Să lămurim mai întîi un detaliu: atunci cînd ca este folosit în comparații, poți spune ca și în loc: ca și mine, ca și cum, ca și rezolvată etc. În schimb atunci cînd ca înseamnă „în calitate de”, înlocuirea este, din perspectiva normei limbii literare, o greșeală categorică: ca și ministru, ca și copil. S-a exprimat împotriva ei atîta lume, de la oameni simpli pînă la lingviști și scriitori, încît lucrul ăsta e cît se poate de clar. Nici măcar evitarea unei cacofonii nu poate justifica acest ca și.
În ce privește cacofoniile, lumea a învățat la școală cum că ar fi greșeli care trebuie evitate. Vedem tot timpul cum semidocții își scot unul altuia ochii pentru cacofonii. Nu sînt greșeli, nici pe departe. Sînt doar mici stîngăcii estetice. Dar estetica contează numai în poezii și alte texte unde au importanță forma, muzicalitatea sau sunetul plăcut. În vorbirea obișnuită și în scrisul fără mari pretenții artistice evitarea cacofoniilor e un efort inutil.
Cacofonia e în mintea celui care o depistează, nu în gura celui care vorbește. Dacă cineva a descoperit o cacofonie și asta îl împiedică să recepționeze mesajul, pentru că îl face să se gîndească la mizerii, problema e în capul lui și trebuie să și-o rezolve singur. Să nu dea vina pe cel care vorbește sau scrie.
Vinovată pentru obsesia asta a cacofoniilor este tot școala, care dintr-un spirit scolastic, de ev mediu, se concentrează prea mult pe formă, fleacuri și teoria chibritului, în loc să-i învețe pe copii lucruri cu adevărat importante. Tot școala e de vină că, dacă tot se ocupă de chestiunea minoră estetică a cacofoniei, atunci măcar nu le explică elevilor ce e aia cacofonie și îi lasă să creadă că numai astea cu ca-ca ar fi cacofonii.
În alte limbi, deși alăturarea cuvintelor poate produce și acolo accidental unele secvențe asemănătoare sau identice cu cuvinte urîte, lumea nu face nici un efort pentru a evita astfel de situații. Am fost plăcut surprins cînd am observat că, în japoneză, deși apar accidental cuvinte foarte porcoase, nu le observă nimeni și nu le critică nimeni, pentru că oamenii se concentrează pe înțelegerea mesajului, nu pe descoperirea de rebusuri întîmplătoare (ligamente, cum se cheamă ele în jocurile de cuvinte). Dacă ai descoperit un cuvînt urît care de fapt nu era în intenția vorbitorului, atunci e vina ta că l-ai descoperit.
Detalii despre cacofonie: la ro.wp.
Articole despre ca și: „Obsesiile cacofoniei”, „Cacofonicul «ca și»”