Pruritul sau mancarimea este definit ca o senzatie neplacuta care provoaca dorinta de a ne scarpina.
Senzatia de prurit este transmisa prin intermediul fibrelor nervoase nemielinizate lente de tip C-polimodale si posibil fibre nervoase nociceptive de tip A delta care-si au terminatiile nervoase libere localizate la jonctiunea dermo-epidermica sau in epiderm. Acest neuroni par a fi localizati mai superficial si sunt mult mai sensibili la substantele pruritogene decat neuronii nociceptivi.
Printre activatorii acestor neuroni (ce transmit informatia legata de prurit) se numara: histamina, substanta P, serotonina, bradikinina, endotelina, neuropeptide, etc. Impulsurile pentru senzatia de prurit sunt transmise prin tractul spinotalamic, acelasi tract prin care sunt transmise informatiile despre durere, temperatura, atingere.
In concluzie, pruritul nu este o durere! (Este doar o alta senzatie!)