La vechii greci enthousiasmos era un termen religios și avea sensul „inspirație divină”. Vine din verbul enthousiazein, care înseamnă „a fi posedat de un zeu, a fi extaziat, a delira sub influența credinței” și care se compune din enthous „inspirat de zei” și o terminație verbală. La rîndul lui, enthous este o formă contractată a lui entheos, format din en „în” și theos „zeu”.
Din greaca veche cuvîntul a fost preluat în latina tîrzie sub forma enthusiasmus și cu același sens religios.
De acolo a intrat în franceza mijlocie (sec. al XVI-lea) sub forma enthousiasme și cu același sens. Cuvîntul s-a păstrat în franceză pînă azi, dar pe parcurs a suferit schimbări semantice. O vreme a însemnat „simțire religioasă exagerată”, iar apoi a căpătat sensul actual, fără încărcătură religioasă, de „înflăcărare, pasiune, însuflețire”, deși uneori în franceză cuvîntul se mai folosește și azi cu nuanțe religioase sau mistice.
Cu sensul laic cuvîntul a fost împrumutat din franceză în multe limbi, mai ales europene, între care și româna.
