Pentru a vă înregistra, vă rugăm să trimiteți un email către administratorul site-ului.
Pune o întrebare

3.6k intrebari

6.8k raspunsuri

15.5k comentarii

2.5k utilizatori

1 plus 1 minus
2.0k vizualizari
Buna Scientia!!!Am o intrebare poate sa para putin ambigua insa altfel nu o stiu cum sa o formulez.Stie cineva cum se numeste poezia de Vasile Alecsandri (nu sunt sigur 100% ca el a scris-o)in care se povesteste ca odata Dumnezeu a trimis Moartea sa rapeasca viata unei mame care insa traia greu avea copii mici si Moartea s-a indurerat si nu i-a luat viata s-a intors la Dumnezeu si i-a spus ca i s-a facut mila de ea si ca copiii ei vor muri daca mama lor se va stinge,atunci Dumnezeu a trimis-o la fundul marii sa ridice o piatra si sa vada ca in ea sau sub ea traieste un vierme,a El are grija de tot  si a mai trimis-o inca o data sa ii ia viata femeii si aceasta a indeplinit ordinul.
Novice (222 puncte) in categoria Limba Romana
0 0
Buna dimineata !

Poezia se numeste "Fie voia ta !" de Alexei Mateevici, poet basarabean interbelic.
http://www.poeziile.com/autori/Alexei-Mateevici/fie-voia-ta8.php

Cea mai cunoscuta din poeziile lui este "Limba noastra" - june fiind, faceam furori cantand-o pe la diverse "activitati" :))
http://www.trilulilu.ro/muzica-diverse/limba-noastra-cetatea

4 Raspunsuri

3 plusuri 1 minus
 
Cel mai bun raspuns

Observ ca gluma mea a fost prea deplasata.

Si ca sa va raspund la intrebare:

Fie voia ta! de Alexei Mateevici

 

Se ivea de după dealuri
Noaptea-n umbre mohorâte,
Scuturând întunecimea
Din aripile urâte.
Nu-i lumină nicăierea,
Numa-ntr-un bordei pustiu
Luminează-o luminiță,
Ca un suflet de-abia viu.
Și într-acel bordei, pe paie,
Numa-n petice-nvelită,
Zăcea mama celor patru
Prunci, cu fața necăjită.
Ea se zbate, se frământă,
Mila Domnului o cere
Și, privindu-și copilașii,
Se sfârșește de durere.
Și cucernica-i gândire,
Din credință izvorâtă,
Și-o îndreaptă către ceruri,
Către Maica Preacinstită.
Și se roagă cu căldură
Pân' ce graiul i se curmă.
Copilașii plâng de foame,
Căci felia cea din urmă
Au mâncat-o de-acu ziua,
Le-a rămas numai o coaje;
Biata mamă le-o-mpărțește
Și-i îndeamnă să se roage;
Iar ea cade-n pat zdrobită
Și de milă, și durere.
Și privirea i se stinge
Și puterea toată-i piere...
Copilașii plini de groază
Plâng, se vaietă și zbiară;
De-a lor țipete de groază
Chiar și moartea se-nfioară.
Toți o strigă și-o sărută
Și-o dezmiardă fiecare:
„Mamă, mamă, scumpă mamă,
Vom fi buni, o, milă-ți fie,
Nu muri! deschide ochii!
Lasă-ne-o, o, Doamne, vie!
N-auzi, mamă?" Ș-a lor lacrimi
Și durerea lor nespusă
N-ar putea un grai de oameni,
Nimeni ca s-o facă spusă...
Moartea galbenă ca ceara
Stă la căpătâi c-o coasă,
Dar și ea simțește lacrimi
Că îi pică jos pe oase.
„Nu, nu pot, ea se gândește;
O mai las pe biata mamă
Să-ngrijească copilașii
Amărâți și plini de teamă,
Voi răbda chiar și osânda,
Dar o las această seară..."
Și ca umbră nevăzută
A ieșit pe ușă-afară.
 

