NU. Nu numai pentru că posibilitatea nu comportă obligativitate ci şi pentru că dinamismul universului conduce la nenumărate soluţii. Altfel spus, existăm pentru că există această posibilitate dar şi pentru că numai anumite condiţii produc acestă existenţă. Deşi "infinitatea" posibilităţilor universului pare nemărginită sunt condiţii speciale ce "nasc" viaţa, evoluţia, conştiinţa. În realitate suntem doar o consecinţă capabilă de conştiinţă de sine, atribut cu care înzestrăm existenţa. Preferăm să mai existe şi alcineva, altceva sau altundeva pentru că odată cu conştiinţa de sine am căpătat şi înţelegerea inutilităţii ei, lucru ce ne disperă.
Cum putem "presupune" existenţa unor copii fidele ale noastre, putem presupune şi existenţa unor copii mai puţin fidele, ba chiar inexistenţa unor asemenea copii. Plus că nici măcar nu suntem identici în timp. Deşi creierul nostru este dezvoltat pentru a concepe sinele ca fiind acelaşi (din considerente de supravieţuire), realitatea este că nu suntem (procese biochimice). Mai repede gândesc universul ca fiind locul unde unele situaţii pot fi posibile. "tot ceea ce este posibil, se produce" nu este corect. Ar trebui spus "se poate produce".
Copii fidele (ADN) există fără a ne deplasa până în cealaltă parte a universului, gemenii, de exemplu. Dar nici acestea nu sunt fidele decât superficial, experienţele lor (fizice, chimice, biologice etc) fiind diferite. Sunt, probabil, "identici" doar în momentul primei diviziuni celulare.
Viaţa, inteligenţa, conştiinţa de sine în altă parte a universului? Probabil, dar nu obligatoriu.