Pentru a vă înregistra, vă rugăm să trimiteți un email către administratorul site-ului.
Pune o întrebare

3.6k intrebari

6.8k raspunsuri

15.5k comentarii

2.5k utilizatori

10 plusuri 0 minusuri
1.8k vizualizari
Am o intrebare, ne-am nascut in Romania si suntem crestini dar daca ne nasteam de exemplu in China si eram chinezi unde oameni se roaga la Buda, atunci nu credeti ca eram budisti??? sau la mulsumani la fel .....    Si atuncia este vreuna adevarata?

Cu ce credinta suntem invatati de mici in aia credem, ca zeul respectiv exista sau nu.
legata de un raspuns la: Dumnezeu NU exista!
Novice (129 puncte) in categoria Religie
0 0
Amuzant este ca suntem la baza evolutiei de unde nu vedem decat ce este sub noi. Acum imaginati-va cum suntem noi priviti de ceva mai evoluat decat noi :)

6 Raspunsuri

5 plusuri 2 minusuri
Nevoia divinităţii nu este numai una de cunoaştere ci şi una de structurare a existenţei. Credinciosul transformă realitatea "profană" pentru a putea supravieţui, "sacralizând-o" cu ajutorul divinităţii, fie ea abrahamică, hindusă sau budistă. Ritualul divin generează credinciosului convingerea că a sa credinţă este făuritoare de real şi nu că nevoia de cunoaştere a generat divinitatea în care crede. Oricum, ai dreptate, Dumnezeu este răspunsul facil la întrebările grele.
Junior (1.3k puncte)
0 0
Ivvs consider ca ar trebui invitat si un teolog la aceasta discutie, pentru ca desi religiile contin mituri, nu cred ca se rezuma la acestea.
Spun asta pentru ca ceea ce ai scris tu acum nu este altceva decat un mit.
0 0
pai si cum a creat evolutia aceasta stare de credinta asupra omulu? adica unii cred altii nu, dar dupa cum se zice, parca toti avem acelasi stramos comun, avem aceleasi trupuri, 2 maini, 2 picioare, etc.... de ce ar fi creat evolutia asa ceva pentru om? si care sunt dovezile?
0 0
Iată un articol amplu despre cum şi de ce a evoluat credinţa în divin: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Explica%C5%A3ia_biologic%C4%83_a_religiei
0 0
sa inteleg ca va place ideea ca nu exista un creator? va multumeste mai mult faptul asta decat cel de a avea un creator?
0 0
Cine a spus că nu există creator? Atâta doar că acest creator este inconştient, orb şi fără un sens prestabilit. Este structura dinamică a materiei însăşi, condiţie a selecţiei, evoluţia generând complexitate. Asta pare pentru noi a fi urmarea unui plan conceput de un creator conştient, dar numai pare. Nu din cauză că acel creator există ci din cauză că suntem predispuşi spre a lua în calcul asta. Iar asta duce la a fi predispuşi spre religiozitate. Iar tradiţia (drumul bătut de antecesori) ne predispune spre a avea o anumită religie...
0 0
si asta e doar parerea dvs.
Faptul ca suntem predispuşi spre a-L lua în calcul nu se poate dovedi prin evolutie. Suntem construiti sa-L cautam si punct. Iar religia nu vreau sa o amestecam cu creatia. Mai ales ca din nimic nu se poate crea complexitate/ratiune/frumuseste/inteligenta. Daca toate s-au creat inseamna ca s-au creat prin constienta.
1 plus 1 minus
Logic vorbind, faptul că există mai multe religii, cu mai mulţi zei nu invalidează, din start, toţi zeii. Este posibil ca unul să fie cel real, iar ceilalţi închipuiţi. Ce cred eu? Toţi sunt născociri ale imaginaţiei umane.

Da, dacă ne năşteam, noi românii, în Nepal, eram budişti. Dar în cazul acesta nu am mai fi crezut în zei, pentru că Buddha
Senior (11.9k puncte)
5 plusuri 0 minusuri
M-am născut în România, am fost botezat ortodox, dar nu sunt nici creştin, nici budhist şi nici altceva.

Faptul că am fost botezat aşa nu a fost alegerea mea şi, mai târziu am înţeles, nici ai mei nu au facut acest gest din convingere, ci dintr-o constrângere socială de genul "aşa se face!".

Nu am fost educat să cred în supranatural, în zei buni sau în draci răi, în minuni minunate şi fapte demonice, ci am fost lăsat să-mi construiesc o educaţie mai mult bazată pe scepticism, pe curiozitate, pe curajul de a spune "habar n-am" acolo unde n-aveam habar, să evaluez în primul rând singur faptele, să ascult şi opiniile altora, să caut un răspuns care să mă satisfacă cât mai mult din punct de vedere intelectual. De asemenea am fost educat că pot greşi, că am voie să mă corectez, că a ignora lucruri cunoscute, dovezi şi informaţii esenţiale e o greşeală, că a crede fără dovezi e periculos şi iraţional.

