Pentru a vă înregistra, vă rugăm să trimiteți un email către administratorul site-ului.
Pune o întrebare

3.6k intrebari

6.8k raspunsuri

15.5k comentarii

2.5k utilizatori

3 plusuri 0 minusuri
1.2k vizualizari
Vă propun un mic experiment legat de funcționarea creierului, mai exact de calculele pe care le face el fără ca noi să fim conștienți.

Mergi pe jos, să zicem pe un trotuar. Mai întîi te hotărăști la care picior urmează să fii atent; să zicem că îl alegi pe dreptul. Apoi pe măsură ce mergi îți fixezi cîte un reper aflat în calea ta, de exemplu crăpături în asfalt, o linie trasată de copii cu creta etc. Reperele trebuie să fie transversale pe direcția ta de mișcare, cît mai subțiri și ți le alegi din timp, de exemplu cu 10-20 m înainte. La distanța asta nu ai cum să știi care va fi poziția pașilor în raport cu reperul ales cînd vei ajunge la el. E posibil să calci pe reper cu stîngul, cu dreptul, sau reperul să vină în fața piciorului drept sau a celui stîng (astea sînt cele patru situații posibile). Nu ai cum să știi, dar încerci să prezici, de la distanță, care va fi poziția relativă a reperului față de pași. Și anume ai de ales între două cazuri posibile: cazul pe care îl numim favorabil e cel în care reperul va veni în fața piciorului ales (dreptul) și în spatele celuilalt, fără să-l calci. Cazul defavorabil e oricare din restul posibilităților.

Acum pe măsură ce te apropii de reper încerci să ghicești cît mai devreme dacă vei fi în cazul favorabil sau nu. Dacă simți că se apropie cazul favorabil spui în gînd „Da”, altfel spui „Nu”. În timpul mersului nu-ți ajustezi lungimea pașilor ca să iasă cazul favorabil sau celălalt (oricum nu ai nimic de cîștigat), ci doar încerci să ghicești cît mai din timp rezultatul, fără a greși.

Nu vă spun ce am constatat eu, ca să nu vă influențez. Vă las să faceți experimentul. Apoi întrebarea va fi: cum explicați ceea ce ați constatat? Dacă ați văzut ceva similar pe undeva aș fi interesat să citesc.
Expert (12.9k puncte) in categoria Psihologie - Filozofie
0 0
 În situația în care stabilesc aleatoriu locul liniei transversale, undeva la o distanță de 10-20 m, am 4 posibiltati, așa cum spuneți: 
 - pășesc peste linie cu stângul 
 -pășesc peste linie cu dreptul 
 -calc linia cu stângul 
 -calc linia cu dreptul, 
 evenimente echiprobabile în condițiile date. 
  
 Adică,- pășesc peste linie cu stângul - care este cazul favorabil, are o probabilitate de 25%. 
  
0 0
Ar fi echiprobabile dacă lungimea unui pas ar fi exact dublul lungimii unei tălpi.
0 0
E vreo diferenta intre situatia in care pietonul stie ca exista si unde anume sunt pozitionate acele repere si cea in care el nu stie? (adica observatiile sa fie facute de catre un prieten, sa spunem, pe repere alese de prieten, fara ca pietonul sa stie unde exact sunt acestea?)
0 0

La asta nu m-am gîndit. În cazul ăsta am verifica cum face creierul prietenului calculele, nu al pietonului. Ar fi și asta interesant, deși mă aștept ca efectul să fie cel mult unul slab (nu știu dacă ați făcut experimentul, dar rezultatul e surprinzător). Creierul ajunge să facă aceste calcule ca urmare în primul rînd a repetării experiențelor prin care trece organismul de care aparține el, nu alt organism.

Apoi interesul meu în treaba asta era să constat (și să mă minunez!) cîte face creierul meu fără știrea mea. E interesant și ce face creierul altuia, dar nu la fel de uluitor. Fiecare din noi avem impresia că ne cunoaștem binișor propriul creier. Ei bine nu.

