Exista o scadere a concentratiei calciului in organism care poarta numele de hipocalcemie, dar nu este vorba despre ceea descriu aceste persoane.
Concentrația calciului extracelular (aflat în afara celulelor) este reglată precis, în mod normal crescând sau scăzând numai cu câteva procente față de valoare normală de aproximativ 9.4 mg/dl (2.4 mmol/l) – valorile de referință care sunt reprezentate de un interval, variază în funcție de laborator, metoda utilizată pentru determinare etc.. Acest control precis este esențial întrucât calciul joacă un rol esențial în multe procese fiziologice printre care contracția musculaturii cardiace, scheletice și netede, coagularea sângelui ori transmiterea impulsului nervos. Celulele excitabile (care pot fi excitate de către calciu), cum sunt neuronii, sunt foarte sensibile la schimbările concentrațiilor ionilor de calciu astfel încât creșterea concentrației ionilor de calciu peste valoarea normală (hipercalcemie) determină o depresie progresivă a sistemului nevos, în timp ce o scădere a concentrației ionilor de calciu (hipocalcemie) face că sistemul nervos să devină mai excitat.
Un aspect important al reglării concentrației ionilor de calciu este că numai aproximativ 0.1% din cantitatea totală de calciu din organism se află la nivel extracelular, aproximativ 1% se află la nivelul celulelor și organitelor celulare, restul aflându-se sub formă de depozit în oase. Astfel, oasele servesc drept rezervoare, eliberând calciul când concentrația acestuia în lichidul extracelular scade și înmagazinându-l când este în exces la nivel extracelular.
Când concentrația ionilor de calciu de la nivel extracelular scade sub valoarea normală, sistemul nervos devine progresiv mult mai excitat întrucât această stare de hipocalcemie determină creșterea permeabilității membranei neuronale pentru ionii de sodiu, favorizând o mai ușoară inițiere a unor potențiale de acțiune – ceea ce va genera o excitație neuronală. La concentrații ale ionilor de calciu la nivel plasmatic (în sânge, adică în mediul extracelular) sub 50% din valoarea normală, fibrele nervoase periferice devin atât de excitate încât încep să descărce potențiale de acțiune în mod spontan (să se excite), generând avalanșe de impulsuri nervoase care se propagă la nivelul mușchilor scheletici periferici generând astfel contracția musculară de tip tetanie. În consecință, hipocalcemia este o cauză de tetanie. De asemenea, în caz de hipocalcemie, pot apărea crize de epilepsie (crize convulsive) întrucât crește excitabilitatea celulelor nervoase și de la nivelul creierului. La animalele de laborator, în rândul cărora calciul poate fi scăzut sub valori letale (4 mg/dl în rândul oamenilor), hipocalcemia extremă poate genera alte efecte care sunt rar întâlnite în rândul oamenilor precum o dilatare importantă a inimii, modificări în activitatea enzimelor celulare, o creștere a permeabilității în rândul celulelor (altele decât cele nervoase) și o coagulare deficitară a sângelui.
Rolul principal al glucozei este acela de a fi folosită drept sursă de energie (Am explicat într-un articol anterior în ce modalitate este folosită glucoza în producerea de energie.). Când nu mai beneficiază de această sursă de energie, organismul reacționează prin diferite semne și simptome: transpirații, paloare (o persoană care este palidă, îngălbenită), anxietate, tremurături, palpitații, hemiplegie (paralizia unei jumătăți a corpului), paralizie facială, parestezii (senzație de furnicături, de ace la nivelul corpului), confuzie, crize convulsive, dureri de cap, agitație etc. Stimularea sistemului nervos simpatoadrenergic generează transpirații, palpitații, tremurături, anxietate și foame. Scăderea concentrației de glucoză disponibilă la nivel cerebral (neuroglicopenie) se poate manifesta ca o confuzie, dificultate în concentrare, iritabilitate, halucinații, iar în cazuri grave, comă și chiar deces. Simptomele adrenergice preced, de cele mai multe ori, simptomele neuroglicopenice oferind astfel pacientului o avertizare inițială.
Continuarea aici.