Faptul că unii părinţi consideră că e dreptul lor să-i facă pe copiii lor să creadă nişte lucruri, doar pentru că aşa cred ei, mi se pare un abuz, o încălcare a dreptului fundamental al copilului de a alege în cunoştinţă de cauză.

Nici o credinţă nu e adevărată, dacă nu e susţinută de dovadă şi de ştiinţă. Ştiinţa este singura care poate să ofere cea mai aproximativă variantă a adevărului, iar o eroare dovedită în ştiinţă înseamnă automat o ştiinţă mai bună. A crede ceva este un mecanism ce ne ajută ca şi performanţă mentală, dar a crede în lucruri iraţionale ne trage la fel de performant înapoi, sau ne ţine sub un jug greu.
Experimentat (3.1k puncte)
0 0
Salut, aicia sunt de acord cu tine. Eu cred ca omul candva demult, cand a inceput sa inceleaga un pic mai multe au aparut o multime de intrebari: cine ne-a facut pe noi? , Cine a facut pamantul ? , cine a facut apa, pomii, de unde vine ploaia, Ce se intampla dupa ce murim? etc? SI atuncia omul a inventat un zeu ca raspuns la toate.
Daca am putea sa aducem un om din epoca de piatra in prezent si ar vedea tehnologia de azi oare ce ar crede? ca urmatoarele generati au facut asta sau ca e in lumea zeilor???
Eu cred ca a doua .
Singurele lucruri care ne duc mai departe sunt STINTA SI TEHNOLOGIA, cu ajutorul lor ne putem inbunatati viata cat nam crede posibil acuma. daca candva vom fi amenintati de un pericol ex: meteorit, boala mortala, etc. cu tehnologia potrivita putem evita. Vom putea face multe lucruri posibile pe care nu leam crede posibile acuma.

O zi buna
0 0
Salut Luke,
continui si aici dupa cum am spus.
Asadar tu consideri "Faptul că unii părinţi consideră că e dreptul lor să-i facă pe copiii lor să creadă nişte lucruri, doar pentru că aşa cred ei, mi se pare un abuz, o încălcare a dreptului fundamental al copilului de a alege în cunoştinţă de cauză."
Fara a fi in dezacord total cu ideea ta (si eu consider ca religia ar trebui sa fie o chestiune de optiune personala), as dori sa te intreb un lucru. Daca parintii nu au dreptul de a-i face pe copii sa creada in niste lucruri, de ce nu am astepta la fel de bine si in cazul scolii pana la varsta la care copiii pot alege? :)
Carevasazica, cu ce drept ii inregimentam noi pe copii nostri intr-un sistem (fie el si de invatamant), refuzandu-i copilului dreptul fundamental de a alege in cunostinta de cauza ? Mai ales ca as putea intui oarecum in ce majoritate covarsitoare copiii de 6 ani ar alege sa (nu) mearga la scoala. Deci hai sa ii lasam pana la 18 ani, dupa care pot decide singuri (de ce 18 nu prea imi pot da seama, dar asta probabil ca este o intrebare separata).
Cred ca marea problema a rationamentului tau consta in termenul "cunostinta de cauza". Cum se ajunge la aceasta stare de "cunostinta de cauza" ?
0 0
Buna schipix, as dori sa spun si parerea mea. Tu consideri ca religia (credinta) sunt acelasi lucru cu scoala??
Nu exista nici o dovada cum ca D-umnezeu exista, avem doar o gramada de povesti si de indemnuri de la unele persoane care le au de la alte persoane care etc.
Pe cand cu scoala stim cu siguranta ca exista, si ca ne este absolut necesara, pt integrare in societate.

Noi ne alegem credinta pe baza a cum suntem invatati, dupa cum ne spune: familia, rudele, neamurile, prieteni, vecini, etc. si din cauza unor intrebari pe care le avem din fire.
Schipix, ai spus despre prima mea intrebere ca e un mit, tu crezi ca daca te-ai fi nascut (de ex.) in China si parinti tai, neamurile tale, prieteni tai, vecini tai, ar fi crezut in Buda, si tiar fi spus ca sa te rogi la Buda. Daca parinti te-ar fi pus de mic sa te inchini la Buda, crezi ca ai mai fi fost azi crestin???
Ciao
0 0
Ivvs, nu te supara pe mine, dar oricat de mult m-as stradui nu cred ca pot avea o discutie cu astfel de pretentii cu o persoana care nici nu are coerenta si nici nu are o minima toaleta a exprimarii (scrise in cazul de fata). Poate par snob, sau infumurat, dar macar nu sunt prefacut.
Dupa cum se poate usor concluziona ti-am citit parerea, dar atat.

P.S. Nu face presupuneri in privinta orientarii mele religioase pt ca, iata!, gresesti.
0 0
Salut schipix!
E logic şi echilateral să pui problema aşa, eu nu am detaliat doar ca să nu mă lungesc.

Deci eu nu militez decât pentru ca părinţii să nu IMPUNĂ ceea ce cred ei! Atât! Iar asta din cauză că religia este o opţiune personală, pe când ştiinţele au un caracter universal, valabilitatea lor este identică atât în Baghdad, cât şi la Beijing sau Cuca Măcăii.

