Fără niște calcule ceva mai complicate nu pot da un răspuns cert, dar este posibil ca Luna să rămînă pe o orbită care îi permite supraviețuirea, fără ciocnire cu alte obiecte mari din sistem, indiferent în ce punct al orbitei sale se produce dispariția Pămîntului și indiferent de configurația Sistemului Solar la momentul respectiv.
Iată două situații ceva mai ușor de analizat, în care foarte probabil Luna ar rămîne pe o orbită apropiată de cea actuală a Pămîntului.
Cazul 1: atracția gravitațională a Pămîntului dispare atunci cînd Luna este în partea opusă Soarelui (în raport cu Pămîntul), sau altfel spus atunci cînd este în faza de lună plină. În acel moment Luna se află la aproximativ 1,0026 AU de Soare și are o viteză de 30,81 km/s, orientată perpendicular pe linia Soare-Lună. În această poziție, pentru ca orbita să fie exact circulară, viteza ar trebui să fie 29,75 km/s, deci orbita a Lunii ar fi puțin eliptică (spre exterior), dar nu atît de eliptică încît să ajungă pînă în apropiere de Marte (aflat la 1,52 AU de Soare).
Cazul 2: invers, Pămîntul dispare cînd e lună nouă. Atunci Luna se va afla la 0,9974 AU de Soare și va avea viteza de 28,76 km/s, care este ceva mai mică decît viteza necesară pentru o orbită circulară la această distanță, și anume 29,84 km/s. Deci orbita Lunii ar fi iarăși eliptică, dar mai mică decît cea circulară. Nu ar fi însă atît de mică încît Luna să ajungă în apropiere de Venus (aflat la 0,72 AU de Soare).
În general, în afară de aceste două situații în care foarte probabil Luna ar căpăta orbite nepericuloase, este posibil ca pînă la urmă oricare ar fi momentul dispariției Pămîntului Luna să nu fie în pericol. Pămîntul a făcut treabă bună cînd și-a curățat vecinătatea orbitei, așa încît pe o bandă largă din Sistemul Solar în jurul distanței de 1 AU nu se mai află obiecte mari în afară de Lună.
În situația actuală, combinația dintre mișcarea Lunii în jurul Pămîntului și mișcarea Pămîntului în jurul Soarelui face ca traiectoria Lunii în jurul Soarelui să aibă o formă de cerc doar foarte puțin ondulat, ca o sinusoidă formată din circa 12 perioade, de amplitudine foarte mică, curbată în formă de cerc. Raza orbitei Lunii este atît de mică față de raza orbitei Pămîntului încît traiectoria Lunii în spațiu are tot timpul curbura orientată spre Soare, niciodată invers. Luna nu are niciodată viteza orientată drept spre Soare. Viteza Lunii de-a lungul traiectoriei este practic constantă, cu fluctuații de circa +/- 3%, și este dată de viteza Pămîntului. Unghiul pe care îl face viteza Lunii cu dreapta Soare-Lună este în medie 90°, cu fluctuații de numai cîteva grade. Asta înseamnă că, în orice moment s-ar produce dispariția Pămîntului, probabil că Luna și-ar continua revoluția în jurul Soarelui fără să se îndepărteze prea mult de orbita actuală a Pămîntului, pentru că are aproximativ viteza și orientarea potrivită pentru asta.
Singura întrebare care rămîne este dacă planetele învecinate (Venus și Marte) ar putea reprezenta factori perturbatori ai orbitei Lunii. Fără a face calcule ceva mai complicate sau niște simulări nu pot să răspund, dar impresia mea este că perturbațiile ar fi prea mici, deci Luna ar lua pur și simplu locul Pămîntului în zona aceasta a Sistemului Solar.