*

Se deșteaptă biata mamă
Ca trezită fără veste,
Plânsul pruncilor, durerea
I se par numai poveste.
Se ridică de pe paie,
Copilașii-n brațe-i strânge
Și-i sărută și-i dezmiardă,
Că nici unul nu mai plânge,
Culcă unul câte unul
Sărutându-i cu dulceață;
Iar pe cel mai mic, sărmanul,
Îl adoarme-n a ei brațe,
Și îi pace și îi bine,
Tot visează fericire.
Ce nu poate-o mamă face
Cu a ei sfântă iubire?
 

*

Către cer pleacă mâhnită
Moartea și se tot frământă,
Ce va fi oare cu dânsa,
Ne-mplinind voința sfântă?
Dumnezeu i-au dat poruncă
Și i-au zis: „Iată, spun ție,
Mama pruncilor de astăzi
Între vii să nu mai fie!"
Ș-a nesocotit cuvântul;
I-a fost milă, i-a fost jale...
Ce va zice Domnul oare?
Cum să-i vie ea în cale?
Și muncindu-se cu gândul
A ajuns la sfânta treaptă;
Și plecat, lângă Stăpânul,
Osândirea și-o așteaptă...
Dumnezeu pricepe gândul,
Știe toate și rostește:
„Moarte, ai ceva la cuget?
Spune ce gând te muncește?"
Cu privirea-n jos stă moartea:
„Înțeleptule Stăpâne!
Tu știi tot ce este astăzi
Și ce va veni pe mâine,
Știi că totdeauna fost-am
Fără milă și cruțare:
Țipetelor dureroase
Nu le-am dat eu ascultare.
Am smuls soțul fără milă
L-am trimis la vecinicie,
Fără grijă că îi tată,
Fără milă de soție.
Câte suflete iubite
Despărțit-am fără veste,
Câte mame, frați, surori
Și mirese și neveste
Le-am lăsat fără nădejde,
Doamne, toate le știi bine,
Că-mplinit-am totdeauna
Lucrul meu, cum se cuvine,
Dar acuma nu, Stăpâne,
Mama pruncilor trăiește;
Te îndură și mă iartă,
Ori, de vrei, mă osândește,
Căci atât amar și jale,
Țipetele și durerea
Bieților copii, săracii,
Mi-au luat de tot puterea
Ș-am lăsat pe biata mamă
De copiii ei să cate,
Cui să-i fi rămas în grije?"
Și aude ea răspunsul:
„O, voi, minți întunecate,
Văd că nu-nțelegeți firea,
Nici pricepeți voi cuvântul
Care stăpânește lumea
Și tot cerul și pământul.
Moarte, vina ți se iartă,
Du-te fără-ntârziere
Și pătrunde cu grăbire
În adâncul de la mare,
Și de jos din adâncime
Să-mi aduci aceea piatră,
Care vei afla-o-ndată,
Când vei întinde mâna dreaptă.
Înțelegi?"
„Prea bine, Doamne".
Și ca fulgerul de iute
Moartea valurile taie
Și-n vreo câteva minute
Află piatra poruncită

Și cu ea la ceruri pleacă,
Tot gândindu-se că oare
Cu ea Domnul ce să facă?
 

*

Dumnezeu ședea în slavă
Luminoasă, lucitoare,
Primprejur luciri de aur
Mai frumos decât în soare!
El privește mersul vremii,
Taina de puțini pătrunsă
Și zidește viitorul
Cu-ntocmeala lui ascunsă
Și ia-n seamă isprăvirea,
Veacurilor trecătoare,
Ce se pierd în vecinicia
Care-i este la picioare.
Câte taine ne-nțelese
Are firea cea cerească
Și minuni nepricepute
De gândirea omenească!
Și ce n-au putut pricepe
Învățații-o viață-ntreagă
Dumnezeu, dacă voiește,
Într-o clipă tot dezleagă,
Tot așa au fost din veacuri,
Tot așa au fost să fie,
Dar puterea nevăzută
Taină va fi pe vecie...
Moartea lângă tron așteaptă
Pân' ce Domnul către dânsa
Cu privirea se îndreaptă:
— „Ai venit?" — „Da, Împărate:
Am adus piatra cu mine".
— „Ai adus-o din adâncuri?"
— „Din adâncuri, Doamne!"
— „Bine! Acum frânge-o drept în două!
Ce-ai aflat?" — „Doamne, minune!
Vierme viu a fost într-însa".
— „Ei, ș-acum? Ce-i asta? Spune?"
Umilită moartea cade
La pământ, cerând iertare:
— „Vei pricepe-acuma oare
Soarta cu-a ei taină mare?
Știi acum cine-ngrijește
De toată făptura vie?
Mergi acum după femeie!"
— „Doamne, voia Ta să fie".