Însă este de-a dreptul normal ca acei copii să cunoască în detaliu chiar, ce înseamnă pentru părinţi acest lucru, să citească biblia sau materialele propuse de acele religii,  să cunoască suficient de clar ce implică a fi credincios, să aibă informaţiile completate (în şcoală de exemplu) cu ce înseamnă religiile în general, să poată să înveţe şi cunoască efectiv fenomenul acesta până la vârsta (acei 18 ani) când se presupune că sunt suficienţi de maturi în gândire pentru a face o astfel de alegere. Pot să aleagă şi mai devreme dacă convingerile lor sunt ferme, nu asta e problema! Adevărata problemă este că libertatea religioasă este înţeleasă de majoritatea celor ce sunt religioşi INCLUSIV prin arogarea dreptului de a îndoctrina încă din fragedă pruncie aceşti copii, iar în România BOR face presiuni extrem de puternice chiar şi asupra copiilor ce provin din familii cu alte orientări religioase, sau fără aceste orientări (atei). În modul ăsta acei copii sunt practic "teleghidaţi" spre anumite decizii, le sunt influenţate deciziile prin intimidările binecunoscute, iar asta nu este nici corect şi nici legal. Influenţe oricum vor fi, e şi asta normal, însă dreptul acela fundamental taie de la rădăcină acele influenţe ce forţează deciziile, le manipulează.
0 0
Da. Ai dreptate. Iar motivele pentru care nu ar trebui impusa o doctrina, ci mai degraba o informare obiectiva, cred ca sunt mult mai multe si usor de distins.

P.S. Eu din principiu refuz ideea de inregimentare.
3 plusuri 0 minusuri
Salut Ivvs,

cred ca tu pici prada unei ambiguitati de care, consider eu, Biserica se face vinovata. Si anume tu consideri ca religia si credinta sunt unul si acelasi lucru.

Dupa cum ai constatat si tu, religia este conditionata de cultura, care la randul ei este conditionata de conditiile de mediu. In cazul culturilor umane putem vorbi de conditii geografice, istorice, interactiunile dintre culturile vecine samd. Dar nu voi dezvolta acest fir al discutiei prea mult pt ca (momentan) nu face obiectul discutiei.

Pe de alta parte, mai multe argumente (indeosebi istoria, psihosociologia si psihologia) tind sa acrediteze ideea ca este intrinsec omului sa creada.

Mai mult de atat (si aici sunt convins ca vor reactiona nu neaparat intr-un mod diplomatic sustinatorii ambelor tabere) foarte multa lume confunda credinta in ansamblul ei de manifestari, cu credinta intr-o divinitate. Poate parea o idee exotica, dar credinta intr-o divinitate este subordonata conceptului general de credinta. In fond si la urma urmei pana si cei mai de seama reprezentanti ai curentului stiintific (da, este si acesta un curent) cred in ceva. Diferenta fundamentala este ca ei nu personifica acest concept, nu il asociaza unui personaj. In fond si la urma urmei in dictionare (nu numai in DEX) primul sens al cuvantului este disociat de ideea de divinitate. Abia apoi se face referire la aceasta.

 

@profudereligie: cred ca va folosit de un sofism in argumentarea d-voastra. acesta consta in falsa premisa ca "a crede" este esential supravietuirii. Oare ?

@Luke: pana la ultimul paragraf am fost in linii mari in asentimentul tau, insa ultimul paragraf reflecta ceea ce eu consider ca va fi una dintre viitoarele piedici majore ale umanitatii: transformarea stiintei intr-o noua religie, intr-o noua dogma. Deja suntem in stagiul in care, cel putin in lumea vestica, ceea ce nu este dovedit stiintific (deci nu neaparat ceea ce nu este stiintific) nu este sau nu are cum sa fie adevarat. Unde mai pui ca acest curent devine si mai periculos, si mai dogmatic, si mai asemanator unei religii cand se pune la stalpul infamiei orice lucru care nu are macar o APARENTA stiintifica.

Altfel spus, am eu dreptul ca si adept al ideilor si metodei stiintifice, sa repudiez un mod ALTFEL de a gandi ? Imi da voie mie insasi fundamentul stiintific sa canonizez procesul cunoasterii asa cum a facut religia ? Eu sunt ferm convins ca NU. (Am folosit persoana I-singular pentru ca imi place sa cred ca sunt un astfel de adept)

 

P.S. Ivvs, "atuncia" nu exista ca si cuvant. Restul exprimarii lasa insa la fel de mult de dorit avand in vedere pretentia unei discutii sofisticate.

 

O zi buna !
Junior (717 puncte)
0 0
Ştiinţa nu e religie şi nu are dogmă, are doar puterea de convingere oferită de raţiune, argumente şi dovadă! Dacă tu vrei să o consideri o dogmă, e o problemă de accepţiune pe care e necesar să o clarifici, mie personal mi-e clar care sunt scopurile ştiinţelor şi care sunt cele propuse de dogme.

