirea puterii. Au văzut că au ajuns la putere, dar nu o deţin în mod real. Serviciile secrete, DNA-ul, Parchetul general - sunt instituţii loiale preşedintelui în funcţie. Graba cu care o fac creează impresia că ceva e greşit.
Ca să fie clar de la început, sunt apolitic. Nu dau doi bani pe niciun politician, din niciun partid, impresia mea din ultimii ani fiind aceea că partidele politice sunt doar găşti de cartier care acţionează la nivel naţional pentru propăşirea membrilor de partid şi a familiilor lor.
Dar să luăm lucrurile pe rând:
- Băsescu spune că USL-ul vrea să subordoneze justiţia. Eu mă întreb: de ce e bine ca justiţia să fie subordonată lui Băse şi nu USL-ului? Nu am avut nicio clipă impresia că Morar ar fi vreun independent. Când a fost întrebat, cu ani în urmă, de ce preşedintele nu merge în instanţă pentru problema cu casa din Mihăileanu, m-a uimit cu următorul răspuns: "Mi-am sunat profesorul de drept constituţional şi mi-a spus că preşedintele în funcţie nu poate fi tras la răspundere din punct de vedere penal, decât în cele două situaţii din Constituţie". Pe bune? Şi dacă pe când conducea beat maşina omora 2 copii?
- faptul că unii spun că e lovitură de stat ori că e pusă democraţia în pericol e o aberaţie. Nu poţi da lovitură de stat când conduci de facto o ţară, e absurd. Democraţia e în pericol atunci când elementele ei esenţiale sunt eliminate: votul liber exprimat, libertatea de exprimarea, libertatea presei, economia liberă etc. Faptul că Roberta Anastase - un personaj hidos, e schimbată din funcţia de şef al Camerei Deputaţilor nu afectează nicicum democraţia.
- faptul că PDL e supărat că USL schimbă unele legi e comic. Legea referendumului e adusă la nivelul de acum 2 ani. USL a luat Curţii Constituţionale dreptul de a bloca suspendarea preşedintelui, drept pe care i-l dăduse PDL. Deci, la fel de nemernici...
Apoi, un guvern poate schimba legi, prin ordonanţe de urgenţă. Nu e ilegal. Putem să nu fim de acord cu asta - şi nu sunt de acord cu niciuna dintre ordonanţele recente, ca resubordonarea ICR, resubordonarea Monitorului Oficial - dar asta nu înseamnă că e ilegal.
Tismăneanu este o caricatură de filozof cu orientări clare dpdv politic. Să însăilezi nişte vorbe, împănate cu sentinţe celebre - este o metodă clasică de a manipula. Clişee ca "cei care uită istoria riscă să o repete" sunt, din punctul meu de vedere, plictiseli infantile şi jenante.
Se justifică suspendarea lui Băsescu? Nu cred. Deşi mie mi se pare o caricatură de ipochimen, un beţiv ajuns să conducă o ţară, un incult coleric şi lipsit de orice cultură politică - a fost ales de majoritatea votanţilor. Să-l suspenzi pentru ce? Documentul USL e o inşiruire de păreri, nu o dovadă de înaltă trădare.
Sunt acţiunile USL aberante? Desigur. Graba cu care s-au aruncat pentru acapararea puterii arată o imaturitate politică incredibilă. Ponta este o caricatură de prim-ministru care ar fi trebuit să dispară din zona publică până acum după demonstrarea plagiatului. Antonescu este un ins necopt, lipsit de orice scrupule pentru a ajunge preşedinte şi care mi se pare subţire sub aspect intelectual.
Şi aş mai adăuta, pentru a completa imaginea unei Românii haotice, că trusturile de presă sunt soldaţi în tranşeele dezinformării.