Vă propun un mic experiment legat de funcționarea creierului, mai exact de calculele pe care le face el fără ca noi să fim conștienți.
Mergi pe jos, să zicem pe un trotuar. Mai întîi te hotărăști la care picior urmează să fii atent; să zicem că îl alegi pe dreptul. Apoi pe măsură ce mergi îți fixezi cîte un reper aflat în calea ta, de exemplu crăpături în asfalt, o linie trasată de copii cu creta etc. Reperele trebuie să fie transversale pe direcția ta de mișcare, cît mai subțiri și ți le alegi din timp, de exemplu cu 10-20 m înainte. La distanța asta nu ai cum să știi care va fi poziția pașilor în raport cu reperul ales cînd vei ajunge la el. E posibil să calci pe reper cu stîngul, cu dreptul, sau reperul să vină în fața piciorului drept sau a celui stîng (astea sînt cele patru situații posibile). Nu ai cum să știi, dar încerci să prezici, de la distanță, care va fi poziția relativă a reperului față de pași. Și anume ai de ales între două cazuri posibile: cazul pe care îl numim favorabil e cel în care reperul va veni în fața piciorului ales (dreptul) și în spatele celuilalt, fără să-l calci. Cazul defavorabil e oricare din restul posibilităților.
Acum pe măsură ce te apropii de reper încerci să ghicești cît mai devreme dacă vei fi în cazul favorabil sau nu. Dacă simți că se apropie cazul favorabil spui în gînd „Da”, altfel spui „Nu”. În timpul mersului nu-ți ajustezi lungimea pașilor ca să iasă cazul favorabil sau celălalt (oricum nu ai nimic de cîștigat), ci doar încerci să ghicești cît mai din timp rezultatul, fără a greși.
Nu vă spun ce am constatat eu, ca să nu vă influențez. Vă las să faceți experimentul. Apoi întrebarea va fi: cum explicați ceea ce ați constatat? Dacă ați văzut ceva similar pe undeva aș fi interesat să citesc.