Pentru a vă înregistra, vă rugăm să trimiteți un email către administratorul site-ului.
Pune o întrebare

3.6k intrebari

6.8k raspunsuri

15.5k comentarii

2.5k utilizatori

5 plusuri 0 minusuri
2.8k vizualizari
Multumesc
Novice (120 puncte) in categoria Terra-Univers

1 Raspuns

4 plusuri 0 minusuri

Salut biti 57,

Explicatia faptului pe care il aduci in discutie nu trebuie cautata in fizica. Masuratori "neutre", care nu implica subiectivitatea observatorului demonstreaza ca Soarele este la fel de mare la orizont ca si la zenit. Avem de a face cu o iluzie optica ce tine de obisnuinta noastra de a evalua dimensiunile obiectelor in functie de distanta dintre noi si ele. Soarele aflat deasupra capului pare mai mic deoarece se pare ca tiparul perceptiei noastre spatiale ne indica faptul ca "sus" este mai aproape decat la orizont. Perceptia noastra subiectiva functioneaza astfel: in cazul obiectelor apropiate  luam in considerare micimea acestora, in cazul obiectelor indepartate le "remarcam" magnitudinea. Creierul nostru are o reprezentare mult mai clara a apropierii sau departarii pe directiile pe care ne deplasam in mod natural (spre orizont, pe Pamant), dar nu are antrenata facultatea de a evalua distante in sus mai departe decat inaltimile concrete pe care le observam (copaci, coline, munti sau pasari in zbor). Deci, Soarele "departat" la orizont "trebuie" sa fie mai mare decat soarele "apropiat" la zenit. As mai adauga ca sintagma "iluzie optica" pe care am folosit-o este intrucatva un abuz de limbaj. Avem de a face cu o iluzie generata de modul in care creierul nostru proceseaza datele despre distante si dimensiuni, asa cum sunt ele furnizate de simtul vazului.

Senior (6.6k puncte)
0 0
Salve Puiu, interesanta explicatia !
Iata inca o dovada ca percepem numai ce si cum evolutia a considerat util - numai stiintele ne pot dezvalui realitatea obiectiva dincolo de simturi.

Situatia este similara in cazul Lunii - putem testa aceasta iluzie optica acoperind Luna cu degetul mare, avand bratul intins. Se va dovedi ca are aceeasi marime unghiulara si la rasarit (cand pare enorma !!!) si la zenit.
0 0
Salut Truth,
Foarte buna observatia. Chiar ma gandeam ca, in cazul animalelor, si creierul lor trebuie sa aiba capacitatea de a opera cu atributul de mare sau mic, in legatura cu abilitatea de a distinge intre un pericol potential si o posibila prada. De aceea pisicile se zbarlesc, curcanii se infoaie sau unele animale marine se umfla in cazul unei confruntari cu alte vietuitoare, pentru a parea mai mari. In cazul cu Soarele si Luna avem de a face cu acest tip de evaluare primitiva, neconceptualizata, a atributului de mare/mic. Soarele e mare de vreme ce il vad la cea mai mare distanta pe care o percep simturile mele, adica la orizont, acolo unde se termina lumea mea terestra. Cand e pe cer devine un punct oarecare, situat la o distanta pe care nu o pot aprecia dar care, pe baza experientei mele privin distantele pe verticala, nu poate fi prea mare, deci ii confer atributul de mic. Cred ca operam in acest caz cu aceeasi subrutina cu care opereaza si pestii, cainii sau maimutele. In cazul pestilor sau pasarilor insa, ar fi interesant de inteles cum functioneaza subrutina, deoarece deplasarea lor in 3D este mult mai relevanta decat cea a animalelor terestre care, cel mult, se pot catara intr-un copac sau urca o panta abrupta.
0 0
nu sunt de acord,explicatia fenomenului e veche si arhicunoscuta,se refera la refractia luminii in aer;de ce ar fi bolta mai apropiata la linia orizontului si mai departata sus?e o semisfera,raxza e aceeasi...avioanele si stelele sunt mici tot timpul,indiferent de pozitie
...