Pentru a vă înregistra, vă rugăm să trimiteți un email către administratorul site-ului.
Pune o întrebare

3.6k intrebari

6.8k raspunsuri

15.5k comentarii

2.5k utilizatori

6 plusuri 3 minusuri
7.6k vizualizari

Iniţial, întrebarea a fost: "Care sunt argumentele pentru a scrie cu "î" în loc de "â", deşi normele Academiei Române fac obligatorie folosirea lui "â", în genere? Cum preferaţi?". Am modificat-o, la sugestia lui AdiJapan, care a şi generat-o, în fapt.

 

Am plecat de la următoarea remarcă a lui AdiJapan, de la întrebarea: Ce sunt undele?

"Sîntem pe un sit de întrebări și răspunsuri. Întrebați și vi se va răspunde...", remarcă apărută la întrebarea lui Vlad Mihai: "Sunt nelămurit de ce scrii "sînt" și nu "sunt"...

Dar întrebarea este pentru toată lumea, nu special pentru AdiJapan.

Eu înţeleg că limba este o "chestie" care evoluează şi care poate fi normată de către instituţiile abilitate ale statului. Argumentele de tipul "era mai corect aşa" mi se par nerelevante, pentru că nu există o limbă română scrisă în ceruri, ideală, corectă, cu care să comparăm noi ce spune Academia. Adică, simplu, dacă Academia spune că este corect într-un fel, scriem cum zice.

Sigur, dezbateri între lingvişti sunt normale şi trebuie să aibă loc, dar pentru "utilizatori", ca mine, interesul este de a mă adapta, de a fi la curent cu norma valabilă astăzi, nu de a mă opune. Oricum e o luptă pierdută din start.

 

Senior (11.9k puncte) in categoria Limba Romana

3 Raspunsuri

9 plusuri 0 minusuri
 
Cel mai bun raspuns

O întrebare completă ar fi fost cam așa: care sînt argumentele pentru grafia cu î și sînt și pe de altă parte care sînt argumentele pentru grafia cu â și sunt? Iar răspunsul este că toate argumentele științifice --- lingvistica și implicit partea care normează ortografia sînt științe --- sînt în favoarea grafiei cu î și sînt.

Ortografia este o convenție, un standard. De stabilirea standardelor se ocupă (într-o societate normală) specialiștii domeniului respectiv: fizicienii stabilesc unitățile de măsură ale mărimilor fizice, medicii stabilesc procedurile chirurgicale, matematicienii stabilesc simbolurile matematice etc., deci ortografia trebuie și ea stabilită de către lingviști. Dar reforma ortografică din 1993 s-a făcut de către plenul Academiei (ingineri, medici, agronomi, chimiști etc.), nu de către specialiști. Lingviștii au fost consultați și s-au exprimat categoric și în cor împotriva reformei. Părerea lor a fost ascultată de către membrii Academiei și ignorată explicit, cu justificarea că lingviștii gîndesc prea rațional (!). Frumos, nu? Atunci cînd reforma a fost supusă la vot --- atenție, o decizie științifică luată prin vot, nu prin argumentare! --- toți academicienii au votat pentru, în afară de... singurii doi lingviști din Academie de la momentul respectiv: Emanuel Vasiliu a votat împotrivă, Ion Coteanu s-a abținut. Sugestiv, nu? E ca și cînd ai fi bolnav, iar diagnosticul ar fi pus prin vot de către o comise pestriță, în care medicul e minoritar și astfel decizia e luată de majoritate: un preot, un gropar și vreo două bocitoare...

De ce oare s-a întîmplat așa? Ce anume a provocat o asemenea ruptură între cum trebuia procedat și cum s-a procedat de fapt? Explicația e simplă: în anii de după Revoluție lumea nu mai avea încredere în Academie. Chiar cu expulzarea Ceaușeștilor dintre membrii ei, Academia era în continuare acuzată că găzduiește foști comuniști care sprijiniseră regimul. Așadar Academia avea nevoie de o dovadă că „e cu noi” (așa cum armata dovedise că e cu noi și fusese acceptată de populație). Altfel tovarășii academicieni, deveniți automat domni academicieni, riscau o operație de reevaluare a meritelor, de data asta pe bune. Or așa ceva era inacceptabil, nu?