"Deja suntem in stagiul in care, cel putin in lumea vestica, ceea ce nu este dovedit stiintific (deci nu neaparat ceea ce nu este stiintific) nu este sau nu are cum sa fie adevarat."
Fie nu cunoşti ce e aia ştiinţă, fie despre ce vorbeşti de fapt nu este acelaşi lucru cu ce vorbesc eu! Ştiinţa nu pretinde aşa ceva, afirmaţia asta e fundamental greşită.
Deci o afirmaţie făcută trebuie susţinută cu dovezi şi argumente verificabile, iar dacă acest principiu nu este respectat, înseamnă că nu vorbim de acelaşi lucru. O teorie poate fi demonstrată şi fără a avea toate piesele puzzelului, însă cele care există trebuie să conveargă spre ipoteza propusă într-un mod suficient de clar, suficienţă evalută la nivelul întregii comunităţi de oameni de ştiinţă. Acest lucru nu înseamnă că nimeni nu o poate contesta, să o facă dacă are cu ce. Nu înseamnă că dacă o afirmaţie este făcută şi nu e dovedită e automat falsă, ci doar că nu e dovedită! Dacă însă există multe argumente care contrazic în mod categoric o afirmaţie, se poate presupune şi că e falsă. Puterea ştiinţelor vine mai ales din faptul că pot fi contestate!

Ca şi metodă de lucru, metoda ştiinţifică şi-a dovedit puterea şi corectitudinea cu care aproximeaza realităţile înconjurătoare, dar să şti ca ai dreptul la orice în acest domeniu, cu condiţia să vi cu ceva viabil, nu cu poveşti. Când vei dovedi că metoda ta e mai bună, discutăm, deocamdată eu cred ca metoda ştiinţifică oferă cea mai bună posibilitate de evaluare.
0 0
Salut Luke,
in mod sigur nu am afirmat ca stiinta este o dogma, ci ca tinde sa devina dogmatica; nu prin siesi, ci prin modul in care este perceputa de majoritate.
In cea de-a doua privinta insa este foarte probabil ca ambele variante sa fie corecte: nici nu am pretentia de a avea o cunoastere completa si corecta asupra stiintei, nici nu cred ca vorbim despre acelasi lucru.
As incerca sa clarific problema, dar o voi lasa pe maine ca sunt foarte obosit. De altfel as dori sa am o remarca si la penultimul tau paragraf (cel referitor la copii) pe care n-am vrut initial s-o adresez pentru ca nu credeam ca face scopul subiectului discutat. O voi face insa ca un comentariu la raspunsul tau, ci nu aici.

O seara buna !
0 0
Scuze,
am remarcat ca de fapt nu ti-am putut citi tot comentariul pentru ca nu mi-a aparut tot.
Acum insa, spre diferenta de ceea ce am scris anterior, imi doresc sa intrerup conversatia cu tine dintr-un motiv care mie mi se pare suficient de intemeiat: incerci sa duci discutia catre "eu" si "tu". Subiectivizarea unei discutii mie mi se pare ca duce (aproape) intodeauna la finaluri de maidan. Asadar eu nu am propus nicio metoda. Cu atat putin nu poate fi vorba despre o "metoda a mea".

P.S. "[...]deocamdată eu cred ca metoda ştiinţifică oferă cea mai bună posibilitate de evaluare". Pana la urma este vorba tot despre credinta, nu ? (si NU, nu ma refer la credinta in divinitate, ci la conceptul mult mai general pe care l-am discutat mai sus).

O seara buna !
0 0
"Subiectivizarea unei discutii mie mi se pare ca duce (aproape) intodeauna la finaluri de maidan."
Într-adevăr am subiectivizat, eu am convingerea că e dificil ca doi oameni să discute şi să nu subiectivizeze părerile altuia. Asta este, sper însă să nu ajungem la discuţii maidaneze, îmi cer scuze dacă te-am ofesnat, e pur şi simplu stilul meu direct de a aborda o părere la care am obiecţii, este subiectivă (evident), dar e a mea şi alta n-am. Eu îmi doresc discuţii constructive la nivelul ideii, atunci când am cu cine, chiar dacă se mai inflamează local.

Credinţa este o convingere fermă, ca urmare a unor acumulări de informaţie. Însă eu fac diferenţă între credinţa dobândită conştient, ca urmare a unui fir raţional de acumulări şi contestări oneste şi foarte riguroase ale informaţiilor, şi credinţa religioasă care este dogmatică, este bazată pe tehnici clasice de spălare a creierilor şi, chiar dacă sunt şi ele sincere, nu sunt raţionale. Când cineva ca mine spune că "crede" ceva, este fundamental diferit de cel care "crede" în dogme religioase sau de alt fel. Conceptul general, definiţia verbului a crede, nu face diferenţa asta:

CRÉDE, cred, vb. III. 1. Tranz. A fi încredințat sau convins de un fapt, de existența sau de adevărul unui lucru.
0 0
Nu ma intelege gresit, nu afirm ca ai avea un comportament de strada in discutii de genul asta, insa mie experienta din cadrul comunitatilor online asta imi spune. De fiecare data cand cineva s-a adus pe el in discutie, sau lucruri legate intim de el, ceilalti participanti la discutie nu mai pot combate afirmatiile primului decat cu riscul de a-l leza pe celalalt. In final se ajunge la chestii de genul "Adica vrei sa spui ca eu ...?". Mai deunazi aduse cineva ca argument intr-o discutie faptul ca el este fortat de meseria lui sa dea dovada de creativitate (fara a aduce de fapt un plus discutiei). Asadar eu nu aveam nici cel mai mic drept sa-l banui ca nu este original raspunsul lui. Eu ce ii puteam spune astfel incat sa nu perceapa contraargumentele mele ca pe niste ofense personale?

