Insistati ca pentru un observator care se deplaseaza in acelasi sens cu lumina, frecventa se deplaseaza spre albastru.
O luam altfel: va deplasati in acelasi sens cu lumina cu o viteza v. Aveti si un ceas sincronizat cu maximele undei luminoase, adica intre "tic" si "tac" se scurge o perioada a oscilatiei. Cand va ajunge din urma primul maxim ceasul face "tic" iar la urmatorul maxim face "tac" si asa mai departe.
Acum sa presupunem ca va pastrati directia si sensul de deplasare, dar cresteti viteza. La primul maxim ceasul face "tic", dar al doilea maxim vine mai tarziu, deoarece fugiti de el cu o viteza mai mare. Cum am stabilit, timpul scurs intre doua batai reprezinta perioada oscilatiei, iar o perioada mai mare inseamna o frecventa mai mica, adica virare la rosu.
Sa presupunem, de dragul presupunerii, ca va deplasati cu viteza luminii. Cand ceasul face "tic" sunteti sincronizat cu un maxim. Dar al doilea maxim nu mai vine, pentru ca fugiti de el cu aceeasi viteza cu care el vrea sa va ajunga. Prin urmare ceasul nu va mai face "tac". Un ceas solidar cu lumina nu mai ticaie. Din punctul de vedere al observatorului care s-ar deplasa cu viteza c relativ la lumina, perioada, adica timpul scurs intre "tic" si "tac" este infinita, iar frecventa masurata scade la zero.
Am incercat sa descriu cat mai intuitiv fenomenele. De fapt, un sistem de coordonate care care se deplaseaza cu viteza luminii are timpul propriu, notat de obicei cu litera greaca "tau", egal cu zero. Timpul propriu este un invariant in spatiul Minkowski fata de transformarea Lorentz si este echivalent cu metrica continuumului spatiu-timp. Dar nu cred ca ducerea discutiei in aceasta directie este utila pe un forum de popularizare a stiintei.