Soluția a găsit-o președintele de atunci al Academiei, Mihai Drăgănescu, un specialist în electronică (și paralel cu ortografia, că am văzut niște scrieri de-ale lui), care a propus să se revină la ortografia dinainte de regimul comunist, ca o „reparație”, cum zicea el. Ce este interesant, și pe deasupra foarte ironic, este metoda pe care a pus-o la cale pentru a-i convinge pe membrii Academiei să aprobe reforma: a făcut propagandă mincinoasă (a spus de exemplu că sovieticii sînt cei care ne-au băgat pe gît scrierea cu î, cînd de fapt noi o practicam dinainte de 1900), a creat un curent de opinie și a stabilit ca decizia să se ia prin vot deschis, pentru ca oamenii să nu voteze cu conștiința, ci cu frica. Vă sună cunoscut? Deci pentru a demonstra că Academia nu mai este o instituție comunistă a aplicat exact aceleași tactici tipice ale comuniștilor. Ce nu face omul strîns cu ușa pentru a-și salva scaunul?

Deci ăsta a fost contextul și așa s-au luat deciziile. Nu prin argumentare, ci prin presiune. Nu de către cei care se pricep, ci de către cei care aveau un interes personal.

Și ajungem în sfîrșit și la argumente:

1. Argumente pentru grafia cu î și sînt:

- Ortografia limbii române este, de peste un secol, preponderent fonemică, ceea ce înseamnă că fiecare literă notează un fonem (un sunet, pentru simplitate) și fiecare fonem e scris cu o literă. Excepțiile se numără pe degete.

- Literele î și â reprezintă exact același sunet, astfel una din ele este inutilă. Ca o curiozitate, în secolul al XIX-lea pentru acest sunet au fost folosite 4 sau 5 litere --- â, ê, î, û, uneori și ô ---, în funcție de etimologie: atât, cerênd, cuvînt, adûnc, gônd. Și-au dat seama că e prea de tot și au renunțat la o parte, dar curentul etimologist încă era prea puternic și â a rezistat.

- Cuvîntul sînt nu vine din indicativul latinesc sunt, așa cum umblă vorba printre nepricepuți, ci probabil din conjunctivul sint. Oricum, formele moștenite efectiv în limba română și înregistrate în scris au fost: sănt, sămt, sint, sem, săm, săntem, sîntem, sintem, seţi, set, siţi, sănteţi, sînteţi, sinteţi, sănt, sămt, sint. Observați? Nu există nici un sunt, suntem, sunteți. Aceste forme au fost inventate în secolul al XIX-lea de către latiniști. Inițial au fost folosite numai în scris, iar de pronunțat se pronunțau cu î (Eminescu scria și el sunt, după regula vremii, dar cu certitudine pronunța sînt, ceea ce se deduce simplu din rime). Pronunțarea sunt a apărut recent, undeva în jurul anului 1900, din neștiință sau din snobism, sub influența scrisului, așa cum azi unii pronunță eu în loc de ieu. Ca urmare forma justificată etimologic este sînt, nu sunt, atît în scris cît și în pronunție.

- În plus, marea majoritate a vorbitorilor pronunță sînt, deci nu se justifica schimbarea normei.

2. Argumente pentru grafia cu â și sunt:

- Nu există. Pe bune, chiar nu există. Există cîteva minciuni vehiculate de neștiutori, dar din punct de vedere lingvistic grafia asta nu are absolut nici un fundament. Argumentul „trebuie să le arătăm străinilor că avem origini latine” e prostesc, argumentul tradiției e prostesc, argumentul estetic „arată mai frumos așa” e prostesc.

Singurul argument care poate fi adus de tabăra â și sunt, acum, după reformă, este faptul că dacă ne-am întoarce imediat la grafia cu î și sînt am părea niște neserioși. Asta da, e adevărat. Reforma pur și simplu nu trebuia făcută.

