Eu, ca un proaspăt student, am impresia că cei care știu mate și fizică sunt cu adevărat buni și puși pe treabă. Restul sunt foarte superficiali și doar aleargă după o slujbă bine plătită, care e rar obținută cu o facultate, dacă nu ai și performanțe pe măsură = diplomă fără aptitudini e degeaba.
Corespunzător, profesorii de la multe facultăți sunt și ei superficiali, pentru că ei au slujbe separate de facultate, iar la cursuri doar spală creiere sau mănâncă timpul studenților cu informație mai mult sau mai puțin utilă.
Dacă ai aptitudini pentru gândire abstractă, calcule, ești bun la găsit soluții, îți recomand ceva care implică mate/fizică, eventual chiar în domeniul calculatoarelor: biomecanică etc.
O facultate de biochimie nu cred că îți oferă perspective mai largi decât ca biochimist = faci analize la un laborator. Chiar și în cercetare, postul entry-level am înțeles că presupune muncă repetitivă și plictisitoare = ești mai mult sau mai puțin o femeie de serviciu prin laborator. Există poate și excepții, cum am auzit că e prof. Leabu de la Carol Davila, care se implică foarte mult și are succes în domeniu.
P.S. Facultatea de medicină se înscrie în ce am scris mai sus și nu o recomand decât unora care simt o chemare în tratarea pacienților, pentru bani nu e cea mai bună soluție.
M-aș bucura ca persoane care au mai multă experiență să comenteze răspunsul meu și chiar să îl combată acolo unde am greșit.