Observ ca multa lume (si o spun doar ca pe o simpla observatie), nu intelege ca apar pur si simplu niste granite de limbaj intre mecanica cuantica si cea clasica.
Noi incercam sa descriem niste fenomene si caracteristici cuantice cum ar fi functia de unda, in termeni clasici.
Intrebarile erau: "Am citit ca pana si noi, oamenii, avem o lungime de unda caracteristica, asemenea fotonilor. E adevarat? Si daca da, cat este lungimea de unda a unui om?"
In sensul strict al intrebarii, din punct de vedere teoretic, raspunsul e "da", pentru ca functia de unda nu caracterizeaza nici mai mult nici mai putin decat o PROBABILITATE, iar acesta e cuvantul CLASIC cel mai apropiat de consideratul sens CUANTIC. Deci din punct de vedere teoretic, nu exista un motiv pentru ca orice obiect sa nu aiba o lungime de unda, dar aceasta e atat de infima in comparatie cu dimensiunile cu care suntem noi obisnuiti, in experienta de zi cu zi, incat pur si simplu, practic, nu are sens sa vorbim de asa ceva. Si nu este vorba aici de pseudostiinta, ci de cea mai pura fizica teoretica. Bineinteles ca de aici, se pot fabula tot felul de chestii.
Nu stiu cat de bine am reusit sa ma fac inteles, dar oricum, aceasta e o problema veche, la care s-au gandit si marii fizicieni, asa ca poate un citat din cartea "Partea si Intregul", de Werner Heisenberg, ar fi sugestiv pentru discutia asta:
"Dupa ce discutia noastra s-a concentrat o vreme asupra posibilelor erori experimentale, l-am intrebat pe Niels: Nu e ciudat ca in toata discutia asta nu vorbim niciodata despre teoria cuantica? Ne comportam ca si cum particula incarcata electric ar fi ceva asemanator cu o picatura de ulei incarcata electric sau cu bobite din maduva de soc din vechile aparate. Folosim fara nici o retinere conceptele fizicii clasice, de parca nu am fi auzit niciodata de limitele acestor concepte sau de relatiile de nedeterminare. Oare in felul asta nu apar greseli? [...] Bineinteles ca limba are acest caracter specific de ambiguitate. Nu stim niciodata exact ce inseamna un cuvant, iar sensul a ceea ce spunem depinde de legarea cuvintelor in propozitie, de contextul in care o propozitie e enuntata, de nenumarate conditii colaterale pe care nici nu le putem enumera in totalitate.[...]"