Acum legat de unele afirmații din întrebare, care trebuie corectate:

- Norma Academiei nu este „obligatorie”. La orice standard există situații în care nu se impune respectarea lui. În România sînt în vigoare unitățile metrice, dar la țevi se dau diametrele în țoli etc. Norma ortografică este o recomandare, este ceea ce ne sfătuiește Academia să facem. Eu personal îmi pot permite să nu-i urmez sfaturile, mulțumesc frumos. La o adică Academia ar face bine să-și pună ordine în felul cum ia decizii, și pe urmă să-mi dea mie sfaturi.

- Instituția abilitată în standardizarea ortografiei este Academia Română. Dar Academia nu este formată doar din lingviști și nici nu are atîția lingviști cît să se ocupe de toate chestiile lingvistice. Ca urmare toate problemele de natură lingvistică trebuie delegate institutelor de specialitate din subordine, că are destule. În nici un caz nu trebuie să lase standardizarea ortografiei pe mîna geografilor și a veterinarilor.

- Nu există o limbă română ideală, dar un standard trebuie făcut cît se poate mai bine. Ce s-a făcut în 1993 a fost un excelent exemplu de cum nu trebuie procedat.

- Cine vrea să scrie cum îi cere Academia, foarte bine, așa să scrie.

- Nu există dezbateri între lingviști pe tema asta. Lingviștii știu foarte bine cum trebuia procedat, și anume că reforma nu trebuia făcută. Dezbaterea este eventual între lingviști și neștiutori.

- Da, lupta e pierdută din start. Probabil vor trece multe decenii pînă le va veni românilor mintea la cap în chestiunea grafiei. Eu voi fi probabil oale și ulcele atunci. Dar deocamdată eu vreau să mă respect pe mine însumi, de-asta scriu așa.

Scuze că m-am întins. Dar chiar și așa am scris doar o parte din esență. Mai rămîn multe de spus.

Expert (12.9k puncte)
0 0
Mersi pentru răspunsul elaborat. Recunosc că nu ştiam toate amănuntele astea ale "reformei" Academiei.
Şi, în plus, cred că mi-a fost salvată şi onoarea "călcată" în picioare de Ciprian :)
0 0
k dupa acest raspuns elaborat, Quark cum vei scrie de acum inainte ? Chiar "sunt" curios ?
0 0
În mare, ai dreptate în cele ce ai scris aici, deşi am rezerve  în ceea ce priveşte cunoştinţele tale în domeniu. Eu vreau sa pun în discuţie două afirmaţii făcute hazardat; una ar fi aceea că "reforma ortografică" a fost făcuta de către "ingineri, medici, agronomi, chimişti" şi chiar de către "geografi şi veterinari". E adevărat că propunerile de reformă au fost votate în plenul Academiei unde au ridicat mâna şi cei menţionaţi de tine, dar ei au mers pe parerea  lingviştilor care, în niciun caz nu au fost numai doi! aşa cum laşi tu să se înţeleagă. La rândul lor, lingviştii au votat şi vor mai vota rezoluţii specifice ştiinţelor "exacte", ale biologiei, ale medicinei atât celei umane cât şi celei veterinare etc. mergând, la rândul lor, pe "mâna" specialiştilor din respectivele domenii. Aşadar, tot specialiştii şi-au dat cu părerea în acestă problemă, adică persoane avizate.
A doua problemă ar fi afirmaţiile tale strict personale cum că scrierea cu "î" din "a" este folosită pentru a le arăta "străinilor că avem origini latine" ceea ce ar fi prostesc, la fel şi "argumentul tradiției" tot prostesc este, după cum şi  argumentul estetic tot prostesc ar fi deşi, drept să-ţi spun, eşti primul care îl invoci. Dar, cu atâtea argumente contra "â", de ce ai scris, şi scrii de fiecare dată când se iveşte ocazia: "România ... română ... românilor ..." etc.?
1 0
Răspuns la problema 1:

Decizia s-a luat prin vot deschis, în plenul Academiei. Chiar presupunînd că Pruteanu și ceilalți care au mai descris evenimentul ar fi niște mincinoși și că de fapt între membrii Academiei existau mai mult de doi lingviști (cine?), totuși este firesc să presupunem că majoritatea covîrșitoare a membrilor care au participat la vot NU erau de specialitate. Rezultă astfel că reforma a fost făcută de nespecialiști.

