Desi nu-mi place sa ma numesc ateu (sunt si aici cateva subspecii), conform definitiei sunt pentru ca nu cred in basme, povesti cu zane si alte explicatii religioase magice sau teorii spirituale moderne, ce altora le servesc drept realitate, deci ma confrunt si eu cu aceasta problema existentiala a temerii de moarte. Orice om are temeri, simte anxietate si frustrare cand se gandeste la moarte, chiar si "credinciosii" indiferent care ar fi doctrina pe care se bazeaza, toti vor in rai dar nimeni nu vrea sa moara.
Fie ca esti adolescent, adult sau batran, toti oamenii mai devreme sau mai tarziu se vor confrunta cu gandul mortii. In general cu cat esti mai batran, deci mai aproape de final, esti mai preocupat de inevitabilul sfarsit, dar bine ar fi zic eu, sa te preocupe acest lucru cat mai timpuriu pentru a avea timpul necesar si capacitatea de a intelege si accepta acesta regula a universului din care faci parte. Nu e usor sa ajungi sa fii impacat cu gandul ca viata e limitata, dar nici imposibil. In primul rand trebuie sa consntientizezi si sa te confrunti cu aceasta temere cat esti tanar cand ai o capacitate buna de a rationa si a intelege ca ai un timp limitat pentru a reusi sa-ti cunosti adevarata natura, pentru a lucra la dezvoltarea ta personala, pentru a fi mai moral, pentru a contribui si a aduce un plus valoare viitoarelor civilizatii de oameni ce isi vor baza existenta pe civilizatia prezenta si toate celelalte trecute.
Nu sunt multe teorii rationale care sa poata consola omul cu gandul mortii, dar un lucru e cert, noi nu suntem ceva separat de acest univers, noi suntem o mica parte din el, o parte complexa, evoluata, capabila sa rationeze, sa constientizeze si sa-si cunoasca adevarata sa natura. Dupa moarte, particulele atomice si subatomice din care suntem constituiti vor reintra in ciclul nesfarsit al tranformarilor prin care materia se manifesta. E de dorit sa renuntam pe cat posibil la ego-ul nostru, pentru ca acesta ne da senzatia de individual, de separat, de mai bun, mai special, dupa moartea fiecaruia nu poti sa zici ca atomii lui de carbon, oxigen, hidrogen si etc. sunt mai buni, mai rasariti decat ceilalti atomi de la restul lumii. Diferenta dintre oameni apare la modul in care acestia traiesc si gandesc, iar tot ce poti sa apreciezi sau sa condamni la un om sunt actiunile sale nicidecum natura sa. Cred ca trebuie sa ne bucuram mai mult de ceea ce suntem acum, sa ne folosim potentialul de cunoastere la maxim, sa ne dezvoltam ratiunea, sa depunem toate eforturile necesare pentru a fi mai buni, mai morali si sa nu reprezentam o rusine si motiv de repulsie pentru generatiile viitoare.
Nu cred sa existe mare durere fizica in momentul unei morti normale, naturale, moartea in sine nu cred ca doare, durerea e psihologica si provine din faptul ca nu acceptam fenomenul in sine. Ne doare ego-ul, doare faptul ca se termina viata si nu esti dispus sa accepti asta. Cine zice ca nu ai cum sa te temi de moarte in sine pentru ca nu ai experimentat asta, greseste, nu e necesar sa experimentezi ca sa intelegi ca nu-ti place, dupa ce o experimentezi deja nu mai esti constient, au experimentat acest lucru miliarde de oameni inaintea noastra si e suficient ca sa intelegi ca nu ai scapare. Fiecare poate spera la o exceptie, poate, poate ceva se intampla si reusim sa o pacalim, dar ne amagim, in loc sa ne confruntam cu realitatea, noi fugim de ea, universul functioneaza dupa niste legi stricte si nu face rabat de la ele pentru nimeni.
Ideea e ca nu exista o formula standard, sau ceva magic care sa inlature teama de moarte si sa aduca in schimb pacea si impacarea cu sine, tine de fiecare in parte cum reuseste sa inteleaga si sa accepte inevitabilul. E drept ca exista alcoolul, pastilele, droguri, deci diferite substante capabile sa diminueze din frustrarea si anxietatea resimtita, dar acestea nu reprezinta o rezolvare ci doar o cale mai usoara, de moment, fuga de problema, pana cand dai iar ochi in ochi cu teama si iti zice buhuhuu. Psihologia si filozofia rationala sunt singurele mijloace prin care putem sa dobandim pacea si linistea interioara, dar acestea se dobandesc in timp printr-un efort sustinut.
Pe acest subiect as avea si eu o intrebare pentru cei care se confrunta cu astfel de probleme existentiale si vor sa-mi raspunda. Ai prefera: a) o moarte constienta, adica sa fii constient de actul in sine pana in ultima clipa; sau b) o moarte rapida, fulgeratoare, ceva sa nu apuci sa constientizezi fenomenul? A sau B si de ce ai ales varianta respectiva?