Am constatat aceeași discrepanță și în lingvistică. Majoritatea covîrșitoare a procesului vorbirii se petrece fără ca vorbitorul însuși să fie conștient de el. Este conștient de o parte minusculă și are impresia că asta e tot. Așa apar tot felul de impresii foarte răspîndite dar profund greșite despre cum funcționează limba (de exemplu impresia multora că gramatica e stabilită de o autoritate a limbii). La fel există fără îndoială și alte fenomene în care ce face cu adevărat creierul este foarte departe de percepția noastră.

0 0
 M-am grăbit.   
 Dacă notăm lungimea tălpii cu t iar deschiderea pasului, adică distanța dintre vîrful piciorului drept și călcâiul piciorului stâng cu p, probabilitatea evenimentului favorabil este egală cu p/2(p+t). 
 Dar e clar că dacă numesc p deschiderea pasului și fac p=2t, probabilitatea obținută e 1/3 și nu 1/4. 
 Cu notațiile mele, dumneavoastră cum definiți lungimea pasului? 
0 0
Definesc lungimea pasului ca p+t. Prefer definiția asta pentru că dacă faci 100 de pași ajunge să înmulțești lungimea pasului cu numărul. E drept că in problema cu probabilitatea ceea ce contează e deschiderea pasului (p), nu lungimea.
0 0
 Așa da, faptul că pasul e de două ori lingimea tălpii se traduce în notația mea prin p=t de unde probabilitatea cazului favorabil rezultă că e 1/4. 
 Dar, apropo de întrebarea de bază pe care o formulați, constat că creierul meu a făcut, la primul meu comentariu, un calcul intuitiv fondat pe premisa că deschiderea pasului e egală cu lungimea tălpii, furnizându-mi rezultatul (gresit de altfel) că evenimentele sunt echiprobabile. 
 Foarte interesant subiectul. 

1 Raspuns

0 plusuri 0 minusuri
Păi de obicei nimerim exact în cazul favorabil, inconştient creierul deja face ajustarea paşilor, chiar dacă suntem noi "atenţi" să nu facem conştient acest lucru.

Eu umblu mult pe jos, am observat des asta. Culmea şti care e? Dacă încerc conştient să fac ajustarea paşilor, am şanse mari să mă împleticesc când sunt pe aproape....
Experimentat (3.1k puncte)
0 0
Înțeleg ce spuneți, dar în experimentul meu ideea era tocmai să nu vă ajustați deloc mersul, ci doar să-l observați (ca din exterior). Eu fac asta fără probleme și fără impresia că aș face vreun efort.

Am calculat că probabilitatea unui caz favorabil este de circa 30%, ceea ce se confirmă cu experiența mea. Probabilitatea nu se apropie nicicum de 100%.
0 0
Si inteleg ca aveti o anumita interpretare pentru valoarea experimentala de 30%. Care ar fi aceasta?
0 0
Potriveala depinde de distanţa de la care se stabileşte reperul, deschiderea obişnuită a unui pas şi probabil că ar mai fi şi alţi factori. Oricum, paşii nu au nici unul aceeaşi deschidere, diferă cu câţiva cm între ei. Dacă se adună 20 de paşi până la reperul ales şi noi ne "hotărâm" să nu ajustăm paşii, eu zic că creierul ajustează imperceptibil de fin lungimea paşilor încât pică la fix, numai ca să ne facă în ciudă..:)..
0 0
Goguv, am luat lungimea tălpii de 28 cm și lungimea pasului de 70 cm. Mi-a ieșit că un reper ales cu totul aleator are probabilitatea de 30% să fie în cazul favorabil.

Luke, probabil teoretic merge ce spuneți, dar din încercările mele reiese că nu. Orice ajustare care e suficientă pentru a produce numai cazuri favorabile presupune o alungire sau scurtare a pasului mai mult decît foarte perceptibilă. Încercați.

La întrebarea asta nu mă aștept ca imaginația vreunuia dintre noi să dea vreun rezultat asemănător cu realitatea. E neapărat nevoie să facem efectiv experimentul și abia apoi să emitem păreri.
...