In alta ordine de idei se pare ca polemizam fara sens atat timp cat afirmam acelasi lucru. :)
"Când cineva ca mine spune că "crede" ceva, este fundamental diferit de cel care "crede" în dogme religioase sau de alt fel." Exact de asta am si subordonat conceptele de credinta discutate.
In schimb, o persoana care este adepta metodei stiintifice cred ca este ceva mai circumspecta cand vine vorba de generalizari. Altfel spus, chiar daca ai fi un intim cunoscator al stiintei ma indoiesc ca ai si o cuprindere totala asupra fenomenului religios (asa cum probabil avea Eliade, de exemplu). De asta afirm ca eu personal ma feresc sa incerc a acoperi generalitatea, pt ca din putinele studii de matematica pe care le am, stiu ca asta este o sarcina extrem de grea. Ma refer la acest aspect "credinţa religioasă care este dogmatică, este bazată pe tehnici clasice de spălare a creierilor", ca poate am fost prea ambiguu in exprimare.
In fine: exercitiul pe care l-am propus eu mai sus era unul de comparatie a evolutiilor celor doua domenii (stiinta si religia) de-a lungul timpului si modul in care au fost percepute de societate. Iar o astfel de paralela are darul de a reliefa multe similaritati. Intr-un caz particular, as putea spune ca certitudinea si fervoarea cu care tu sustii metoda stiintifica in relevarea adevarului/realitatii era la fel de prezenta si in sanul habotnicilor. La fel cum tu consideri ca stiinta este unica, la fel considerau si ei despre religie. Diferenta au facut-o oamenii care traind intr-o societate prin excelenta religioasa au putut gandi la un moment dat "dar daca totusi ...?". Eh, cum ar fi fost daca acei oameni ar fi incercat sa explice religios niste concepte tehnice, sau niste observatii ale lunii ? Probabil ca stiinta nici nu s-ar mai fi dezvoltat. Aceeasi abordare gresita o observ si la partizanii (ultrasii) stiintei. Ei incearca sa judece ALTFEL-ul din interiorul stiintei. Ceea ce este din start gresit.

Si nu in ultimul rand, tu presupui ca singurul canal pe care omul poate primi/cumula informatii este cel constient, rational. Sa fie oare asa ? Atentie : retorica mea nu este neaparat filosofica, cat mai ales stiintifica.

P.S. In fine, ca sa imi intelegi demersul vreau sa precizez ca de cele mai multe ori prefer sa ma situez in afara taberelor, chiar daca asta presupune uneori a ma afla intre tabere. Insa faptul ca imi doresc sa fiu in afara oricarei forme de inregimentare, nu inseamna neaparat ca as fi impotriva vreuneia dintre tabere (curente de opinii). Insa mie imi pare ca a te ridica deasupra pentru a incerca sa intelegi mai bine nu este un gest ofensiv, ci un serviciu pe care ti-l faci si tie si taberelor aflate in disputa.

O zi buna !
0 0
"Nu ma intelege gresit"..
Cred că am înţeles ideea şi cred că am fost eu puţin mai dur în exprimarea aceea, propun s-o lăsăm aşa, chiar dacă nu-s întru-totul de acord legat de personalizarea unor aspecte.

Legat de exerciţiul propus de tine, consider că nu se pot compara prea multe lucruri în metodele de abordare a vieţii şi realităţii înconjurătoare practicate religiei şi cele ştiinţifice. Sunt atât de diferite încât comparaţia nu are cum să fie practică, să ofere o concluzie concretă, acceptabilă pentru ambele tabere. Din acest motiv se şi ajunge rapid la diferende ideologice abrupte, la situaţii ireconciliabile la nivel logic, ci doar eventual la un compromis temporar, la o abordare punctuală a unor probleme distincte.

"Eh, cum ar fi fost daca acei oameni ar fi incercat sa explice religios niste concepte tehnice, sau niste observatii ale lunii ?"
Pai tocmai că s-a întâmplat asta şi a ieşit o harababură ilogică, nişte basme fantastice şi de cele mai multe ori înspăimântătoare. Din acest motiv a apărut metoda ştiinţifică, care mergând din aproape în aproape, despicând firul în 4 şi testând laborios şi extrem de credibil toate aspectele observabile, a ajuns la rezultatele de azi!, rezultate care chiar explică clar unele lucruri, oferă perspective pentru rezolvarea unor alte necunoscute, are aplicabilitatea practică pe care o vedem cu toţii. Deci gândirea ştiinţifică nu a fost foarte folosită până nu demult, predomina cea bazată pe mituri şi "cunoştinţe" de la vraci sau de la preoţi, care mulau totul pe nişte concepte existente şi care nu aveau voie să fie combătute. Gândirea asta de tip ştiinţific, care are la baza scepticismul, contestarea, dovada, raţiunea, logica şi argumentul, s-a format ca o alternativă la teoriile subiective şi grav neacoperitoare la nivel practic, propuse de religie.

