Nu am formatie stiintifica, deci nu voi putea raspunde din acest punct de vedere la aceasta intrebare. Dar, pentru ca - la randul meu - am fost si eu preocupata sa inteleg aceste lucruri, iti pot impartasi ceea ce eu am considerat un posibil raspuns. Cu aceasta ocazie, poate voi afla si eu mai multe de la cei care ne ofera lamuriri, din punct de vedere al stiintei - corespunzatoare nivelului de cunoastere pe care si ei il poseda in acest moment.
Nu am putut sa nu observ ca, atat stiinta, cat si religia, se pun de acord asupra unui punct: a existat un "moment zero", cel in care Universul si-a inceput existenta. Oamenii de stiinta l-au numit Big Bang; Biblia il numeste momentul in care Dumnezeu a creat Universul. Nici stiinta, nici Biblia nu ne lamuresc cum a avut loc acest eveniment. Dar, aplicand o logica elementara, putem sa ne dam seama ca, inainte de acest moment, putea exista doar Creatorul (Cel care a "proiectat" aceasta minune despre care cunoastem inca atat de putin...). Stiinta insasi afirma ca nu poate lua nastere CEVA din NIMIC, ci doar se poate transforma. E dovedit de multa vreme acest lucru si e normal sa fie asa. Asadar... cum putem crede ca imensitatea asta de mase, forte si spatiu a aparut... din nimic? Bun, sa zicem ca nu a fost nimic, ci "un sambure", cum il numesti tu (bine, bine, dar samburele de unde a aparut? :D ). Dar, daca in afara de acest sambure nu exista nimic, de unde putea aparea acea forta externa care sa ii declanseze explozia? Sau, daca acea forta a fost - de fapt - de natura interna... presupun ca acel sambure, pentru a exista ca sistem de sine statator, trebuia sa fie intr-o stare de echilibru... care nu putea fi perturbata de la sine, tocmai pentru ca era de echilibru... asadar, suntem obligati sa ne intoarcem la varianta cu forta externa... ceea ce ne face sa ne invartim in jurul cozii... :) Ajungand in acest punct, am considerat ca drumul pe care mergeam era gresit si am incercat abordarea din alt punct de vedere: daca Biblia afirma adevarul, inseamna ca Proiectantul a facut planurile si, la momentul stabilit de El (momentul "zero") l-a transformat in realitate (atunci s-a nascut Universul). Parerea mea, insa, este ca Universul nu a aparut din nimic, ci din ceva ce nu apartinea acestei realitati materiale. Ca sa ma fac mai bine inteleasa, voi folosi o comparatie: poate ai auzit de fenomenul de sublimare a iodului - inseamna trecerea din stare solida in stare gazoasa si apoi din nou in stare solida. Sa consideram ca "materialul" din care a fost facut Universul era asemenea vaporilor de iod: chiar daca nu ii vedem, ei exista intr-o anumita stare. In momentul in care intalnesc o suprafata, ei redevin solizi (recristalizeaza). Sa ne imaginam ca Universul si-a schimbat cumva starea (la momentul Big Bang-ului) si, din ne-material (ca sa nu ii spun imaterial, sa nu creez confuzii), a devenit material, asa cum il stim astazi. Daca privim asa lucrurile, parca devine acceptabila si teoria universurilor paralele care, desi nu ne sunt perceptibile, pot exista... intr-o alta stare decat ceea ce cunoastem sau putem vedea noi...
Concentrarea unor mase uriase in volume incredibil de mici este pomenita si in cazul gaurilor negre (care exista si azi), asadar nu aceasta ar fi problema... ci, daca acel "sambure" a existat cu adevarat, de unde putea aparea acea forta misterioasa, externa si neinchipuit de mare (presupun ca forta unei banale pocnitori, dintre cele folosite de Sarbatori, nu ar fi fost de ajuns, nu? :D ), atata timp cat TOATA MATERIA existenta la acel moment era concentrata in... sambure?! Si de unde a aparut samburele (ca doar nu dintr-un fruct, nu? ;) ) Ma intreb si eu, ca si tine, Maier... ;)