 
Experimentat (2.4k puncte)
0 0
Mersi mult Sergiu.Chiar aveam nevoie de aceasta poezie.
0 0
Pentru putin!
3 plusuri 4 minusuri
Ăsta este tipul de întrebare pe care-l iubesc! Marcel, oricât de grea ar fi o zi, o scriitură ca a ta înseninează orice taciturn!

Deci să scrii o propoziţie de 7 rânduri, în care pui semne de punctuaţie (oricum, cu zgârcenie...) alandala şi unde scrii o poveste SF cu dumnezeu, moartea, o mamă şi copii mici - îţi trebuie ceva artă... Am citit cu sufletul la gură până la final! Şi ce frumos te adresezi tu Scientiei! Apropo, cine e fata asta?

DECI: nu, nu ştiu cum se numeşte "poezia asta". Care poezie? că nu am văzut niciuna. Dar baftă multă, cineva trebuie să ştie pe lumea asta. Nu dispera. Există un echilibru în lume: atunci când cineva are nevoie de ceva (ca tine, de numele poeziei), există un altcineva care răspunde acestei nevoi. A scris Coelho despre asta. Am citit eu...
Senior (11.9k puncte)
5 plusuri 0 minusuri

Moartea limbii romane

La o noapte de-nviere

Pe Scientia lumea cere

Titlul unei poezii de vaza

Cu gramatica e ... varza.


Moartea, viermele si mama

La "TV" au cam dat iama

OTV-ul-e pe sait (site)

Balarii in prag de nait (night).


Quark e prompt si ii raspunde

"Cineva iti va raspunde",

Intrebarea-i salutara,

Insa gluma-i cam amara.


De esti mama s-ai copii

Moartea te va ocoli,

Insa cand viermusu' apare,

Nu cred ca mai ai scapare.


Cuget noaptea in "hangar"

Chiar daca nu am habar

A vorbi corect romana 

Poezii sunt una...si-una!

 

Paste fericit!

Experimentat (2.4k puncte)
0 0
Paste fericit si tie ... dar, pentru postare de poezii exista site-uri de specialitate :))"
2 plusuri 1 minus

       Quarq,eu am nevoie de titlul poeziei,am scris in aceasta sectiune cu speranta ca cineva a citit aceasta poezie si stie si titlul ei.Eu pur si simplu am citit-o cu mult timp in urma,si nu mai tin minte vreun vers,din aceasta cauza am scris-o sub forma de scurta relatare si nu este o poveste inventata de mine.
       Ce nu-ti place Dumitale adresarea mea? Si apropo de care fata intrebi tu?
Mersi dar eu de "critica" ta chiar nu aveam nevoie,macar sa fi fost ceva cu adevarat folositor,poate ar fi ceva adevar cu gramatica sau formularea,insa cum am spus si mai sus nu stiu cum as putea sa o formulez altfel,tu pur si simplu "raspunzi "pentru a acumula puncte.....Sincer imi pare rau pentru tine ca "lupti" in asa mod pentru niste puncte amarate.

Sergiu Vijiala esti al doilea Eminescu dupa cum se vede....

 

Novice (222 puncte)
0 0
Dragă Marcel, după cum sunt sigur că ai un feeling, adresarea în limba română are nişte reguli. E înduioşător că-ţi place poezia, dar ar trebui să citeşti şi câteva cărţi ca să deprinzi un pic şi scrisul. La ce mă refer: să pui virgule pentru a înţelege cititorul ce vrei să spui. Să mai pui şi puncte între propoziţii, în acelaşi scop. E vorba de un pic de respect pentru cei care te citesc.

Altfel, e ok să întrebi despre ce poezie vrei, din punctul meu de vedere. Dar nu e ok să o faci în modul în care tu ai făcut-o. Este pur şi simplu jenant. Iar răspunsul tău la critica mea este cam în aceeaşi notă, din păcate.
0 0
Si spunemi te rog cum ai reformula Tu aceasta fraza?
...