"Sa fie oare asa ? Atentie : retorica mea nu este neaparat filosofica, cat mai ales stiintifica."
Tocmai pentru că apelezi la o retorică ştiinţifică vin şi întreb: ce dovezi sau argumente există că n-ar fi aşa, că mai există şi altceva? Întrebări putem pune foarte multe, asta chiar nu e o problemă, dar mai important este modul în care abordezi de fapt problema, pe ce îţi bazezi acea întrebare. A afirma ceva nu e suficient, iar un pricipiu important, de bun simţ spune că acela care afirmă trebuie să-şi susţină afirmaţia cu argumente şi dovezi, nu cel care combate. Până acum religia nu oferă nici o dovadă, ci doar afirmă şi apoi dezvoltă teorii plecând de la afirmaţii presupuse adevărate. Nu merge aşa!

Ca un contra-argument la ideea ta cum că ştiinţa ar putea deveni dogmatică, este chiar faptul că oamenii care folosesc aceste principii ale metodei ştiinţifice, extrem de practice si corecte îşi pun deja problema de multă vreme, evitarea acestei situaţii fiind o prioritate, altfel ar fi o încălcare a principiului logicii şi raţionalităţii. Faptul că eu militez, sau susţin cu tărie că metoda asta e mai bună, că religia nu are nici pe departe cum să ofere performaţă mai bună în gândire, în practică, în morală, în orice aspect vrei tu (ea doar oferă răspunsuri fără acoperire unde de fapt nu există încă suficientă cunoaştere, vinde himere îmbrăcate în "scopurile vieţii"), e o opţiune personală, o convingere, pe care prin faptul că o combaţi demonstrezi că se poate, e ok, o poate face oricine mai ales dacă vine cu idei bune! AŞA se poate discuta şi analiza mult şi bine! Dacă ştiinţa ar devia spre dogmatică, nu ar mai fi ştiinţă, iar eu sunt extrem de convins că ar fi destui oameni care să observe şi să reclame asta.
0 0
"falsa premisa ca "a crede" este esential supravietuirii. Oare ?"
Nu este esenţial, este benefic. Sau, mai bine spus, a fost benefic... Lipsa divinităţii, ateismul, e existat dintotdeauna. Cu toate acestea societăţile ce au prosperat au avut coordonate religioase definitorii. Asta deoarece răspunsul facil, divinitatea, este însoţit de ritualuri ce doresc rezolvarea problemelor. Asta generează predicţii, care chiar dacă nu sunt corecte sau conforme cu realitatea descoperită ştiinţific, sunt diseminate dacă întâmplător rezolvă problemele. Într-un fel religia este copilăria culturii noastre, a cunoaşterii ştiinţifice, a tehnologiei.
Pun şi aici linkul către o explicaţie mai amplă a religiei: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Explica%C5%A3ia_biologic%C4%83_a_religiei
0 plusuri 2 minusuri

Personal, cel mai potrivit raspuns mi s-a parut al lui schipix (la care adaug si comentariile)... cel mai potrivit insemnand mai apropiat de felul meu de a gandi.

Ivvs, acolo unde omul INCA nu reuseste sa gaseasca explicatii, DUMNEZEU DEJA EXISTA. Atata, doar, ca omul inca nu poate intelege/explica asta. Sa ne amintim ca in urma cu nu chiar atat de multa vreme (daca tinem cont de vechimea omului pe Pamant), unii erau arsi pe rug pentru ca afirmau ca Pamantul e rotund si nu este centrul Universului. E doar un exemplu. Intre timp, stiinta a avansat si a demonstrat care este realitatea, asa cum o putem percepe.

Pentru fiecare dintre noi exista CEVA sau CINEVA in care credem cu tarie. Dumnezeu (sau alte reprezentari religioase), spre deosebire de stiinta, este personificat, atribuindu-I-se capacitatea de a rationa (cu toate implicatiile rezultate de aici) spre deosebire de stiinta, care este statica (sa zicem asa) si asteapta sa fie descoperita. Dar verbul A CREDE are aceeasi valoare, indiferent in CE sau in CINE crezi...

