Cred că e vorba de mai multe nuanţe.
A plagia înseamnă a-ţi însuşi ideile cuiva. O poţi face copiind un text al altcuiva, iar nemenţionând, dai impresia că-ţi aparţine, dar şi scriind cu propriile cuvinte ideile altcuiva, dar nemenţionând că altul este autorul acelei idei. Astfel văd diferenţa dintre a copia şi a plagia, copiatul fiind inclus, deci, în plagiat, fiind o formă prin care se poate plagia.
Încălcarea dreptului de autor înseamnă reproducerea fără drept a unei opere, în parte ori în întregime. Mai sunt şi alte aspecte, dar chestiunea reproducerii e relevantă pentru discuţia noastră. Dar legea dreptului de autor permite folosirea de scurte pasaje pentru ilustrarea, augmentarea propriilor idei - asta e, la urma urmelor, o recunoaştere a valorii operei citate.
Deci, ai voie să foloseşti pasaje din opera cuiva, fără a încălca dreptul de autor. În cazul lui Ponta însă, cred că se poate vorbi despre încălcarea drepturilor de autor, pentru că, dacă ştirile sunt corecte, aproape jumătate din lucrare este din alte 2-3 lucrări, deci ar fi vorba de cantităţi mari de text din alte opere, care exced acel "fair use" - termenul american ori folosirea de bun-simţ, justificată, legală a unor alte texte.
Deci, nu cred că, de regulă, plagiatorul poate fi acuzat de încălcarea drepturilor de autor. Dar atunci când opera ta este în cea mai mare parte opera altcuiva, atunci cred că se poate discuta despre asta.
Nu sunt jurist, deci ce am scris mai sus e doar o opinie de om curios pe subiectul în discuţie.