Bine aţi venit pe Scientia QA!
Pentru a putea publica întrebări şi răspunsuri, trebuie să vă înregistraţi.
Atenţie! Este posibil ca e-mailul de confirmare a înregistrării să intre în Spam.
Pune o întrebare

Newsletter


3.5k intrebari

6.7k raspunsuri

15.2k comentarii

2.2k utilizatori

2 plusuri 2 minusuri
2.4k vizualizari
Senior (11.8k puncte) in categoria Terra-Univers
0 0
in momentul acela planetele  ar pluti prin spatiu  ca meteoritii ,cometele totusi sa nu uitam ca masa unui corp curbeaza spatiul in functie de masa lui deci   tu nu ai pluti spre spatiu si ai cadea in continuare pe el ,   viata ar disparea pe pamant ,temperatura ar fi la fel  ca in tot universul  
ps poate nu stiu eu bine  cauta  si informeazate mai mult

1 Raspuns

11 plusuri 0 minusuri
 
Cel mai bun raspuns
Planetele s-ar întreba dacă a înviat Hudini.

Lăsând gluma deoaparte, soarele nu poate dispărea fără anularea a tot ceea ce cunoaştem despre legile fizicii, dar putem dezvolta un model teoretic ca să ne exersăm gânirea.

1. După unele teorii, planetele eliberate din puţul gravitaţional al soarelui, datorită influenţelor relativ mici dintre ele, şi-ar modifica traiectoria de la eliptic la liniar şi s-ar împrăştia în spaţiu.

2. După alte teorii, dispariţia gravitaţiei soarelui va fi resimţită simultan cu dispariţia luminii şi în acest caz modificarea traiectoriilor va avea loc succesiv, începând de la Mercur şi terminând cu corpurile aflate în centuira Kuiper.

3. Sateliţii vor urma planetele de care depind.

4. Planetele se vor răci rapid, mai ales cele solide, aflate aproape de soare: Mercur, Venus, Pământul şi Marte.

5. Apele vor îngheţa rapid pe Pământ iar viaţa va dispărea.

6. După cîteva sute de mii de ani, ori poate milioane, planetele norocoase vor ajunge în preajma altor sisteme solare, unde vor avea ocazia să modifice orbitele planetelor acestora şi să fie numite Nibiru sau Nemesis de către formele de viaţă superioare băştinaşe.
Junior (966 puncte)
selectat de
0 0
Afirmația 2 este doar o detaliere a afirmației 1, nu este predicția altei teorii. Fiecare planetă ar trece de la orbita eliptică la cea liniară în momentul în care ajunge la ea valul de dispariție a gravitației.

La 5 nu e așa sigur că viața va dispărea. Există viață pe Pămînt care nu depinde nici de căldura și nici de lumina Soarelui, și anume vietățile care profită de energia geotermală. Unele din ele ar putea continua să trăiască miliarde de ani.

La 6: dacă o planetă din asta rătăcitoare (!) va ajunge în apropierea altei stele, nu se va înscrie pe o orbită în jurul ei decît dacă planeta va suferi o ciocnire care să-i reducă drastic energia cinetică. Altfel planeta va continua pe o traiectorie deschisă, hiperbolică. Asta cu excepția cazului în care steaua aceea apare și ea la fel de subit cum a dispărut Soarele, la momentul oportun.

Eu aș fi curios dacă dispariția subită a gravitației Soarelui ar duce pe Pămînt la efecte mareice mari, distructive, sau pur și simplu valul mareic produs de Soare s-ar calma ușor și apoi am rămîne cu mareea produsă de Lună.

Aș mai fi curios dacă măcar cîțiva oameni ar reuși să supraviețuiască pe termen lung în noile condiții, foarte diferite.

Un pericol ar putea fi ciocnirea Pămîntului cu asteroizi. Viteza orbitală a Pămîntului, deci viteza lui liniară după dispariția Soarelui, este mai mare decît a asteroizilor și decît a tuturor planetelor exterioare, deci riscul unei coliziuni există, deși este mic, chiar avînd în vedere numărul imens de asteroizi. La fel mai există riscul (dar încă și mai mic) ca plantele interioare Mercur și Venus să ne prindă din urmă și să ne ciocnească.
0 0
La prima afirmaţie poate că ar fi trebuit să precizez că unele teorii încă susţin că gravitaţia este un potenţial iar influenţa sa este instantanee în timp ce afirmaţia 2 se bazează pe teoria ca gravitaţia este un câmp şi influenţa sa este transmisă cu viteza luminii.