Spuneți că și lingviștii, la rîndul lor, votează decizii care țin de alte domenii. Dacă e adevărat, atunci sînt în aceeași măsură împotriva unui astfel de mod de lucru. În primul rînd deciziile științifice nu se iau prin vot, asta e limpede. În al doilea rînd deciziile care țin de un domeniu trebuie luate de către cei care se pricep la acel domeniu, și asta e la fel de limpede.

Apoi spuneți că membrii Academiei au ținut cont de părerile lingviștilor. Este fals. E drept că i-au întrebat pe lingviști, le-au dat răgaz să se întrunească, s-au organizat conferințe locale în toate institutele de lingvistică din țară etc., iar în urma acestor întruniri lingviștii au transmis Academiei un mesaj clar: reforma ortografică propusă nu se justifică. Mihai Drăgănescu și ceilalți din anturajul lui au ascultat mesajul lingviștilor și apoi l-au IGNORAT, pe motivul explicit că lingviștii gîndesc prea rece, prea științific.


Răspuns la problema 2:

Nu sînt deloc primul care invocă argumentul estetic, ci l-am preluat de la tabăra care susține grafia cu â. Ei spun că e mai plăcut la privire dacă scriem „câmp” decît „cîmp”, „pâine” decît „pîine” etc. Iată ce spune Cornel Robu într-un interviu (dau citatul pentru că între timp interviul a dispărut de pe internet):

„Scriu cu â și cu sunt pentru că asta-i haina în care «îi stă bine» limbii române! Acesta-i «argumentul estetic», în fața căruia orice alt argument cade! Iar î este un bastard rezultat dintr-un viol, dintr-o desfigurare premeditată a limbii române ordonată de la Moscova, în 1953, și cu exces de zel executată de slugoii pe care-i «rodea» (îi «rîcîia») că România și limba română prea ajunseseră să «arate bine» în anii interbelici (doar 20, douăzeci!, tot atâția câți s-au împlinit de curând de la Revoluția din Decembrie 1989...).”

Deci pentru Cornel Robu nu numai că argumentul estetic există, ci chiar suficient de solid ca să învingă orice argument științific.

Grafia cuvintelor din familia lui „român” reprezintă o excepție, justificată prin aceea că numele țării, România, ar fi bine să rămînă neschimbat, indiferent de reformele ortografice, tot așa cum și numele de persoane rămîn neschimbate. Apoi e un moft etimologic pe care ni-l putem permite, un semn că numele țării și al poporului au ceva deosebit. Dar atunci cînd aceeași literă â o folosim și la cuvinte ca scârbă, mânji, gândac, cârpă, bâtă etc., caracterul deosebit al acestei litere din numele românilor dispare.

Dar la urma urmei aș fi de acord să scriem și romîn, Romînia etc. Au făcut-o deja mulți oameni de cultură români (înainte de orice influență sovietică sau comunistă). De exemplu pe la 1900 așa scria Ovid Densusianu, un lingvist remarcabil prin ținuta științifică înaltă pe care încerca s-o impună într-o vreme cînd lingvistica românească se făcea încă după ureche, adesea cu motivații politice.

