Din punctul de vedere al orbitării n-ar fi nici o diferență. Există asteroizi cu forme neregulate, iar ei gravitează în jurul Soarelui respectînd exact aceleași legi. La fel există sateliți mici și bolovani în inelele lui Saturn, tot cu forme care diferă mult de o sferă.
Problema este că o astfel de planetă semisferică, dacă e compusă din aceleași materiale ca planetele obișnuite și dacă are o masă comparabilă cu ele, nu poate rămîne în forma semisferică, ci va colapsa spre o formă aproximativ sferică, sub propria sa greutate.
Dacă totuși planeta semisferică este făcută dintr-un material foarte solid și își păstrează forma, atunci are niște proprietăți ciudate. Centrul ei de masă (dacă e omogenă) se află pe axa de simetrie la distanța de 3/8 R de fața plană (iese dintr-un calcul simplu cu integrale). Asta înseamnă că dacă mergi pe fața plană dinspre centrul ei spre margine vei constata că pe măsură ce te îndepărtezi de centru greutatea se abate din ce în ce mai mult de la „verticală”, adică de la perpendiculara pe plan, probabil cu cîteva zeci bune de grade, ca și cînd ai urca pe un munte foarte abrupt, deși e plat cît vezi cu ochii. Din punct de vedere gravitațional fața plană se comportă ca un fel de lighean, curbat în sus spre margini. La fel, dacă mergi pe suprafața sferică, direcția greutății nu este perpendiculară pe suprafață decît într-un punct, pe axa de simetrie; în rest este înclinată. Asta înseamnă că în afară de cele două puncte de pe axa de simetrie, oricum te-ai îndepărta de axă, mergi „în sus”, deși vizual nu arată ca și cum ar fi în sus.