Sunt unul dintre oamenii care a acordat (pana la un moment dat al existentei mele) credit numai stiintei. Pana cand, la un anume prag al vietii, mi s-au intamplat anumite lucruri care mi-au deschis alte perspective de percepere si intelegere a realitatii care s-a dovedit muuuult mai complexa decat as fi putut banui inainte de aceste lucruri. Pentru ca imi place sa stiu adevarul si nu accept hrana mestecata de altii (ma refer aici la procesul de spalare a creierelor care - din pacate - este o realitate dar care nu are nimic de a face cu credinta, in sine), am incercat sa inteleg ce este cu chestia asta cu Dumnezeu. Am pornit, cumva, de la aceleasi intrebari de genul: "DACA vreuna dintre religii este adevarata, care este aceea?" deoarece fiecare dintre ele afirma ca NUMAI ea este buna; de fapt, oamenii apartinatori acelei religii spun ca de aceea au ales-o pentru ca era singura adevarata. Poate ca au dreptate; sau poate ca se insala... Cert este ca, la un moment dat, cu totii vom afla SINGURUL RASPUNS la aceasta intrebare... Pana atunci, fiecare dintre noi alege sa isi bazeze convingerile pe ceva.

Reactionez foarte urat atunci cand cineva incearca sa imi spele creierul. Si, pentru ca eu CRED in Dumnezeu, imi justific aceasta atitudine prin faptul ca El nu mi-a dat capacitatea de a rationa ca sa nu ma folosesc de ea (lasandu-i pe altii sa gandeasca in locul meu) ci, dimpotriva, ar fi o ofensa la adresa Lui daca nu as folosi darul pe care mi l-a oferit... Si, pentru ca cred si in stiinta (tinand cont de nivelul la care a ajuns PANA ACUM), am incercat sa ma ajut de religie ca sa intuiesc mai bine stiinta (nu am nici un fel de formatie de om de stiinta, sunt - in oarecare masura - auto-didacta) si sa folosesc informatii stiintifice ca sa inteleg mai bine lucrurile scrise in Biblie... Sunt crezuta cand fac afirmatia ca acest lucru este posibil, sau nu? Pentru mine, nu are nici o importanta daca sunt crezuta sau nu, eu STIU ca asa este... Iar rezultatele sunt fantastice... si persoane foarte sceptice (unele, persoane religioase, altele - cu orientare stiintifica), dupa ce am stat de vorba si le-am explicat punctul meu de vedere, au ramas uimite sa constate "Tu stii ca ai dreptate?!..." Iar raspunsul meu este invariabil: "Daca nu eram sigura de asta, nu imi permiteam sa fac asemenea afirmatii ;)"

Daca mergem mai departe si suprapunem diferite religii, gasim multe puncte comune. Totul este sa ai o minte deschisa si sa nu spui NU din start nici unei informatii... Eu imi axez "cautarile" pe punctele comune si consider diferentele ca fiind "denaturari" (poate ca e putin cam fortata exprimarea) aparute din motive subiective.

Mentionez si faptul ca, asa cum spunea si schipix, sursele de informatii sunt atat "clasice" (informatii stiintifice relativ recente) cat si... alternative (unii le contesta valabilitatea; eu cred in ele pentru ca beneficiez de prezenta lor in viata mea; iar oamenii din preajma mea au inceput sa creada si ei ;) ).

Da, sunt de acord ca oamenii ar trebui sa aiba libertatea de a-si alege singuri religia la care vor sa adere, cea care li se potriveste si pe care o pot urma cu tot sufletul. Iar in Biblie scrie ca omul, atunci cand se boteaza, trebuie sa faca aceasta alegere in mod constient. Pe de alta parte, parintii ne pot incepe aceasta educatie religioasa prin ceea ce ei cunosc cel mai bine, fara a ne impune - insa - alegerea unui anume rit. Din pacate, multi fac aceasta pseudo-alegere optand pentru drumul parintilor, chiar daca nu li se potriveste (de aceea, din ce in ce mai mullt isi pierd credinta, in timp). Dar (si subliniez acest lucru) nu poti face o alegere fara sa stii despre ce este vorba!

Concluzie: credinta, religia si stiinta sunt lucruri relativ diferite; dar, daca avem suficienta intelepciune, putem intelege ca ele nu doar ca nu se exclud reciproc, ci co-exista in cel mai armonios mod (daca le intelegem in mod corect) si se pot spijini una pe cealalta in a ne ajuta sa intelegem cine suntem, care e scopul existentei noastre, de unde venim si unde mergem etc... iar Biblia nu ne invata sa credem si sa nu cercetam ci, dimpotriva, ne indeamna Ci cercetaţi toate lucrurile şi păstraţi ce este bun. (1 Tesaloniceni, capitolul 5). Asadar... Dumnezeu vrea sa Il gasim si sa Il cunoastem... ;)

Junior (950 puncte)
0 0
"DUMNEZEU DEJA EXISTA. Atata, doar, ca omul inca nu poate intelege/explica asta".... adică "omul" nu poate, dar tu poţi să înţelegi/explici??.. fă-mă să pricep! explică-mi! te rog!

"Dar verbul A CREDE are aceeasi valoare"... verbul da, are aceeaşi valoare, doar că poate exista o diferenţă uriaşă între modurile cum a fost dobândită o anumită credinţă şi, în plus, o altă mare diferenţă între modul cum apreciem acea credinţă în funcţie de noile informaţii care apar.