De citit și
http://www.pruteanu.ro/103deceidini.htm
http://www.romlit.ro/de_ce_scriu_cu__din_a


Aveți însă dreptate cînd aveți rezerve în ce privește cunoștințele mele din domeniu. Cînd se întîmplau lucrurile astea, în 1991-1993, eu eram student și îmi ocupam timpul cu alte lucruri. Nu urmăream discuțiile privind ortografia și nu am văzut lucrurile în desfășurare. Abia apoi am avut acces la unele discuții, dar numai pe internet, pentru că între timp mai și plecasem din țară (deci nici acces la biblioteci românești nu am). M-am străduit totuși să reconstitui procesul reformei din bucățile disponibile. Dacă credeți că îmi scapă ceva, că n-am citit ceva important sau că în ceea ce am citit (și reproduc) se găsesc și informații false, vă rog să-mi spuneți.
0 0
Multumesc! M-ai scutit de mult efort cu raspunsurile formulate! Felicitari pentru elocventa!
0 plusuri 5 minusuri
Academia isi schimba recomandarile cam la fiecare generatie sau odata cu schimbarea regimului politic.
Junior (941 puncte)
0 0
Aşa, şi? Ce legătură are cu întrebarea?
0 0
Scuze Quark, raspunsesem apoi am modificat si am sters prea mult din greseala.
Continuarea era cam asa: cele mai multe modificari au la baza ratiuni politice sau motive personale ale academicienilor mai influenti. Motivele acceptabile de fluidizare si aducere a limbii la o forma superioara sunt destul de rar intilnite in recomandarile academiei.     
Opinia mea este ca indiferent cum ar fi scris tot apar confuzii asa ca cel mai bine ar fi folosirea unui semn nou.
0 0
Şi eu cred că modificarea privind scrierea cu "â" este complet artificială. Dar, sincer, nu mă deranjează. Ori, mai bine spus, nu mă mai deranjează.

Nu sunt de acord cu tine când spui că recomandările academiei nu ţin cont de realitatea limbii. Ultimul DOOM introduce în limba "corectă" o mulţime de versiuni uzitate ale unor cuvinte, dar "neconforme" până la data introducerii în îndreptarului menţionat. De asemenea, sunt introduşi termeni noi, cu explicaţii privind scrierea şi citirea.

Nu sunt vreun fan al Academie - e cineva? - şi cred că un DOOM ar trebui să apară o dată pe an, dar trebuie văzut că s-au făcut unele progrese totuşi.
0 0
@Quark, suntem e acord ca nu suntem de acord?
Recomandarea academiei este cu totul altceva decat publicarea in DOOM a faptului ca au luat act de cunostinta cu realitatea de pe teren.
0 0
Tu spui "cele mai multe modificari au la baza ratiuni politice sau motive personale ale academicienilor mai influenti". Care-s alea "multe"?
 Eu spun că nu e aşa, ci că unele decizii, ca cea cu â şi î pot fi astfel. În rest, sunt decizii naturale, care ţin cont de evoluţia limbii.
0 0
Cred ca AdiJapan ti-a raspuns mai mine decat o puteam face eu.

Multumesc AdiJapan.
0 0
:)

AdiJapan a răspuns la întrebare, nu ţi-a argumentat spusele tale. Ele încă te aşteaptă să le susţii :)
0 0
Să lămurim o treabă: de regulă Academia se ocupă de limbă numai nominal. Munca efectivă o fac lingviștii: ei scriu gramatici, ei fac dicționare, ei schimbă norma limbii literare, ei retușează ortografia. Academia își dă doar girul, își pune ștampila. Reforma din 1993 a fost singura excepție, din cît știu eu despre istoria normării limbii la noi, în care o decizie de natură lingvistică a fost luată de către nespecialiști, pentru un interes politic (mai exact personal). E o gafă unică. Dacă știți și altele vă rog să-mi spuneți.

Deci puteți eventual să-i acuzați pe lingviști, nu Academia, că schimbă norma la fiecare generație (nu însă și la fiecare schimbare politică). Dar nici asta nu e adevărat. Norma se schimbă la fiecare publicare a unei lucrări normative, pentru că lucrările normative sînt cele care transmit norma, și nici o lucrare normativă nu repetă identic ce au spus lucrările anterioare. De exemplu norma s-a schimbat din nou în 2005 cînd s-a publicat noul DOOM (printre schimbări: regula despărțirii în silabe, o serie lungă de conjugări și declinări, grafia „niciun” etc.). De acum înainte probabil lucrările normative vor apărea mai frecvent, pînă vom ajunge și noi în secolul 21 și se vor publica pe internet, deci într-un ritm mult mai alert, dar în pași mici.

