Pentru a putea publica, trebuie să vă înregistraţi.
Vf. folderul Spam după înregistrare.
Pune o întrebare

Newsletter


3.6k intrebari

6.8k raspunsuri

15.4k comentarii

2.4k utilizatori

3 plusuri 0 minusuri
649 vizualizari
Să presupunem că incinerăm un buştean de 30 Kg. După ce acesta este ars în întregime rămânem cu cenuşa care o putem lua uşor cu o lopăţică. Unde dispare masa buşteanului, sau în ce se transformă ea?
Junior (902 puncte) in categoria Fizica
0 0
In energie termica. Pe principiul asta functioneaza si soba, nu?
Masa nu reprezinta nimic altceva decat ENERGIE condensata sub viteza luminii.
0 0
Energie condensată sub masa luminii? Adică ce vruseşi să zici?
0 0
viteza a zis :))

2 Raspunsuri

10 plusuri 2 minusuri
 
Cel mai bun raspuns
Iahim spune prostii (din nou). Masa bușteanului nu se transformă în energie, ci rămîne masă, și anume masa gazului emis în atmosferă.

Lemnul este alcătuit în principal din compuși de carbon: celuloză, hemiceluloză și lignină. Prin ardere acești compuși de carbon se combină cu oxigenul din aer și formează CO2 și H2O, ambele sub formă gazoasă, care se împrăștie în atmosferă. Deci acesta e răspunsului: masa bușteanului se duce în atmosferă. Substanțele din buștean care nu ard (circa 1% din masa lemnului uscat) rămîn sub formă de cenușă, care se compune din carbonat de calciu, săruri de potasiu și fosfor, precum și cantități mici de săruri și oxizi ai unor metale mai grele (fier, cupru, zinc etc.).

Energia termică care rezultă din arderea bușteanului este o energie de tip chimic. Prin ardere, energia conținută în legăturile chimice ale substanțelor din lemn este eliberată sub forma energiei termice a gazelor CO2 și H2O care ies din reacție.

E ușor de demonstrat că Iahim spune prostii și că masa bușteanului nu s-a transformat în energie. Dacă s-ar transforma, un calcul simplu arată că 30 kg echivalează cu 2,7 EJ (exajoule), adică de două ori mai multă energie decît cea eliberată în cutremurul devastator de anul trecut din Japonia, cel cu magnitudinea de 9,0. Eu unul n-aș vrea să fiu aproape de bușteanul acela care se transformă integral în energie. Sau, dintr-o altă perspectivă, un buștean de 30 kg transformat în energie ar da de vreo 15 ori mai multă energie decît consumul anual de energie electrică al României. E ceva pentru un biet buștean, nu?

Un aspect cunoscut de puțină lume este fenomenul oarecum invers al arderii lemnului, și anume crearea substanței lemnoase. Multă lume își imaginează că masa de lemn a copacilor își are originea în substanțele absorbite din sol. În realitate, masa de lemn uscat vine în proporție covîrșitoare din dioxidul de carbon absorbit din atmosferă. Prin fotosinteză CO2 din aer se transformă în compuși de carbon (care devin masa lemnoasă) și oxigen (care e eliberat înapoi în atmosferă). Astfel, una din metodele naturale de a reduce cantitatea de CO2 din atmosferă constă în a planta puieți de copaci care prin creștere înmagazinează cantități mari de carbon.
Expert (12.9k puncte)
selectat de
0 0
Daca nu am explicat intregul proces nu inseamna ca spun prostii.
Recunosc ca am fost incomplet gandindu-ma la bustean in loc de masa...
Imi place ca-mi vezi numai greselile desi a 2-a afirmatie ar fi trebuit sa rezolve confuzia. Macar asa ai avut placerea sa ma contrazici, bravo.
0 0
Iahim, ai recunoscut că ai greşit? Habar nu am ce s-a întâmplat cu tine, dar... jos pălăria. Asta înseamnă că pe viitor trebuie să fii mai atent.
Pentru AdiJapan - toată consideraţia pentru răspunsul elaborat.
0 0
@AdiJapan: ai merita o diplomă pentru acest răspuns.
Mulţumesc.
0 0
Iahim, esența răspunsului dumneavoastră este că prin ardere masa bușteanului se transformă în energie, pentru că masa este de fapt o manifestare a energiei. Am înțeles bine? Dacă da, răspunsul pe care l-ați dat e categoric greșit. Atomii din care e făcut bușteanul nu devin energie, ci rămîn atomi, de aceeași masă, pe care îi regăsim în gazul rezultat.

Pentru ceilalți: mulțumesc pentru felicitări, dar știu că răspunsul nu e chiar de nota 10. Am uitat să spun de exemplu că cenușa conține și hidroxid de potasiu (de aceea cenușa se folosește la fabricarea săpunului, în schimb ca îngrășămînt are efecte negative dacă se întrece măsura), iar despre fotosinteză am spus că produce oxigen gazos eliberat în atmosferă, dar de fapt o parte din oxigen rămîne în plantă, sub forma compușilor chimici, în frunze și în masa lemnoasă. Și cu siguranță am mai făcut și alte greșeli. Dar ideea generală a răspunsului meu, și anume că masa bușteanului se regăsește în gazele emise, sînt sigur că e corectă.
0 0
Daca diseci problema in profunzime o sa ajungi la concluzia ca nu exista particule de sine statatoare care sa alcatuiasca materia ci legaturile dintre quarcuri reprezinta esenta, ca sa nu mai zic ca atomii sunt aproape in intregime "goi" (dar aici intervine energia de care vorbesc)...
De asta am zis ca am fost incomplet(si am deviat de la subiect fara sa-mi dau seama referindu-ma la materie) din moment ce masa nu devine energie prin oxidare. Greseala mea, dar felicitari pentru raspuns.
4 plusuri 2 minusuri
Ce ramane (daca eliminam cenusa) se transforma in caldura (energie termica caldura asa cum a zis Iahim), lumina (radiatie electromagnetica) dar si in diferiti produsi de reactie cum ar fi dioxidul de carbon, apa, etc.  La o temperatura suficient de inalta, gazele rezultate se pot ioniza si produc plasma.

Deci masa busteanului nu dispare, deoarece in natura nimic nu apare, nimic nu dispare ci totul se transforma dintr-o forma in alta.
Junior (428 puncte)
...