"Pana cand, la un anume prag al vietii, mi s-au intamplat anumite lucruri care mi-au deschis alte perspective de percepere si intelegere a realitatii" .. asta este eroarea logică clasică de abordare a "adevărurilor", adică raportarea la anumite experienţe personale care în general, pe lângă că au o doză mare de subiectivism, sunt şi prea puţin relevante... nu din doar experienţele personale se junge la cunoaştere, ci şi raportate la ale altora, la cunoaşterea universal valabilă, la posibilităţile de experimentare care să ofere rezultate comparabile, vizibile, măsurabile, la dovadă şi rezultat empiric.

"El nu mi-a dat capacitatea de a rationa ca sa nu ma folosesc de ea".. şi dacă ai descoperi că nu există un El, înseamnă că automat ai înceta să mai raţionezi?? .. dacă n-ar scrie în biblie să nu omori, te-ai apuca instant să iei beregata în jurul tău?? ce faci tu est doar o atribuire a unor proprietăţi ale creierului tău (şi nu numai la om exista raţiune, ştiai asta?), calităţii de a raţiona şi empatiza, la un personaj imaginat şi personificat de mintea ta.

"fiecare dintre ele afirma ca NUMAI ea este buna" .. ăsta este un argument care pentru mine spune ca ceva e putred, că ori sunt toate ok, ori niciuna! prea sunt diferite..

"Reactionez foarte urat atunci cand cineva incearca sa imi spele creierul.".. aşa crezi tu, dar eu nu cred că e aşa, iar copiii când sunt duşi la biserică şi li se spune ce să creadă, ce să facă "intr-u lauda LUI" etc, nu cred că au vreo şansă să se împotrivească cu succes, mai ales că riscă să o ia peste gură... acesta fiind doar începutul îndoctrinării!

"am incercat sa ma ajut de religie ca sa intuiesc mai bine stiinta".. aş fi foarte curios cum împaci capitolele creaţiei (care spun de ex. că omul există de cca 10.000 de ani) cu descoperirile ştiinţei, cu dovezile foarte puternice ale teoriei evoluţiei (ce plasează apariţia omului muuuult mai adânc în istorie)..

"Tu stii ca ai dreptate?!..."... eu citindu-ţi rândurile, am extrem de puternica senzaţie, convingere chiar,  că n-ai dreptate.. sorry

"eu cred in ele pentru ca beneficiez de prezenta lor in viata mea"... e complet irelevant, sunt interpretările tale, nu sunt valabile decât pentru mintea ta.. devin relevante dacă de exemplu mi le poţi reproduce cu acurateţe şi pentru mine sau pentru oricine, să le "vedem" şi noi în cam acelaşi mod ca şi tine..

"fara a ne impune - insa - alegerea unui anume rit".. dacă ai fi citit cu atenţie biblia, ai fi văzut că educaţia copiilor "în adevăr" este o datorie primordială, o sarcină ce nu suportă nici un fel de excepţii, iar chestia cu "ritul" o s-o iau ca "religie"..

"Ci cercetaţi toate lucrurile şi păstraţi ce este bun"... iar ce e bun e scris tot acolo în biblie, restul fiind rau, lucrarea lui satan, trebuie stârpit cu pietre, ars, tras pe roată, decapitat, iar în final supus torturii veşnice în celebrul iad.. nonsensul suprem..

Am vrut să comentez acest răspuns pentru că întruchipează mult din ce consider fals şi defect în ceea ce un religios numeşte a raţiona. Erori logice la tot pasul, afirmaţii subiective argumentate de experienţe proprii sau "dobândite" de la "oamenii din preajma" acestor oameni complet debusolaţi din punct de vedere cognitiv, încearcă să facă un fel de alchimie, amestecând religia şi ştiinţa până obţin aurul, "adevărul propriu", versiunea lor de dumnezeu, alah, mos craciun, zeus, dragon zebrat, balaur cu 7 capete sau alti super-eroi. Pe mine personal mă insultă asemenea abordări, iar dacă cineva se simte jignit de comentariul meu, este probabil normal, pentru că la idei de astea, a jigni este o formă de a-i arăta că vorbeşte despre cai verzi pe pereţi. Cine nu se va simţi jignit de observaţiile mele, are tot respectul meu, îi apreciez efortul!
1 plus 0 minusuri
Mda,interesant,f interesant,dar daca m,am nascut in romania,traiesc intr,o tara catolica si nu cred in dumnezeu,dar am credinta...totul este numai sa crezi in cineva,altfel ai fi neincrezator si ti,ai precipita viata cu fel si fel de secte,e.t.c.....este o mare prostie ..ok fiecaruia,cineva i-a oferit o viata sa si,o traiasca ,....fiecare dintre noi avem dreaptul sa traim cum vrem,dar nici asa... sa ma dedic cuiva pe care nu,l cunosc...))),si chiar daca nu era EL vinovat ,era coincidente....deci?..)))
Junior (1.4k puncte)
0 0
erau si au fost ,,coincidente,,in niciun caz vreun,, EL,,,...TOTUSI trebuie respectat!!!!!!!
...