Ca să fie totuși spus, de-a lungul timpului s-au luat totuși și decizii lingvistice care au avut o motivație nelingvistică: lingviștii Școlii Ardelene au preferat o scriere extrem de etimologizantă pentru a susține cauza românilor din Transilvania, unii lingviști au încercat să scoată din lexic cuvintele de origine slavă și să le înlocuiască cu cuvinte de viță nobilă (latină, evident), iar alți lingviști au încercat să afirme că limba română este continuatoarea limbii dace, pentru că dădea bine să fii original. Dar astfel de decizii nu au privit direct norma limbii, or noi despre ea vorbim aici. Toți lingviștii pe care i-am menționat aici au fost primitivi prin raport cu rigorile de azi ale domeniului. Au fost un fel de alchimiști sau astrologi ai lingvisticii.
1 plus 8 minusuri
 
asta cred ca e cea mai *** care am vazut-o aici !
 
In primul rand as dori sa stiu si eu daca quarc are macar 20 de ani sau nu, sa stiu daca ii mai raspund pe viitor.
 
Raspunsul e unul simplu.
 
"î" s-a folosit de 50-100 de ani. asa ca toti care au in prezent peste 30 de ani din instinc inca il mai folosesc, pt ca asa au invatat la scoala. daca tu ai terminat scoala generala acum 10 ani sau mai recent  e normal sa fi invatat noile forme ale limbii romane.
 
(sunt) in loc de (sant) si  î in loc de â
Senior (6.9k puncte)
0 0
Dragă Ciprian, dacă am reuşit să scriu cea mai stupidă întrebare, înseamnă că am ceva har. Dar de ce e aşa stupidă? Răspunde-mi, te rog, înainte de a nu-mi mai răspunde vreodată, aşa cum mi-ai promis :)

Luându-te totuşi în serios, trebuie să-ţi recomand ca pe viitor să depui efortul de a citi  întrebarea înainte să răspunzi. Hai să-ţi dau totuşi nişte detalii suplimentare, pentru că ai pierdut "parfumul" întrebării şi te-ai aruncat să răspunzi, fără să ştii ce răspunzi.

AdiJapan scrie cu "î" în loc de "â". El e un pic mai profund decât tine şi are motivele lui, pe care abia aştept să le citesc. Eu nu cred că doar vârsta, cum argumentezi tu, îl face să scrie cu "î". O să vedem ce scrie, dacă va dori să răspundă.

Aşadar, întrebarea mea doreşte să scoată la lumină argumentele celor care preferă încă scrierea veche. Nu avea legătură cu bătrâneţea, cum ai priceput. Deci, răspunsul nu e chiar simplu, aşa cum plin de patos crezi tu.

Despre vârsta mea, prefer să păstrez misterul...
0 0
@Ciprian:

Am şi eu 2 întrebări născute de răspunsul tău, căruia, dacă aş fi fost răutăcios, i-aş fi putut asocia la fel de bine un superlativ...

1. Care este a doua cea mai stupidă întrebare de aici?

2. Ce legătură are vârsta unui utilizator cu a răspunde sau nu la întrebările sale?
0 0
deci cu misterul tau e clar, se pare ca am exagerat cu mult cand am zis 20 de ani.
Deci toata lumea in varsta foloseste "î" pt ca asa au invatat la scoala ce e asa greu de crezut.
Eu ma izbesc zilnic de zeci de persoane care scriu asa. Toti colegii mei de la servici care sunt mai invarsta decat mine folosesc "î" peste tot. Deci nu e nicio conspiratie impotriva ta.
0 0
Să înţeleg că mai am mult până la 20 de ani? Dacă-aş fi fost femeie (şi cine spune că nu sunt?), aş fi fost atât de flatată...

