Liviu Rusu, mulțumesc pentru explicația bangului sonic, dar eu întrebasem altceva: ce forțe acționează în momentul respectiv? Cît de mari? În ce direcții? Cum se nasc?
Apoi spuneți că Baumgartner a atins viteza care ar fi fost de 1,24 Mach la nivelul solului, dar nu a depășit viteza de 1 Mach corespunzătoare altitudinii de la care a sărit. Asta mi se pare imposibil să fie adevărat, pentru că viteza sunetului la altitudini mari (unde e mai frig) este mai mică decît la sol, deci e cu atît mai ușor s-o depășești.
Viteza sunetului nu depinde de presiune, ci doar de temperatură. Avem aproximativ următoarele valori:
- la 0°C: c = 331 m/s
- la -30°C: c = 313 m/s
- la -60°C: c = 293 m/s
În partea de jos a stratosferei temperaturile sînt de circa -60°C. Viteza sunetului este de 1054 km/h, deci Baumgartner cu viteza lui de 1342 km/h a atins 1,27 Mach, deci foarte aproape de cît s-a publicat, 1,24 Mach (probabil temperatura a fost mai puțin scăzută). La sol, la o temperatură de 20°C, viteza sunetului este de 343 m/s = 1236 km/h, deci viteza lui Baumgartner ar fi reprezentat numai 1,09 Mach.