Evident că morala și sacrul coezistă. La fel coexistă frica și foamea. Dar asta e numai pentru că omul are și frică, și foame, și sacru, și morală. Coexistența nu înseamnă cauzalitate. Nu putem deduce că sacrul creează morala.
Nu sînt convins că sacralitatea este cea care a făcut ca europeanul să nu vrea să mănînce carne de cîine. Relația omului cu cîinele are alte avantaje pentru om (pază, în primul rînd), mult mai valoroase decît puțina carne pe care o poate da un cîine. Comparați cu porcul și va fi clar. Un avantaj similar probabil îi face pe hinduși să nu mănînce carnea de vacă: acela că vaca vie este valoroasă pentru laptele pe care îl dă ani și ani, în timp ce prin tăiere rezolvi problema mîncării pentru cîteva zile.
„Să nu poftești la femeia altuia” cred iarăși că nu este o normă de origine religioasă, ci are un avantaj biologic net. Omul nu poate supraviețui decît în grup, deci supraviețuirea grupului este esențială. Iar pentru ca grupul să supraviețuiască e nevoie de optimizarea echilibrului dintre tendințele competitive și cele colaborative. Degeaba cîștigă bărbatul alfa toate femeile dacă în final grupul se destramă din cauza conflictelor, punînd în pericol copiii, sau dacă indivizii care ar fi putut contribui la supraviețuirea grupului ajung să fie uciși de cîștigător.
Știți desigur că, din punct de vedere strict biologic evolutiv, unica măsură a succesului o reprezintă transmiterea informației genetice. Nu contează dacă asta înseamnă supraviețuirea individului (de exemplu canibalismul sau fratricidul poate fi o cale viabilă) sau supraviețuirea grupului (de exemplu prin apariția unor norme sociale care promovează altruismul și cooperarea). Din perspectiva asta îngustă gena este esența vieții, ea este cea care trăiește cu adevărat, iar organismul e doar un accesoriu, un vehicul, pentru supraviețuirea acestei gene egoiste. Abia foarte recent pe scara evoluției au apărut vietăți (în particular în civilizațiile umane recente) care decid să se împotrivească „dorinței” genelor, de exemplu prin folosirea de metode de evitare conștientă a reproducerii sau prin renunțarea totală la sex. Apropo de asta, și revenind la moralele de origine religioasă, au existat religii care au inventat superba normă morală a abstinenței sexuale totale a tuturor adepților, cu sau fără castrare. Nu e de mirare că aceste religii au dispărut: și-au tăiat craca de sub picioare. Asta da normă de sorginte religioasă, cu un evident dezavantaj biologic!
Îmi cer scuze că m-am întins la vorbă în comentarii. Ar fi fost frumos să vă răspund la întrebare, dar e prea grea pentru mine. Mai exact mi-e ușor să spun că da, evident, este nevoie de morală în societatea modernă (pentru că la nivel intuitiv sînt convins că așa este), dar mi-e greu să fac o argumentare cu cap și coadă de care să fiu eu însumi mulțumit. N-aș vrea să dau răspuns într-o doară și nici nu vreau să emit un verdict arbitrar.