E tragi-comic faptul că tu insişti cu ai tăi colegi şi cei care au învăţat la şcoală să scrie cu "î". Ce să mai spun? Mă declar învins! :)
0 0
pai faci atata caz dintr-un nonsens.
Pana acum 1-2 ani se scria nici un ; nici o ,,, acuma s-a schimbat si se scrie niciun, nicio.
Cei care sunt mai tineri, se adapteaza mai repede la noile schimbari de scriere, cei mai invarsta sau mai dezinteresati NU.

explica-mi si mie de ce oamenii peste 60 de ani zic ştart si nu start ?
0 0
Ciprian Constantin are dreptate într-o anumită privință: scrierea cu î/sînt o vedem mai ales la cei care s-au obișnuit cu ea din copilărie. Dar în cazul meu e altceva. Eu am scris o vreme cu â/sunt și am reușit să mă obișnuiesc și așa. Dar de cîte ori foloseam grafia asta îmi era clar că e ilogică și îmi stătea în gît. Într-o zi m-am săturat și m-am hotărît să renunț definitiv la ea. (Observați că nu spun „grafia nouă” sau „grafia veche”, pentru că aici termenii sînt ambigui; de fapt grafia cea mai nouă este cu î/sînt, iar cea cu â/sunt este un pas înapoi.) Așadar în cazul meu nu e vorba nici de dezinteres (dimpotrivă, chestiunea mă interesează prea mult!) și nici de neputința de a mă adapta. E o alegere conștientă și rațională, pe care am făcut-o după ce m-am documentat și am cîntărit faptele.

Apropo de „niciun”: pînă în 2005 norma era să se scrie „nici un” peste tot. Norma actuală e să se scrie uneori „niciun” și alteori „nici un”, după caz, conform unei reguli oarecum clare (dar nu foarte). În general lumea însă nu știe cînd trebuie așa și cînd așa. Regula asta e parțial justificată lingvistic, dar complică lucrurile așa de mult încît e nepractică. În orice caz, situațiile în care ar putea apărea confuzii sînt foarte rare (cele care se dau ca exemplu sînt de obicei trase de păr, artificiale) și în plus întotdeauna contextul e suficient pentru a deduce despre care sens e vorba. Deci noua regulă mai e și inutilă. Ca urmare eu n-o aplic, ci scriu „nici un” peste tot. E valabil și pentru „nici o”, „nici unul”, „nici una”.

Ce vreau să spun este că nu-i adevărată afirmația că acum norma e să scriem „niciun”, „nicio”. Norma recomandă să scriem în ambele feluri, după caz.
0 0
Pai, revolutia in scriere e in ton cu revolutia in politica si administrare. Mai bine zis: rinvolutie! (un fel de involutie)
0 0
Scuză-mă dar incorectă este afirmaţia ta cum că "norma recomandă să scriem în ambele feluri", (nici o - nicio; nici unul - niciunul etc). Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, (sau DOOM 2), ediţia a II-a revăzută şi adăugită 2005, spune clar, fără alternative: "Se revine la scrierea într-un cuvânt a tuturor formelor pronumelui negativ compus niciunul, niciuna "nimeni" şi ale adjectivului pronominal corespunzător niciun, nicio, care se încadrează într-un întreg sistem la care se aplică de mult aceleaşi reguli." Si mai adaugă: "Acestă grafie a fost adoptată şi de noua Gramatică a Academiei." Aşadar, există doar o singură normă.
0 0
Oamenii de peste 60 de ani pronunţă "ştart" pentru că aşa pronunţă germanii; termenul este un neologism care, în limba română, provine din germană şi care, la rândul său, provine din engleză unde se pronunţă "start". Influenţa limbii germane, (mulţi oameni români de cultură şi-au făcut studiile în Germania) şi-a pus amprenta şi pe substantive proprii negermane, ca în cazul oraşului suedez Stockholm pe care mulţi români îl numesc "Ştockolm".
0 0
Mircea, ați înțeles greșit și ce am spus eu, și ce zice DOOM2. Conform regulii din DOOM2 se scrie „niciun” dacă e adjectiv pronominal negativ, așa cum bine ați citat, dar se scrie „nici un” în toate celelalte cazuri. Uitați-vă în dicționar, atît în introducere (p. LXIX), cît și în corpul dicționarului (p. 534). Astfel, de exemplu, trebuie scris pe de o parte „Nu-i nicio grabă”, iar pe de alta „N-am nici o soră, nici două”. Ca urmare am avut dreptate cînd am spus că norma actuală cere să scriem în două feluri, după caz. În schimb după norma „veche” (care și în privința asta e de fapt cea mai nouă) se scrie „nici un” peste tot, indiferent de valoarea morfologică.