La 5 aşa este, dar eu mă referisem la viaţa superioară, multicelulară. Poate că şi o mică bază umană ar supravieţui cu energie geotermală.

La 6 nu am pomenit de înscrierea pe orbită care este improbabilă ci de modificare orbitelor planetelor respective care este un pic mai puţin improbabilă.

Nu cred că ar exista maree puternice. Nu văd motivul. Dimpotrivă, clima se va îmblânzi fără diferenţele de temperatură dintre ziuă şi noapte şi fără apă licidă iar atmosfera puternic subţiată.

E puţin probabil ca planetele să se lovească între ele, pentru că traiectoriile vor fi divergente. Mai degrabă riscul de ciocnire va fi la traversarea mult rarefiatei centuri de asteroizi, atunci când o va ajunge din urmă.
1 0
Scuze, la 6 nu înțelesesem bine ce ați spus.

Apropo de atmosferă, în lipsa Soarelui suprafața Pămîntului se va răci pînă la o temperatură aflată la un echilibru între fondul cosmic de 3 K și temperatura miezului planetei, mult mai aproape de prima, adică probabil la cîteva zeci de K. Asta înseamnă că s-ar putea ca întreaga atmosferă să înceapă să se lichefieze și apoi să se solidifice (va ploua și va ninge cu oxigen și azot). Chiar presupunînd că în unele puncte de pe Pămînt energia geotermală ar produce temperaturi suportabile pentru om, prin dispariția treptată a atmosferei presiunea va coborî și ea spre zero, ceea ce va face și mai dificilă și improbabilă supraviețuirea unor grupuri de oameni.
0 0
Desigur că supravieţuirea ar putea avea loc în subteran, în domuri etanşe.
Sursa de energie ar fi geotermală, căldura reziduală ar fi radiata la exterior,  sursele de materii prime ar fi mai lesne de exploatat in mine de adâncime dintro scoarţă care în timp de mii de ani se va răci şi îngroşa foarte lent.
Pledez pentru rămânerea pe pământ deoarece aici avem bogăţia de materiale necesare supravieţuirii, inclusiv energia geotermală.
Pentru un surplus de energie am putea folosi puţurile litosferice-vulcani artificali.
0 0
Dar mîncarea?
0 0
Sere hidroponice, culturi de ciuperci sau bazine de fermentaţie pentru diferite tipuri de drojdii. (Trăiască berea!)
0 0
Mai este posibil ca gravitaţia proprie a sistemului rămas să acţioneze în aşa fel încât să regrupeze în jurul centrului de masă planetele împrăştiate şi asta poate chiar cu mult înainte ca ele să ajungă în apropierea unui alt sistem stelar. De altfel, la dispariţia subită a Soarelui, viteza centrului de masă al sistemului solar ar trebui să-şi păstreze direcţia (dar ar trebui să crească mult modulul ei, datorită conservării impulsului total al sistemului solar). Asta în ipoteza că neglijăm interacţiunea cu centrul galactic.
0 0
Gravitația planetelor rămase nu e nici pe departe suficientă pentru a împiedica planetele să se împrăștie. Vitezele actuale ale planetelor pe orbită sînt mult prea mari ca să le țină pe loc doar Jupiter cu un mic ajutor de la Saturn (celelalte practic nu mai contează).

La dispariția subită a Soarelui nu se mai pune problema conservării impulsului întregului sistem. Ipoteza este că Soarele dispare, iar după stingerea gravitației lui celelalte corpuri își conservă individual impulsul. Ca urmare impulsul total al sistemului format din planete se conservă, dar impulsul Soarelui nu (decît dacă întîmplător măsurăm impulsul față de centrul de masă al Soarelui).
0 0
Într-adevăr, se poate considera că luând Soarele de pe cer luăm nu doar masa lui, ci şi impulsul şi chiar şi momentul său cinetic. Dar asta trebuie precizat, evident. Eu, în consideraţiile mele am presupus că luăm doar masa Soarelui, nu şi impulsul sau momentul său cinetic. În plus, n-am negat că planetele se împrăştie, ci am menţionat doar că acest lucru poate dura mai puţin decât o eventuală apropiere de un alt sistem stelar. Există o inerţie şi la dilatarea unui sistem, mai ales a unuia în rotaţie.
...