Necazul cu scrierea în două feluri este că omul obișnuit nu se descurcă cu o astfel de regulă. Mai mult, chiar și aceia care au pretenția că știu bine regula --- ba și aceia care chiar o știu! --- de fapt se află adesea în dilemă, pentru că nu întotdeauna e destul de clară valoarea morfologică. Uite, vă dau un test ca să vedeți că nu e chiar simplu. Scrieți corect potrivit normei din DOOM2 următoarele exemple:

1. Eu, care mergeam la Ateneu de mai multe ori pe sezon, anul acesta nu m-am dus la nici un concert.
2. Fraza adăugată nu aduce nici un plus de informație și nici nu ajută în transmiterea ideii.
3. Noua vopsea se usucă foarte repede, nu durează nici un minut.
4. După ce că a întîrziat, nu are nici o ținută corespunzătoare.
5. Mă așteptam la un buchet, dar n-am primit nici o floare.
0 0
Alte pãreri :
http://rahoveanu.wordpress.com/%e2%99%a3-dosarele-secrete-ale-evreilor-sionisti-cu-romanii/  
Text la primul comentariu al articolului :
" Către redacţie,
Scrierea cu â din a medio-silabic sau la mijlocul cuvintelor este o manipulare a celor care cred că stăpîneau Dacia înaintea românilor. Aşa cum scrie în biblie, că Dumnezeu le-a încurcat limba, la Turnul Babel din Geneză. Nu are nici un fundament ştiinţific, fonetic sau lingvistic, ci doar o motivaţie strict financiară, deoarece retipărirea dicţionarelor editate sub egida Academiei Române, a adus venituri uriaşe care s-au scurs în buzunarele celor care au hotărăt şi conduc această organizaţie, iar aici doresc să menţionez că majoritatea nu sînt români aşa cum ar fi trebuit, deci cred că se subînţelege în buzunarele căror “români” au intrat. Dar ce să-i faci cînd tot timpul noi românii ne-am complăcut în situaţia de a ne lăsa conduşi de alţii, avem de plătit preţul. E amar, trist şi lasă o durere-n piept, greu de vindecat. Aş dori ca redacţia să nu se lase tîrîtă în ispită la stîlcirea limbii, deoarece limba e şi ea parte din istoria neamului, şi cine-şi mutilează limba îşi neagă istoria. Aşadar v-aş ruga dacă se poate să nu mai ascultaţi şi să aplecaţi urechea la toţi care-şi bat joc de limba noastră, îmbogăţindu-se pe seama noastră şi rîzîndu-şi în sîn pe la spate, cît de proşti şi inculţi sîntem noi românii.
atitudinea fermă a tuturor românilor de a refuza să accepte regulile ortografice impuse de hotărîrea Academiei din 1993, nulă şi neavenită deoarece nu a respectat nici chiar statutul intern de funcţionare al acestei organizaţii, ce să mai vorbim de reguli fonetice, lingvistice sau istorice. A fost o hotărîre abuzivă cu scopuri pecuniare de cîştig rapid din partea academicienilor şi nimic mai mult.
mai multe categorii de scriitori, şi anume: culţi, desculţi, inculţi şi oculţi. Cei inculţi fiind mai puţin periculoşi decît cei oculţi ar trebui să fim mai atenţi ce fac cei din ultima categorie, deoarece prostia inculţilor nu doare, pe cînd manipularea oculţilor doare sfîşietor şi lasă urme care se vindecă greu."

Pãtimas, dar o sti el ceva ...
...